Sfinte Ierarhe Nectarie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi.

Sfinte Ierarhe Nectarie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi.
"Înainte de a-ţi trimite crucea pe care o duci, Dumnezeu a privit-o cu ochii Săi cei preafrumoşi, a examinat-o cu raţiunea Sa dumnezeiască, a verificat-o cu dreptatea Sa neajunsă, a încălzit-o în inima Sa cea plină de iubire, a cântărit-o în mâinile Sale pline de afecţiune, ca nu cumva să fie mai grea decât poţi duce. Şi după ce a măsurat curajul tău, a binecuvântat-o şi ţi-a pus-o pe umeri. Deci o poţi duce. Ţine-o bine, şi urcă de pe Golgota spre Înviere!"

sâmbătă, 21 mai 2016

Cât valorează viața ta? (o pildă cu mult tâlc)



piatra-mana
Un barbat s-a dus la Dumnezeu si l-a intrebat: “Cat valoreaza viata mea?” Dumnezeu i-a dat o piatra si i-a raspuns: “Afla valoarea acestei pietre, insa incearca sa nu o vinzi!”
Omul a luat piatra si a plecat. Pe drumul sau a intalnit un barbat ce vindea portocale, asa ca l-a intrebat pe acesta cat crede ca valoreaza piatra lui.
Vanzatorul a vazut piatra stralucitoare, a analizat-o si a spus: “Imi dai piatra si eu iti dau la schimb 12 portocale.”
Barbatul si-a cerut scuze si a spus ca Dumnezeu i-a cerut sa nu o vanda, asa ca a plecat mai departe.
Dupa putin timp a intalnit un vanzator de legume:
“Cat crezi ca valoreaza aceasta piatra?” – a intrebat barbatul.
Vanzatorul a luat piatra, s-a uitat la ea si a spus: “Iti dau un sac de cartofi la schimb.”
Omul si-a cerut din nou scuze si i-a spus ca nu o poate vinde, apoi a plecat din nou la drum. Dupa un timp, a ajuns in fata unui magazin de bijuterii. A intrat si l-a intrebat pe bijutier cat valoreaza piatra lui.
Bijutierul a luat piatra, a analizat-o cu mare atentie si i-a spus: “Iti dau 50.000 de dolari pentu aceasta piatra.” Cand barbatul a dat din cap, bijutierul a spus: “Bine, bine… iti ofer 500.000, numai da-mi piatra.”
Omul a explicat ca el nu poate vinde piatra si a plecat din nou la drum. Peste putin timp ela dat de un magazin cu pietre pretioase; a mers la vanzator si l-a intrebat care este valoarea pietrei sale.
Vanzatorul a luat piatra, a pus-o pe un material din catifea si a analizat-o cu mare atentie.
“De unde ai aceasta piatra nepretuita?” – a intrebat el. “Chiar daca as vinde intreaga lume si toata viata mea, nu as avea banii necesari pentru a cumpara aceasta minunatie.” – a adaugat.
Uimit si confuz, omul a revenit la Dumnezeu si i-a spus ce s-a intamplat.
“Acum, Doamne, spune-mi… cat valoreaza viata mea?”
Dumnezeu i-a spus: “Raspunsurile pe care le-ai primit de la vanzatorul de portocale, vanzatorul de legume, bijutier si vanzatorul de pietre pretioase explica valoarea vietii noastre. Ai putea fi o piatra pretioasa, chiar nepretuita, dar oamenii te vor aprecia in functie de nivelul lor de informatii, de increderea pe care o au in tine, de motivatia lor, de ambitia si riscul pe care si-l asuma in relatia cu tine. Dar nu te teme, cu siguranta vei gasi pe cineva care isi da va seama de adevarata ta valoare.”

