Cine sunt eu, Doamne?

- Cine sunt eu, Doamne, Stăpânul și Dumnezeul meu, că Te-ai coborât și Te-ai întrupat și ai murit pentru mine, ca să mă slobozești din moarte și din stricăciune și să mă faci părtaș al Slavei și Dumnezeirii Tale?

Atunci când vei fi așa în mișcările arătate ale inimii tale, de îndată Îl vei găsi îmbrățișându-te și sărutându-te cu taină și dăruindu-ți duh drept întru cele dinlăuntru ale tale, duh de libertate și iertare a păcatelor tale, și nu numai acestea, ci și încununându-te cu darurile Sale și făcându-te slăvit prin înțelepciune și cunoștință.

Fiindcă ce altceva e așa de plăcut și de bine primit de Dumnezeu ca inima zdrobită și smerită și un cuget plecat în duh de smerenie? Căci într-o asemenea stare a sufletului locuiește și Se odihnește Dumnezeu Însuși, și toată uneltirea diavolului rămâne cu totul nelucrătoare și toate patimile cele stricăcioase ale păcatului se șterg în chip desăvârșit și sub povara lui se pleacă în el numai roada Duhului Sfânt, care este iubirea, bucuria, pacea, bunătatea, îndreptarea, credința, blândețea, smerita cugetare și înfrânarea cuprinzătoare, cărora le urmează în chip frumos cunoștința cea dumnezeiască, înțelepciunea Cuvântului și adâncul înțelesurilor și tainelor celor ascunse ale lui Hristos. În care aflându-se și modelându-se cel ce a ajuns la ele, suferă schimbarea cea bună și din om se face înger, petrecând cu trupul aici împreună cu oamenii, dar cu duhul umblând în cer și împărtășind viața îngerilor, dilatându-se sub înrâurirea unei bucurii negrăite în iubirea lui Dumnezeu, de care nimeni dintre oameni nu se va putea apropia vreodată dacă nu-și curăță mai înainte prin pocăință și lacrimi multe inima sa și nu intră în adâncul smeritei-cugetări și zămislește pe Preasfântul Duh, cu harul și iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, împreună cu Care slavă, cinste și putere se cuvin Tatălui împreună cu Duhul Sfânt, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
(Sfântul Simeon Noul Teolog )


Rugăciune a Sfântului Simeon Noul Teolog



Miluiește-mă, Fiule al lui Dumnezeu, și deschide ochii sufletului meu, ca să văd lumina lumii, pe Tine Dumnezeul meu și să mă fac și eu un fiu al zilei dumnezeiești, și nu mă lăsa pe mine, Bunule, nepărtaș, ca un nevrednic de Dumnezeirea Ta. Arată-mi-Te, Doamne, pe Tine Însuți, ca să cunosc că m-ai iubit ca pe unul care a păzit poruncile Tale, Stăpâne. Trimite, Milostive, și peste mine pe Mângâietorul, ca să mă învețe cele privitoare la Tine și cele ale Tale să-mi vestească mie, Dumnezeule a toate! Luminează peste mine lumina cea adevărată, Milostive, ca să văd slava Ta, pe care ai avut-o la Tatăl Tău mai înainte de a se face lumea. Rămâi, precum ai spus, și în mine, ca și eu să mă fac vrednic să rămân în Tine și să intru în chip știut (conștient) atunci în Tine și să Te am în chip știut în mine. Binevoiește, Nevăzutule, să iei chip întru mine, ca văzând frumusețea Ta extraordinară, să port, Cerescule, chipul Tău și să uit toate cele văzute. Dă-mi mie slava pe care Ți-a dat-o Ție, Milostive, Tatăl, ca să mă fac asemenea Ție ca toți slujitorii Tăi, Dumnezeu după har și să fiu împreună cu Tine neîncetat, acum și pururea și în vecii vecilor nesfârșiți. Amin.

Sinaxa Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe (Fanar, 6 - 9 martie 2014) - MESAJ

S

În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.
 
Prin harul lui Dumnezeu, Întâistătătorii Preasfintelor Biserici Autocefale Ortodoxe, credincioșilor ortodocși din întreaga lume, toți frații noștri și toate surorile noastre creștine, precum și oricărei persoane de bunăvoire: vă transmitem binecuvântarea lui Dumnezeu și salutul nostru de iubire și pace.
 
"Mulţumim lui Dumnezeu totdeauna pentru voi toţi şi vă pomenim în rugăciunile noastre, Aducându-ne aminte neîncetat, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, de lucrul credinţei voastre şi de osteneala iubirii şi de stăruinţa nădejdii voastre în Domnul nostru Iisus Hristos" (1 Tesaloniceni 1, 2-3).
 
1. Întâlnindu-ne prin harul milostivului nostru Dumnezeu, la invitația Arhiepiscopului Bartolomeu al Constantinopolului și Patriarh Ecumenic, la Fanar, în zilele de 6-9 martie 2014, după ce a deliberat în dragoste frățească asupra problemelor care privesc astăzi Sfânta noastră Biserică și concelebrând în Biserica Patriarhală Sfântul Gheorghe, cu ocazia glorioasă a Duminicii Ortodoxiei, ne adresăm vouă cu aceste cuvinte de iubire, pace și alinare.
 
Întrucât Biserica noastră Ortodoxă cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolică sălășluiește în lume, ea experiază și provocările fiecărei epoci. Credincioasă Sfintei Tradiții, Biserica lui Hristos este în dialog constant cu fiecare perioadă de timp, suferind cu oamenii și participând la suferințele lor. Pentru că ”Iisus Hristos este Același ieri, azi și în veci” (Evrei 13,8).
 
Încercările și provocările istoriei sunt puternice, în special în zilele noastre, iar creștinii ortodocși nu pot rămâne neimplicați sau indiferenți față de ele. Acesta este motivul pentru care ne-am adunat ”toți împreună în același loc” (Faptele Apostolilor 2,1), cu scopul de a reflecta asupra problemelor și ispitelor cu care se confruntă omenirea în prezent. Există ”din afară lupte, dinăuntru temeri” (II Corinteni 7,5). Aceste cuvinte apostolice sunt valabile și azi pentru Biserică.
 