Trăieşte simplu şi smerit

Trăieşte simplu şi smerit


Sfaturile Bătrânului Gheorghe din Drama merită să fie citate: “Să nu fii niciodată doritor de bogăţii. Trăieşte simplu şi smerit, fără mândrie. Căci mândria este un păcat grav.
Când auzi că este bârfit aproapele tău, chiar dacă ceea ce se spune este adevărat, nu adăuga niciodată la bârfă, ci vorbeşte-l totdeauna de bine şi ai milă de el. Străduieşte-te să-i iubeşti pe săraci, pe bătrâni, pe orfani şi pe bolnavi.
Caută-i pe săraci şi cei pe care alţii îi umilesc. Câştigă-ţi pâinea cu sudoarea frunţii. Nu uita să faci milostenie. Iată drumul pe care trebuie să mergi. Gândeşte-te mereu la binele pe care îl vei face. Aceasta-i viaţa creştinului”.
Sporesc în viaţa duhovnicească cei ce-L iubesc pe Hristos. Bătrânul Ieronim folosea următorul exemplu pentru a sublinia acest adevăr: “Dacă tu ai un pumn de cărbuni şi două sau trei kilograme de fasole de fiert, nu vor fierbe nici într-un an! Focul nu-i suficient. Aşa şi-n viaţa duhovnicească. Dacă tu ai puţină dragoste pentru Hristos, nu vei face progres. Dragostea noastră trebuie să crească”.
Din Î.P.S. Andrei Andreicuţ, Mai putem trăi frumos?, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2012, p. 116

Să depăşim slăbănogirile noastre!

Să depăşim slăbănogirile noastre!



Iată-ne ajunși în Duminica Slăbănogului, încercând să retrăim minunea săvârşită de către Hristos asupra unui slăbănog care de 38 de ani îşi aştepta vindecarea la o scăldătoare miraculoasă (Ioan 5, 1-15). Un om neputincios, dar plin de nădejde, stătea în aşteptarea minunii. Doar atunci când „nădăjduim ceea ce nu vedem, aşteptăm prin răbdare” (Romani 8, 25).
Probabil, oamenii de astăzi n-ar aştepta, unii chiar nu aşteaptă şi îşi curmă viaţa, alţii suferă, dar nu liniştit, ci văicărându-se şi scufundându-se într-o profundă deznădejde.
Doar credinţa, nădejdea şi dragostea îl fac pe om apt să spargă gheţarii vieţii, să treacă munţii încercărilor şi să iubească viaţa ca dar dumnezeiesc.
Ne-ar trebui şi nouă credinţa tatălui ce avea copil cu duh mut, prezentat într-o altă pildă evanghelică, care, la vederea Domnului, a exclamat cu înflăcărare: „Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele!” (Marcu 9, 24) Şi l-a ajutat.
Cine, fiind în neputinţă, n-ar vrea Domnul să-I spună asemenea slăbănogului: „Scoală-te, i-aţi patul tău şi umblă… iată că te-ai făcut sănătos”?! Ba mai mult, adesea Dumnezeu săvârşeşte cu noi numeroase minuni, noi însă uităm de unde vine vindecarea şi ajutorul şi nu-I mulţumim pentru toate binefacerile revărsate asupra noastră. Uităm de cele spuse în continuare de Domnul slăbănogului şi, prin el, nouă: „De acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu ţi se întâmple şi mai rău”.
Omul este slab cu adevărat dinlăuntru. Să zidim sufletele noastre dărâmate prin atâtea păcate şi vicii care cuprind viaţa noastră! Să dăm voie virtuţii să-şi facă lucrarea luminătoare, devenind oamenii certitudinii, ai iubirii, ai modestiei … ai înţelepciunii.
Unii încearcă să depăşească anumite neputinţe trupeşti, neînţelegând că izvorul acestora e lipsa imunităţii duhovniceşti. Cât de minunat ar fi ca lumea să înţeleagă că fără de Dumnezeu nu se poate face mai nimic, căci zice Domnul: „Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cel ce rămâne întru Mine şi Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteţi face nimic.” (Ioan 15, 5).
Actul mântuirii vieţii noastre presupune efort uman, dar şi har divin. Să muncim şi să ne rugăm, nădăjduind întru Cel de Sus, şi vom depăşi toate neputinţele noastre, căci „la Dumnezeu nimic nu este cu neputinţă” (Luca 1, 37).
  Preot Octavian MOŞIN

Hristos ne vindecă pentru veșnicie – gânduri la Duminica a patra după Paşti

Hristos ne vindecă pentru veșnicie – gânduri la Duminica a patra după Paşti



Duminica în care suntem este duminica noastră a tuturor – a celor slăbănogi, calea cărora mereu este slăbănogită de păcat și necrediță, de căderi și îndoilei . Căci cine dintre noi ar putea spune că este un ucenic adevrat al lui Hristos, care toate încercările acestei vieți le primește cu vitejie, credință și statornicie? După cum ne spune și Apostolul Pavel: „Mă voi lăuda mai ales întru slăbiciunile mele, ca să locuiască în mine puterea lui Hristos.  De aceea mă bucur în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări pentru Hristos, căci, când sunt slab, atunci sunt tare.”
Astfel este o duminică în care am putea să ne bucurăm, că ne conștientizăm slăbiciunile și slăbănogirile noastre, căci Hristos a venit să-i mântuiească anume pe cei  slăbănogiți. Cei care asemenea nouă, deși de multe ori neputincioși în luptă, totuși cu speranță încearcă să meargă pe cărarea strâmtă şi îngustă.
Sfânta Evanghelie de astazi ne relatează despre vindecarea unui slăbănog care zăcea de 38 de ani la pat și aștepta de la alții o mângâiere, o încurajare, puțină hrană sau chiar un pahar de apă.
Ne este foarte greu să înțelegem că și în acest caz este o lucrare binefăcătoare a proniei divine către acest om. Pentru ce, timp de mulți ani bunul Domnezeu i-a încercat acestui om răbdarea și speranța pentru vindecare? Doar prin mila lui Dumnezeu ar fi posibil ca acest sărman să se fi cufundat în scăldătoare mult mai devreme, fără a suferi 38 ani, cu speranța de a primi ceea ce i-a dăruit Hristos –  vindecarea sa. Astfel adesea suntem nedumeriți oare ce răsplată poate primi această persoană, dar și mulți asemenea, de la Dumnezeu pentru îndelunga lor așteptare și răbdare?
Noi mereu ne dorim ca orice durere, boală sau suferință să ne părăsească cât mai repede, ca toate problemele vieții să se soluționeze ușor și rapid, și sincer credem că dacă se vor schimba circumstanțele vieții noastre, vom fi cu adevărat fericiți. Dar boala noastră principală care ne împiedică pe fiecare dintre noi să devenim cu adevărat fericiți este mult mai adâncă decât suferința trupului sau neplăcerile și încercările vieții. Aceasta boală este legată de ruperea relației noastră cu Dumnezeu, a comunicării cu El ca cu o Persoană vie, iar în consecință, suferim de singurătate, izolare interioară, fiind în comunicare continuie cu gândurile păcătoase, cărora se alătură mândria umană și egoismul.
Foarte rar cine își mai pune întrebarea cum am putem scăpa de bolile interne, pentru că suntem obișnuiți să trăim mai mult cu cele vizibile și de suprăfață, decât cu laturile interne și invizibile ale vieții, astfel și viața noastră internă, spirituală, rămâne pentru noi ascunsă. Dar Biserica, prin apostolii săi, ne învață contrariul.
Căci necazul nostru de acum, uşor şi trecător, ne aduce nouă, mai presus de orice măsură, slavă veşnică covârşitoare. Neprivind noi la cele ce se văd, ci la cele ce nu se văd, fiindcă cele ce se văd sunt trecătoare, iar cele ce nu se văd sunt veşnic, ne spune Apostolul Pavel (2 Cor. 4:17,18).
Astfel și slăbănogul nostru, ca și mulți alții aflați în suferință, vindecați de Mântuitorul Hristos înEvanghelie, a primit mult mai mult decât vindecarea infirmității sale trupești, și mult mai important decât ridicarea tuturor poverilor vieții sale pământești, căci a reușit să descopere ceea ce a pierdut odată Adam, acea lumină și comuniune cu Dumnezeu, pe care i-a descoperit-o ÎnsășiHristos. A fost o cale lungă și grea, plină de durere și suferință, dar care s-a sfârșit când și -a întors privirea dinspre oameni către Dumnezeu…
Scăldatoarea Vitezdei ca şi boala au reprezentat doar mijloce de încercare a credinţei. Desigur că în acești ani de așteptate au fost mulţi cărora le-a reuşit să intre primii în scăldătoare, ca să plece mai apoi fericiți, dar care au trecut indiferenţi și orbi pe lângă Hristos, care îi aştepta cu răbdare și smerenie, cu iubire și iertare, care dorea să le ofere mult mai mult decât toate așteptările lor. Dar au fost și mulți alţii care au reuşit să-și învingă boala prin răbdare, cârtirea prin umilinţă, necredința prin credinţă, ura prin iubire, și care au primit un dar fără de preț: pe Domnul Însuşi.
Așa Doamne, numără-ne și pe noi în rândul acestora, căci slăbănogiți după cum suntem, nu ne dorim altceva decât să te avem pe Tine. Să fim ai Tăi. În aceste clipe ale vieții și-n Împărăţia Ta. Amin.
Episcopul Ioan (Moşneguţu)