2. Reflectând asupra suferinței oamenilor din întreaga lume, ne exprimăm comuniunea noastră pentru martirajul și admirația noastră pentru mărturia creștinilor din Orientul Mijlociu, Africa și din alte părți ale lumii. Ne amintim dublul lor martiraj: pentru credința lor, precum și pentru menținerea legăturii lor istorice cu oameni de alte convingeri religioase. Denunțăm lipsa de pace și stabilitate, care îi determină pe creștini să abandoneze țara în care S-a născut Domnul nostru Iisus Hristos și de unde Vestea cea Bună s-a răspândit în întreaga lume.
 
Ne exprimăm compasiunea cu toate victimele tragediei din Siria. Condamnăm orice formă de terorism și de defăimare a religiei. Răpirea Mitropoliților Paul și Youhanna, a altor clerici, precum și a călugărițelor de la Mănăstirea Sfânta Tecla din Maaloula rămâne o rană deschisă și cerem eliberarea lor imediată.
 
Facem apel la toți cei implicați pentru încetarea imediată a acțiunilor militare, eliberarea prizonierilor și stabilirea păcii în regiune prin dialog. Creștinii din Orientul Mijlociu sunt un ferment al păcii. Pace pentru toți oamenii înseamnă, de asemenea, pace pentru creștini. Sprijinim Patriarhia Antiohiei în lucrarea sa spirituală și umanitară, precum și eforturile sale pentru reconstrucție și relocarea tuturor refugiaților.
 
3. Ne rugăm cu ardoare pentru negociere pașnică și reconciliere spirituală în criza prezentă din Ucraina. Denunțăm amenințările cu ocuparea prin violență a unor sfinte mănăstiri și biserici și ne rugăm pentru revenirea în Sfânta Biserică a fraților noștri aflați în prezent în afara comuniunii bisericești.
 
4. O amenințare fundamentală pentru dreptate și pace - atât la nivel local, cât și la nivel mondial - este criza economică globală. Ramificațiile acesteia sunt evidente în toate straturile societății, în care valori ca integritatea personală, solidaritatea fraternă și dreptatea sunt de multe ori absente. Originile acestei crize nu sunt doar financiare. Ele sunt morale și spirituale în caracter. În loc să ne conformăm idolilor lumești de putere, lăcomie și hedonism, afirmăm vocația noastră de a transforma lumea prin acceptarea principiilor de dreptate, pace și iubire.
 
Ca urmare a egocentrismului și abuzului de putere, mulți oameni desconsideră caracterul sacru al persoanei umane, fiind nepăsători în a vedea fața lui Dumnezeu în surorile și frații prea mici ai noștri (cf. Matei 25,40 și 45). Mulți rămân indiferenți față de sărăcia, suferința și violența care chinuie omenirea.
 
5. Biserica este chemată să-și articuleze cuvântul său profetic. Ne exprimăm îngrijorarea reală cu privire la tendințele locale și globale care subminează și erodează principiile credinței, demnitatea persoanei umane, instituția căsătoriei și darul creației.
 
Afirmăm caracterul sacru de necontestat al vieții umane de la concepere până la moartea naturală. Recunoaștem căsătoria ca fiind uniunea dintre bărbat și femeie, care reflectă unirea dintre Hristos și Biserica Sa. Vocația noastră este de a conserva mediul înconjurător ca administratori și nu ca proprietari ai creației. În această perioadă a Postului Mare, îndemnăm clerul și credincioșii noștri să cultive duhul pocăinței, să experimenteze curăția inimii, a smereniei și a iertării, dând mărturie în societate despre învățăturile veșnice ale Domnului nostru Iisus Hristos.
 
6. Această Sinaxă a Întâistătătorilor este un prilej binecuvântat pentru noi de a consolida unitatea noastră prin comuniune și cooperare. Afirmăm angajamentul nostru față de importanța supremă a sinodalităţii pentru unitatea Bisericii. Adeverim cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur, Arhiepiscopul Constantinopolului, că ”numele Bisericii înseamnă unitate și armonie, nu dezbinare”. Inima noastră este îndreptată spre mult-așteptatul Sfânt și Mare Sinod al Bisericii Ortodoxe, pentru a arăta unitatea ei, precum și responsabilitatea și grija ei pentru lumea contemporană.
 
Sinaxa a fost de acord că lucrările de pregătire a Sinodului trebuie să fie intensificate. Un Comitet Interortodox special va lucra din luna septembrie 2014 până la Sfintele Paști din anul 2015, urmat de o Conferință Panortodoxă Presinodală care va fi convocată în prima jumătate a anului 2015. Toate deciziile de la Sinod și în etapele pregătitoare sunt luate prin consens. Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe va fi convocat de către Patriarhul Ecumenic la Constantinopol în anul 2016, afară de cazul în care nu se întâmplă ceva neprevăzut. Sinodul va fi prezidat de Patriarhul Ecumenic. Frații săi Întâistătătorii celorlalte Biserici Ortodoxe Autocefale vor şedea la dreapta și la stânga sa.
 
7. Inseparabil legată de unitate este misiunea. Biserica nu trăiește pentru sine, ci trebuie să dea mărturie și să împărtășească darurile lui Dumnezeu cu cei de aproape și de departe. Participând la Dumnezeiasca Euharistie și rugându-ne pentru oikoumene (lume), suntem chemați să continuăm această liturghie după liturghie, împărtășind darurile adevărului și iubirii întregii omeniri, potrivit cu ultima poruncă și încredințare a Domnului: ”mergând, învăţaţi toate neamurile ... şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului” (Matei 28,19-20).
 
8. Trăim într-o lume în care multiculturalismul și pluralismul sunt realități inevitabile, aflându-se în continuă schimbare. Suntem conștienți de faptul că nici o problemă în vremea noastră nu poate fi considerată sau rezolvată fără referință la nivel global, că orice fel de polarizare între local și universal duce doar la o denaturare a modului ortodox de gândire.
 
Prin urmare, chiar și în fața unor voci ale neînțelegerii, despărțirii și dezbinării, suntem hotărâți să proclamăm mesajul Ortodoxiei. Recunoaștem că dialogul este întotdeauna mai bun decât conflictul. Reținerea și izolarea nu sunt niciodată opțiuni. Ne reafirmăm obligația noastră, în orice moment, de a fi deschiși în contactul cu ”celălalt”: cu alte persoane și alte culturi, precum și cu alți creștini și persoane de alte credințe.
 