„În loc să te spânzuri, ar trebui să te rogi”

„În loc să te spânzuri, ar trebui să te rogi”



Înainte nu credeam în Dumnezeu, deși în copilărie am fost botezată. Am făcut multe păcate grele. Din această cauză viața mea s-a destrămat. Am căzut în deznădejde. Într-o zi, nemaiputând suporta necazurile, am hotărât să mă spânzur. Nu mai voiam să trăiesc, ci doar să se termine o dată toate chinurile. Am început să-mi pregătesc funia. Dar din beci a apărut un bătrân. Era plăcut la înfățișare, cu o față bândă și luminoasă încălțat în cizme și îmbrăcat într-un cojoc. „În loc să te spânzuri, ar trebui să te rogi”, mi-a spus el și mi-a enumerat toate avorturile pe care le făcusem. Îngrozită, mi-am văzut copiii nenăscuți, cu înfățisări groaznice. Îmi era foarte greu din cauza păcatelor dezvăluite, dar bătrânul m-a învăluit cu o privire blândă și a dispărut.
Am plâns mult timp. Mai târziu, când am coborât după el în beci, acolo nu mai era nimeni. Cuvintele bătrânului îmi răsunau însă în minte. Gândul sinuciderii m-a părăsit. Am început să mă gândesc serios la viața mea. Am povestit cele întâmplate unei femei credincioase și i-am cerut sfatul. Aceasta mi-a spus: „Aceasta a fost o minune dumnezeiască. Mergi la biserică și spovedește-te. Dumnezeu îți va ierta păcatele și atunci ți se va schimba și viața”.
M-am dus la biserică, unde într-o icoană l-am recunoscut pe bătrânul care mă vizitase, numai că aici era îmbrăcat în veșminte strălucitoare. Am întrebat oamenii din jurul meu: „Cine este acesta din icoană?” „ Sfântul Nicolae, a fost răspunsul, Episcopul Mirei Lichiei. Un mare făcător de minuni.”
Minunea săvârșită și mila lui Dumnezeu mi-au schimbat viața. Am început să cred din toată inima. Deseori merg la biserică, mă spovedesc și mă împărtășesc. Mă străduiesc din răsputeri să duc o viață creștinească. Nu încetez să-i mulțumesc Sfântului Nicolae, ajutătorului nostru grabnic în scârbe și necazuri.
Extras din Noi minuni ale Sfântului Nicolae, Editura Sophia, 2004