9. Mai presus și dincolo de toate provocările, proclamăm vestea cea bună a lui Dumnezeu, Cel ce ”atât de mult a iubit lumea”, încât ”a sălășluit printre noi”. De aceea, noi, ortodocșii rămânem plini de speranță. În pofida tuturor tensiunilor, totuși îndrăznim să sperăm în ”Dumnezeu, Cel ce este, Cel ce era şi Cel ce vine, Atotţiitorul” (Apocalipsa 1,8). Deoarece ne amintim că ultimul cuvânt - cuvânt de bucurie, iubire și viață – Îi aparține Lui, Celui ce se cuvine toată slava, cinstea și închinăciunea în vecii vecilor. Amin.

Sa gustam din Lumina lui Hristos !

Parintele Arsenie da marturie prin trairea sa duhovniceasca, prin nestramutata iubire pentru Hristos de insemnatatea misiunii cu care a fost incredintat. Pe langa preotul si slujitorul sfantului altar, in persoana Lui putem zari si un adevarat marturisitor al Evangheliei, un profet al neamului si un luptator pentru apararea dreptei credintei. Ca si dreptul din vechiul Testament, desi prigonit si intemnitat, parintele ne cheama pe toti cei din neamul "crestinesc si iubitor de Dumnezeu" sa gustam din Lumina lui Hristos.

Daca tu nu ierti, nici Dumnezeu nu te iarta !



"De obicei, oamenii nu se intorc la Dumnezeu decat atunci cand dau de primejdii, adica atunci cand ii ajunge dreptatea dumnezeiasca din urma si trebuie sa dea seama de ce au facut. Nu e rau sa te intorci la Dumnezeu nici chiar atunci, in ceasul al unsprezecelea; insa ar fi cu mult mai bine sa vii, de buna voie, la rosturile tale vesnice, si nu tras de maneca sau palit cu prajina din urma. Daca am fi noi mai simtiti, am vedea ca Dumnezeu, Preamilostivul, ne imbie cu iubire, inca din dimineata vietii, la Taina Sfanta a pocaintei, ca sa nu ajungem catre seara vietii asa de imblatiti de rele. Taina pocaintei este judecata milostiva, ce o face Dumnezeu cu noi pacatosii, cand mergem noi, de buna voie, si ne marturisim greselile".



Mare este Taina Pocaintei, nu numai ca te face din rau, bun, din vrajmas al lui Dumnezeu, prieten al Lui, ci si pentru ca un lucru asa de mare e acoperit cu chip smerit. Mila cea fara de margini a Tatalui, ca sa scape pe fiii Sai de judecata cea aspra, a dreptatii dupa fapte, le trimite, coborand din ceruri, pe Fiul Sau cel Unul Nascut, sa le faca o judecata milostiva si fara nici o infricosare, si iarasi sa-i impace cu Sine. In Taina Spovedaniei rogi pe Dumnezeu, caruia I te marturisesti, de fata fiind si sluga Sa, talmaci al voii Sale catre tine si chezas al tau catre Dumnezeu, sa-ti ierte multimea relelor ce le-ai facut, insirandu-le pe toate, dupa cum te ajuta constiinta. Si bun e Dumnezeu, caci te iarta de toate datoriile tale, dar numai daca ierti si tu din inima, greselile fratilor tai. Daca tu nu ierti, nici Dumnezeu nu te iarta. Si trebuie sa iertam la nesfarsit, pe toti, din toata inima." (Cararea Imparatiei, ieromonah Arsenie Boca)



Va doresc multa santate,pace si liniste sufleteasca.
Post cu mult folos.
Doamne ajuta!

Cuvant Ortodox

Staruinta in credinta pentru implinirea dorintelor - Sf.Teofan Zavoratul

Teofan ZavoratulTrebuie să învățăm să cerem, să simțim cu adevărat că Dumnezeu proniază toate întâmplările vieții noastre și că tot El poate împlini cerința noastră dacă este folositoare. Trebuie să ne aflăm în adevărul lucrurilor și al credinței ca să primim răspuns! Adesea il confundăm pe Dumnezeu cu dumnezeul zămislit de mintea noastră și de aceea nu ne adresăm cui trebuie. Statornicia cererii trebuie să se bizuie pe credință nestrămutată asemenea femeii din Canaan. Sfântul Teofan Zăvorâtul o fericește pe acestă femeie și-i propovăduiește credința ca model demn de urmat fiecărui creștin dornic de împlinire:

Ce a făcut-o pe cananeanca ca să vină la Domnul și să stăruie atât în cererea ei? Convingerile care se închegau în ea: era încredințată că Mântuitorul are putere să o tămăduiască pe fiica ei și a venit la El; era încredințată că El nu va lăsa neîmplinită cererea ei și nu a încetat să ceară.

Convingerile sunt rezultatul întregii vieți: al educației, al gândurilor ce umplu mintea de obicei, al impresiilor lăsate de lucrurile din jur, al învățăturilor cercetate și al feluritelor întâmplări și îndeletniciri din viață.

Sub înrăurirea tuturor acestora, gândirea lucrează și ajunge la anumite convingeri.Aici trebuie să avem în vedere că pretutindeni este și din toate părțile pătrunde în sufletul omului adevărul lui Dumnezeu. Adevărul poate fi aflat în inima omului; adevărul lui Dumnezeu este întipărit în toate făpturile; adevărul lui Dumnezeu poate fi aflat în obiceiurile și datinile oamenilor; ba chiar și în învățăturile lor poate fi găsit într-o măsură mai mică sau mai mare. Pretutindeni stă la pândă și minciuna. Cine este din adevăr, acela adună adevăr și este plin de covingeri adevărate, mântuitoare; iar cine nu este din adevăr adună minciună și este plin de covingeri mincinoase, de rătăciri pierzătoare.

Dacă a fi sau nu a fi din adevăr depinde de om, să judece fiecare; însă judecata lui Dumnezeu îi așteaptă pe toți...

Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an – Sf. Teofan Zăvorâtul. (Editura Sophia, Buc. 1999, colecția Părinți Ruși) (Efes. 1, 1-9; Mc. 7, 24-30) 

 

Ruga de dragoste

Invata-ma Doamne sa iubesc si da-mi putere sa daruiesc iubirea ta.
Picura asupra mea intelepciune pentru a alege persoana care merita iubirea mea.
Nu ma lasa Doamne sa pribegesc pe drunuri straine ci fi calauza mea.
Caci te simt linga mine in fiecare clipa si asta imi da curaj sa merg mai departe.
Faca-se voia Ta Doamne.  

 

INVATATURI CRESTINE

Precum ceara, daca nu e incalzita si inmuiata multa vreme, nu poate primi pecetea intiparita in ea, asa si omul nu poate primi pecetea virtutii lui Dumnezeu, daca nu e cercat prin dureri si neputinte. De aceea zice Domnul catre dumnezeiescul Pavel: ”Iti este de ajuns harul Meu. Caci puterea Mea in neputinte se desavarseste”. Dar insusi Apostolul se lauda zicand: ”Cu mare placere, deci, ma voi lauda intru neputintele mele, ca sa se salasluiasca intru mine puterea lui Hristos”. Dar si in Proverbe s-a scris: ”Pe care-l iubeste Domnul, il cearta, si bate pe tot fiul pe care-l primeste”. Apostolul numeste neputinte napustirile vrajmasilor crucii, care se intamplau necontenit lui si tuturor Sfintilor, ca sa nu se inalte, cum insusi zice, de bogatia covarsitoare a descoperirii, pazind prin desele umiliri, cu evlavie, darul dumnezeiesc. Iar noi numim neputinte gandurile rele si slabiciunile trupesti. Caci atunci trupurile Sfintilor ce se nevoiau impotriva pacatului, fiind predate batailor aducatoare de moarte si altor felurite chinuri, erau cu mult deasupra patimilor intrate in firea omeneasca prin pacat. Dar acum bisericile avand pace multa din mila Domnului, trebuie sa fie cercat trupul celor ce se nevoiesc pentru evlavie cu multe slabiciuni, iar sufletul cu ganduri rele. Aceasta se intampla mai ales celor in care cunostinta lucreaza intru multa simtire si incredintare, ca sa fie feriti de toata slava desarta si mandria, si sa poata primi, cum am zis, cu multa smerenie, pecetea frumusetii dumnezeiesti, dupa Sfantul care zice: ” insemnatu-s-a peste noi lumina fetei Tale, Doamne”. Deci trebuie sa rabdam cu multumire voia Domnului. Caci in felul acesta ni se va socoti drept a doua mucenicie necontenita suparare din partea bolilor si lupta cu gandurile dracesti. Caci cel ce zicea atunci sfintilor mucenici prin acele capetenii nelegiuite sa se lepede de Hristos si sa doreasca slava lumeasca spune si acum neincetat aceleasi lucruri robilor lui Dumnezeu. Cel ce aducea atunci chinuri peste trupurile dreptilor si ocara cumplit pe cinstitii dascali prin cei ce slujeau socotintelor sale diavolesti, aduce si acum felurite patimiri marturisitorilor evlaviei, impreuna cu multe ocari si umiliri, mai ales cand acestia ajuta cu multa putere saracilor ce sufera pentru slava Domnului. De aceea trebuie sa ne implinim mucenicia constiintei noastre cu multa hotarare si rabdare, inaintea lui Dumnezeu. Caci ”rabdand, zice, am asteptat pe Domnul, si a cautat spre mine”. (Diadoh al Foticeii)39

ˇ Marea trebuie sa fie agitata si tulburata ca sa poata arunca la mal pamantul, iarba si toate mortaciunile pe care raurile le-a varsat intr-insa. Sa ne uitam mai bine si vom constata ca, dupa ce a fost framantata de o astfel de furtuna, marea devine foarte linistita.

ˇ Cel ce primeste necazurile din timpul de fata in asteptarea bunatatilor de mai tarziu, a aflat cunostinta adevarului si se va izbavi usor de manie si de intristare. Isi cunoaste mult mai bine complexitatea firii cel ce suporta necazurile decat cel pentru care decurge lin, fara nici un fel de probleme si care in felul acesta ramane la suprafata fiintei lui nepusa la incercare prin grele necazuri.

ˇ Nu numai cei ce mor de sabie si pe cei ce l-au marturisit pe Domnul ii incununeaza Dumnezeu, ci si pe cei ce si-au dovedit iubirea intru nevointa caci precum aceia au rabdat impunsaturile pentru domnul, asa si acestia au rabdat asuprelile si nevointa pentru Domnul.
Precum pe ostasul care a primit rani grele in vremea razboiului, imparatul nu porunceste sa-l scoata din oaste, ci mai degrab sa-l inainteze in gard, asa il incununeaza Imparatul ceresc pe calugarul care a suportat de la draci primejdii multe.

ˇ Daca hotarul trandaviei este a nu avea rabdare in nici o odihna, al rabdarii este a se socoti cineva in orice necaz ca fiind in odihna. Lenesul niciodata nu socoteste ca se odihneste cat ii place - este si aici o sete infinita a lancezelii; dimpotriva, rabdarea nu se socoteste sleita de nici o greutate.
Barbatul rabdator a murit inainte de mormant facandu-si mormant chilia sa. Rabdarea se naste din nadejde si plans, caci cel lipsit de acestea doua e robul trandaviei. 

Medicamente duhovnicești - aghiasma, anafura și uleiul sfințit - Extras din Sfaturi duhovnicesti - Arhim. Ioachim Parvulescu, Repere morale pentru o viata practica crestin – ortodoxa, Sfanta Manastire Lainici 2004

Medicamente duhovnicești - aghiasma, anafura și uleiul sfințit - Extras din Sfaturi duhovnicesti - Arhim. Ioachim Parvulescu, Repere morale pentru o viata practica crestin – ortodoxa, Sfanta Manastire Lainici 2004

Ce importanță au în viața noastră lucrurile sfinte?

Pacatul lui Adam a avut repercursiuni asupra intregii creatii. Totul s-a alterat. Nu s-a stricat definitiv, dar asa cum marturisesc Sfintii Parinti, s-a alterat. Odata cu venirea Mantuitorului nostru Iisus Hristos pe pamant impreuna cu Legea si Harul Sau, omul cu intreaga creatie au posibilitatea de a se curata, de a se igieniza, de a reveni la starea initiala paradisiaca.
Bisericii si slujitorilor sai li s-au dat puteri foarte mari in acest sens de a sfinti si tuturor credinciosilor de a se impartasi de ele.

Biserica Ortodoxa detine cele sapte Taine prin care Harul lui Dumnezeu lucreaza spre sfintirea omului. Insa pe langa cele sapte Sfinte Taine (Botezul, Mirungerea, Spovedania, Impartasania, Maslul, Cununia si Hirotonia) mai exista si alte slujbe de sfintire a omului si a diferitelor obiecte sau lucruri, numite, ierurgii. De aceste sfinte slujbe poate beneficia orice crestin ortodox. Si ele sunt foarte necesare pentru intarirea credintei si pentru simtirea Harului Duhului Sfant.

Lucrurile sfintite de care trebuie sa se foloseasca si sa se impartaseasca fiecare credincios sunt urmatoarele:

a) Aghiasma (apa sfintita);

b) Anafura (paine sfintita);

c) Uleiul sfințit (de la Sf. Maslu sau de la Litie);

d) Icoane, cruci, troițe de asemenea toate aceste obiecte sfintite au un mare rol in sfintirea omului si a locului in care sta omul). Toate aceste sfintiri se fac de catre preot cu harul care este in el prin invocarea Duhului Sfant ca sa vina si sa sfinteasca acele lucruri sau obiecte.

Duhul Sfant este a treia persoana a Sfintei Treimi care sfinteste totul in Biserica, in creatie, in familie, in persoana umana, atunci cand este chemat (invocat) din toata inima. Duhul Sfant este prin excelenta SFINTITORUL cel care sfinteste totul si toate.

Personal fiecarui credincios ii recomand ca sa aiba in casa sa o camera sau un colt intr-o camera unde sa aiba toate aceste lucruri sfintite: icoane, cruci, aghiasma, anafura, ulei sfintit, si sa se impartaseasca de ele cu evlavie si cu curatenie. Oamenii maturi sa le consume numai atunci cand sunt curati, iar copiii in fiecare dimineata dupa ce s-au spalat pe fata si inainte de a manca.

a) Aghiasma (apa sfintita)

Aghiasma este de doua feluri: aghiasma mare si aghiasma mica. Ambele feluri de aghiasma este recomandabil sa le avem in sticle diferite cu etichete pe ele pentru a nu fi confundate.

Aghiasma Mare se face numai o singura data pe an la Boboteaza. Se consuma 7 zile de pe 6 pana pe 13 ianuarie, in fiecare zi dimineata pe nemancate. Dupa aceea in tot cursul anului se foloseste numai daca s-a postit (nu s-a mancat nimic) pana la orele 16, 17 dupa-amiaza, de obicei cand se tine post negru vinerea sau cand socoteste fiecare personal

Cu aceasta Aghiasma Mare se poate stropi prin casa, prin gospodarie, prin masina, la birou, etc, avand puteri foarte mari de alungare a diavolului.

Aghiasma Mică se face in fiecare zi cu exceptia intervalului de timp 6-12 ianuarie, cand se face aghiasma mare.

Aghiasma Mica de asemenea, se tine intr-o sticla la un loc curat si se ia in fiecare dimineata pe nemancate, daca nu am consumat nimic dupa orele 24 de la miezul noptii.

Se mai poate stropi cu ea prin casa, hainele, masina, gospodaria, biroul, etc. Odata sfintita, aghiasma detine energia Harului Duhului Sfant. Deci nu este numai o apa simpla ci are o incarcatura spirituala deosebita. Din cauza aceasta cel ce o ia cu evlavie si se impartaseste de ea, se impartaseste de Harul Duhului Sfant. Aghiasma curata, lumineaza si intareste sufletul omului. De foarte multe ori are puteri miraculoase asupra celui ce o ia cu multa credinta si izgoneste diavolii.

b) Anafura (painea sfintita) Un alt element sfintitor de care ne putem impartasi zilnic este sfanta anafura, acea paine sfintita in timpul Sfintei Liturghii care s-a atins de Sfanta impartasanie de catre preot in timpul Axionului. Ea are puteri harice deosebite, deoarece a fost atinsa de Trupul si Sangele Domnului. Aceasta anafura se ia de catre credincios duminica cand merge la biserica intr-o hartie curata sau intr-un vas, se usuca pentru a evita riscul sa nu se mucezeasca si dupa aceea a se strice. Pentru ca a fost atinsa de Sfanta Impartasanie se consuma dimineata inainte de aghiasma. Deci randuiala este in felul urmator: in fiecare zi crestinul ia o mica bucatica de anafura dupa aceea cateva inghitituri de aghiasma (de preferat de trei ori in numele Sfintei Treimi), iar dupa ce a consumat acestea se unge cu ulei sfintit pe frunte, facand semnul sfintei cruci cu un betisor.

Dupa ce s-a impacat cu Dumnezeu prin cateva rugaciuni ce le-a facut in gand, si s-a impartasit de Harul Duhului Sfant prin aceste elemente sfintite, in sfarsit isi ia crucea zilei ce a venit de dimineata cu binecuvantarea lui Dumnezeu si astfel mult spor va avea si va fi ferit de multe curse ale celui viclean in acea zi.

c) Uleiul sfințit

Dupa cum aminteam mai sus, un alt element sfintit de care ne mai putem impartasi zilnic este uleiul sfintit sau mirul cum i se mai spune, nefacand confuzia cu Sfantul si Marele Mir cel cu care suntem unsi numai odata in viata la Botez. Uleiul sfintit este de doua feluri: cel care se face la Sf. Maslu si cel care se face la Litie, atunci cand serbam un sfant mai mare cu cruce rosie in calendar.

Uleiul de la Taina Sf. Maslu are mare putere sfintitoare si tamaduitoare asupra omului care-l ia cu credinta.

Acest ulei nu se resfinteste ci se pune intr-o sticla cu uleiuri de la cat mai multe Sf. masluri (7-9-12 sau chiar 40 de Sf. Masluri). Deci nu se mai aduce inca o data acelasi ulei care s-a sfintit la biserica. De asemenea acest ulei nu se pune la candela si nu se da la animale. Este o greseala daca se face acest lucru. El se sfinteste pentru oameni si oamenii trebuie sa-l foloseasca. Candela nu are nevoie de uleiul sfintit pentru oameni ci are nevoie de ulei simplu care se sfinteste arzand acolo; iar pentru animale nici nu mai vorbim. Este chiar o profanare cand se face asa. Spun acest lucru deoarece sunt fel de fel de zvonuri care mai de care mai colorate.

Cu uleiul de la Litie de asemenea se miruieste pe frunte cu el. Uleiul de la Sf. Maslu se mai poate administra in felul urmator mai ales pentru cei bolnavi: oricine se poate unge pe frunte cu el facand semnul sfintei cruci cu degetul sau cu un betisor. Se mai poate unge rana celui bolnav, tot asa facand semnul sfintei cruci pe ea. Se mai pot lua dimineata pe nemancate cateva picaturi, inghitite sau puse pe o bucatica de anafura. Iarasi se mai poate administra la cel bolnav sau la cel cu duhuri necurate in mancare. Se, pun in farfuria celui care mananca cateva picaturi, iar dupa ce mananca se spala farfuria singura si se arunca apa la o floare sau la un loc curat din gradina.

Nu se arunca la chiuveta, la canalizare sau la animale.

Mai exista in Biserica ortodoxa inca doua feluri de ulei sfintit, unul este cel care se face la botez si se pune in apa din cristelnita si se unge copilul cu el la toate incheieturile, iar cel de-al doilea fel de ulei sfintit este cel de la sfintirea casei, cand se ung toti peretii casei la toate punctele cardinale avand semnificatie biblica de binecuvantare a casei unde locuim. Pentru animale exista rugaciuni de sfintire a cerealelor sau a sarii, care se da animalelor, spre alungarea duhurilor necurate, care se incuibeaza in gospodarii din cauza raufacatorilor care trimit duhuri rele inclusiv asupra animalelor. Deci este exclusa folosirea uleiului sau a fainii de la Taina Sfantului Maslu pentru animale.

Atat cu uleiul sfintit de la Sf. Maslu care este pus intr-o sticla separat cat si cu uleiul de la Litie, crestinul se poate mirui pe frunte in semnul sfintei cruci in fiecare zi sau se poate administra intern.

De asemenea, noi crestinii ortodocsi ne mai putem impartasi de uleiuri sfintite direct de la Harul lui Dumnezeu fara interventia preotului, de la candela icoanelor facatoare de minuni sau de la candela ce arde la sfintele moaste.

Aici parca harul sfintitor la care sunt aprinse candelele este prezent in acel ulei care poate fi miraculos, de cele mai multe ori, la multi credinciosi care-l iau cu multa credinta, evlavie si inchinaciune, la acei sfinti. Acest fel de ulei se poate administra ca si celelalte dinainte despre care am vorbit, insa aici ne imaginam prezenta personala a sfantului de la care am luat uleiul si-l simtim in rugaciunea noastra.

d) Cruci, icoane, troițe

Casa crestinului fara cel mai important simbol al sau - Sfanta Cruce - poate avea multe lipsuri si poate fi privata de prezenta Harului Duhului Sfant. De aceea se recomanda ca fiecare casa si chiar fiecare camera sa aiba pe perete o sfanta cruce si o icoana. Aceste obiecte sfintite pe langa incarcatura harica pe care o detin reprezinta si pe cei care sunt pictati: Mantuitorul Iisus Hristos, Maica Domnului sau diferiti sfinti. Sfantul care este pictat pe acea icoana este prezent in icoana dupa ce s-a sfintit, prin energiile necreate ale Duhului Sfant. Deci Duhul Sfant este prezent in casa si o protejeaza. Cei care nu au icoane in casa nu au o asemenea protectie si o asemenea prezenta. Chiar si o iconita purtata la tine sau o cruciulita sfintita te ajuta in multe imprejurari ale vietii. S-au intalnit cazuri cand o iconita sfintita la masina si o rugaciune rostita de sofer inainte de a se urca in masina l-au ferit de un mare accident, dupa cativa kilometri de mers. O casa ce avea multe icoane in ea a fost salvata de la un incendiu, pentru ca prezenta sfintilor din icoane nu a ingaduit acest lucru si a protejat casa. Reversul acestor lucruri protectoare este din pacate prezenta in multe case ale crestinilor din ziua de azi a diferitelor tablouri cu nuduri sau pornografii ce provoaca plecarea Duhului Sfant din acea casa si lipsa de oricare protectie harica din ea. Nefiind Duhul Sfant in acea casa, este prezent opusul lui, adica spiritul rau al diavolului si al ingerilor lui.

De asemenea troitele de la intersectii de drumuri isi au rostul lor. Spiritele rele fug din acel loc si din acea zona. Preotul cand sfinteste troita se roaga astfel: "...Trimite acum harul Preasfantului Tau Duh peste acest semn al crucii si-l binecuvanteaza, il sfinteste si-i da lui ca sa fie semn infricosator si tare asupra tuturor vrajmasilor vazuti si nevazuti... si tuturor celor ce se vor inchina Tie inaintea semnului acestuia si rugaciuni vor aduce, sa le fii milostiv ascultator si indurat implinitor al tuturor cererilor celor catre mantuire..." (Moliftelnicul; Randuiala sfintirii crucii si troitei).

Cand treci pe langa o troita si te inchini inaintea ei parca simti ca te apropie ceva de ea, parca o energie te atrage, iti da mangaiere, liniste. Cam cu masura credintei pe care o ai fata de Sfanta Cruce si Cel Rastignit pe ea, cu aceeasi ti se raspunde. Punand mult suflet si credinta primesti mangaieri si satisfactii pe masura. Aici nu se mai poate pacali nimeni, nu mai poate vicleni nimeni.

Daca noi crestinii ortodocsi avem aceste comori inestimabile si nu le constientizam, nu stim sa "profitam" sau sa "uzam" de ele este dureros. Unii vor spune ca nu conteaza mult aceste lucruri la intarirea credintei sau la mantuire. Dar sa nu uitam ca de la lucrurile mici pornesc cele mari, sau daca nu le infaptuim pe cele mici, pe cele mari nu numai ca nu le vom putea infaptui, dar nici nu le vom putea cunoaste.

Cunoasterea lui Dumnezeu este infinita, evolutiva si progresiva, daca nu ai un punct de pornire de jos nu poate fi o sustinere obiectiva si reala ci numai una imaginara si ireala. IL rog pe Bunul Dumnezeu sa ne lumineze spre tot lucrul bun si folositor.

Pasii pelerinului

Mănăstirea Strâmba Jiu, sub oblăduirea Preasfintei Treimi

În şiragul de mărgăritare duhovniceşti cu care Dumnezeu a binecuvântat Oltenia se numără şi Mănăstirea „Sfânta Treime“ din localitatea Strâmba Jiu, judeţul Gorj. Vatră seculară de monahism românesc, cinstita aşezare a păstrat peste veacuri tradiţia vechilor cazanii, ţinând candela aprinsă în ceasurile de grea încercare pentru credinţa ortodoxă, informează “Ziarul Lumina”.
 
Istoricul mănăstirii din Strâmba Jiului se identifică aproape cu vechimea acestor meleaguri. Tradiţia spune că cel dintâi loc ales pentru temeluirea mănăstirii a fost în apropierea localităţii Urdari. Spun bătrânii că, osteniţi de atâta lucru în zadar, meşterii s-au rugat la Preasfânta Născătoare spre a dobândi ajutor şi spor în lucrarea pe care o înfăptuiau pe aceste meleaguri. Într-una dintre nopţi, Dumnezeu l-a înştiinţat în vis pe unul dintre ei, cu numele Stoichiţă, „să meargă prin pădure pe pârâul Strâmba în sus şi unde va găsi o lupoaică cu pui, acolo să aşeze biserica. Lupoaica a fost găsită la o tufă de corn pe care se spune că s-a aşezat Sfânta Masă. Locul din comuna Urdari este o vale asemănătoare cu cea de pe pârâul Strâmba căreia i-a rămas numele până azi «Valea Mănăstirii»“ (Sinodiconul Mănăstirii Strâmba, p. 1). Zidirea cea nouă a fost ridicată „între dealurile Dracilor şi Ologului“, pe pârâul Strâmba, la circa 2 km de şoseaua ce leagă satul de oraşul Turceni.
 
În mod concret, istoria sfintei mănăstiri s-a împlinit între anii 1518 şi 1519, de către membrii familiei Roşianu, boieri de viţă veche, renumiţi pe valea Jiului. Datele existente nu menţionează însă prima formă în care s-a construit lăcaşul de închinare, dacă a fost din lemn sau zid. Cert este însă că, pe vremea domnitorului Mihai Viteazul, unul dintre urmaşii vechilor ctitori, urmaşul ctitorului, logofătul Stoichiţă Roşianu, a rezidit din temelie mănăstirea. Demersul său a fost onorat şi de cheltuiala lui Pătraşcu Vodă, nimeni altul decât tatăl domnitorului muntean.

Părintele Epifanie Teodoropulos: Tulburările nervoase şi înfrânarea

Părintele Epifanie Teodoropulos: Tulburările nervoase şi înfrânarea

- Părinte, este cunoscut faptul că o parte din psihiatri consideră că pricina unor boli psihice este înfrânarea în perioada vârstei tinere.

- Părerea lor este greşită şi explicaţia foarte simplă. Toţi cei ce consultă pe psihiatru sunt bolnavi. Nimeni nu merge la medic când este sănătos. 
Fiindcă o parte din bolnavii aceştia nu au relaţii trupeşti, trag concluzia, legată de teoriile freudiene, că pricina tulburărilor nervoase este înfrânarea.

Eu însă ştiu zeci de tineri care sunt înfrânaţi şi, fireşte, au şi o sănătate sufletească minunată.

Psihanaliza a început cu Freud, care susţinea că tulburările sufleteşti sunt efectul presiunilor avântului sexual, ale instinctului de reproducere al omului. Cu psihanaliza şi cu întrebările ei caracteristice şi prin hipnoză încearcă să ajute pe suferind să scoată din subconştientul său experienţe vechi ale unor răni sufleteşti şi acolo să descopere punctul de plecare a vinei sale, care, desigur, după ei, are legătură cu nesatisfacerea pornirii sexuale.

Epoca noastră însă, o epocă, din nefericire, a deplinei moleşeli, a dezminţit răsunător pe Freud, deoarece, potrivit teoriei lui, astăzi, când nu există constrângerea instinctului sexual, ci deplina lui libertate şi satisfacere, ar trebui să se fi redus bolile sufleteşti, dar se întâmplă exact contrariul: adică numărul bolnavilor psihici s-a mărit, potrivit cu informaţiile ce le avem în ultimii ani.
- Adică nu recomandaţi nimănui să recurgă la psihanaliză.

- E timp pierdut şi risipă de bani, fiule! Medicina clasică, fiind cea care aplică o teorie numai dacă ea îşi dovedeşte, fără contrazicere, rezultatele terapeutice, nu foloseşte psihanaliza ca mijloc terapeutic, deoarece până astăzi aceasta n-a izbutit să ofere date care să dovedească faptul că are valoare terapeutică.

Medicamente pentru boli sufleteşti

- Este îngăduit ca şi creştinii să ia asfel de medicamente? Deoarece mulţi susţin că neliniştea, mâhnirea, melancolia şi, în general, bolile psihice se vindecă numai cu o viaţă duhovnicească, adică cu rugăciune, mers la biserică, mărturisire, Sfânta împărtăşanie etc.

- Când e nevoie, trebuie să le ia şi creştinii.

- Dar ce pot face aceste medicamente sufletului omului?

- Va trebui să lămurim de la început că aşa-numitele psihomedicamente sau calmante, adică aceste substanţe materiale, nu pot sub nici o formă să dea sufletului omului liniştea dorită, nici să aducă mângâiere şi nădejde în sufletul unei mame, de pildă, căreia i-a murit fiul, nici măcar să uşureze conştiinţa unui om de remuşcările păcatelor ce le-a săvârşit. Aceste daruri numai “de sus sunt, pogorând de la Părintele luminilor”. Şi numai preoţii şi mai ales duhovnicii Bisericii pot tămădui aceste stări ale oamenilor.

- Atunci de ce aţi spus că trebuie şi psihomedicamentele? 
– Ascultaţi! Nelinişte sau întristare nu-i cuprinde pe oameni numai din pricina factorilor arătaţi mai sus, sau din pricina unei catastrofe economice sau din constrângerea şi extenuarea personalităţii lor etc, ci şi din pricina factorilor care pornesc de la sistemul nervos (creier) al omului. Adică din tulburarea funcţiilor creierului cum ar fi sentimentul, gândirea, voinţa etc. neliniştea sau întristarea de felul acesta se accentuează sau se vindecă cu psihomedicamente, adică cu medicamente ce acţionează asupra lucrărilor creierului cu scopul de a le readuce la ritmul lor normal.

Dar s-o spun cu cuvinte mai simple: Mulţi creştini îşi fixează atenţia lor numai spre componenta imaterială a omului, adică spre suflet, atribuindu-i lui şi numai lui manifestările neliniştii, ale melancoliei etc, şi astfel refuză medicamentele, susţinând că materia nu poate acţiona asupra imaterialului. Dar ei uită că omul are şi trup. Şi deoarece creierul, prin care se manifestă sufletul, este un organ al trupului trebuie ca tulburărilor lui să li se ţină piept cu mijloace materiale (adică şi cu medicamente sau, mai demult, prin insulina sau prin electroşoc).

- La ce vă referiţi când spuneţi că sufletul se manifestă prin creier?

- O imagine pe care am putea-o folosi ca să descriem legătura sufletului cu creierul este a violei cu violonistul. Precum nu poate scoate o melodie frumoasă nici chiar cel mai bun violonist, dacă viola este spartă sau neacordată, în acelaşi fel şi comportamentul omului nu va fi întreg (complet) (Cf. II Tim. 3, 17), dacă creierul lui prezintă o oarecare tulburare, când nu se va putea manifesta corect sufletul lui. Exact această tulburare încearcă s-o îndrepte cu medicamente şi să ajute indirect sufletul să se manifeste corect.

- Vreau să vă întreb şi altceva. Viata mistică internă sau rugăciunea fierbinte nu pot tămădui tulburările acestea ale creierului?

- Desigur, Dumnezeu poate face minuni şi în aceste afecţiuni. Insă întrebarea care mi-a fost pusă la început a fost alta. Adică dacă se îngăduie creştinilor folosirea psihomedicamentelor. Şi la aceasta răspund fără îndoială: Da. Dar vă întreb şi eu, de ce nu puneţi aceeaşi întrebare şi pentru astm, de pildă, sau pentru eczemă, ori pentru migrenă, ori pentru glaucom, sau pentru ulcer duodenal etc, etc? In cele din urmă, să înţelegem că neliniştea sau melancolia etc, nu provin numai din tulburarea sufletului, ci şi din tulburarea creierului, sau din combinarea amândurora. In ultimul caz e nevoie şi de sprijin psihologic (soluţionarea problemelor, ajutor dezinteresat, comportament dres cu sarea discernământului, ca să nu se simtă stingheriţi de manifestările dragostei noastre cei ce prezintă astfel de probleme, control de către un psihiatru priceput şi credincios, care să-i lămurească şi despre firea supărărilor (neputinţelor) lor, chemarea ajutorului dumnezeiesc, apropiere de Tainele Bisericii etc), şi, paralel, o educaţie medicală.

Psihoză, influentă demonică şi sfinţenie

- Mulţi creştini susţin că bolile psihice se datoresc înrâuririi demonice şi, prin urmare, leapădă folosirea psihomedicamentelor. Ce părere aveţi despre asta?

- O parte a bolnavilor psihici sunt într-adevăr demonizaţi, însă, majoritatea bolnavilor psihici nu sunt demonizaţi, nici manifestările bolii lor nu se datorează înrâuririi demonice.

- Şi cum putem pricepe dacă e vorba de îndrăcire?

- Biserica deosebeşte (descoperă) îndrăcirea de starea de bolnav psihic în faţa Sfintelor Taine: Sfânta Mărturisire, Sfânta Impărtăşanie etc, sau înaintea Evangheliei, a Sfintei Cruci, a Sfintelor Moaşte sau a Sfintelor Icoane şi, în general, a lucrurilor sfinte.

Imi spunea Părintele I. că, la Sfântul Gherasim Chefalonitul aşezase odată în spatele unui îndrăcit căzut cu faţa la pământ – fără ca el să vadă şi ca să se excludă eventuala sugestie – Sfânta Scriptură sau o Icoană şi atunci îndrăcitul tresaltă, lucru ce nu se întâmpla când îl atingeau cu altfel de cărţi sau obiecte.

- Avem vreun exemplu de tulburare psihologica la sfinţi?

- Desigur. Vă aduc cazul Sfintei Olimpiada, diaconiţa. După izgonirea Sfântului Ioan Gură de Aur, părintele ei duhovnic, a fost cuprinsă de mâhnire şi Sfântul o mângâia cu epistolele sale, aducându-i aminte de răsplata dumnezeiască pregătită celor ce sunt prigoniţi pentru Numele Domnului.

Epilepsia şi demonizarea

- Epilepticii sunt stăpâniţi de diavol?

- Nu toţi. La mulţi dintre aceştia suferă numai creierul şi asta are ca rezultat manifestarea spasmelor, a surdo-muţeniei etc, manifestări asemănătoare cu cele ale demonizaţilor, precum se arată în Evanghelie.

Vindecările demonizaţilor

- De ce Domnul a făcut atât de multe minuni cu demonizaţii?

- Pentru ca să se arate superioritatea puterii Domnului asupra diavolilor şi oamenii să creadă în El. Aceste minuni sunt multe la număr, deoarece, probabil Dumnezeu a îngăduit ca în acea epocă diavolul să aibă mai multă stăpânire asupra oamenilor, fără ca să se excludă posibilitatea ca numărul diavolilor să fie acelaşi cu acela al tuturor vremurilor.

Ajutorul dumnezeiesc şi medical

- Când avem o oarecare problemă de sănătate, trebuie să ne limităm numai la chemarea ajutorului dumnezeiesc, sau putem apela şi la ştiinţa medicală?

- Pe amândouă le primeşte Dumnezeu: “Cinsteşte pe doctor, cu cinstea lui pentru trebuinţe că şi pe el l-a făcut Domnul. Că de la Cel Prea Inalt este leacul… Domnul a făcut din pământ leacurile şi omul înţelept nu se va scârbi de ele” (Intel. Sirah, 38, 12).

Apelul la ştiinţa medicală nu exclude chemarea ajutorului dumnezeiesc. Adică creştinii, fără să lepede ajutorul medical, trebuie să se roage încât să lumineze Dumnezeu pe medici să afle diagnosticul corect, să facă consultaţiile necesare şi să rânduiască terapia potrivită. Să roage de asemenea pe Dumnezeu să-i lumineze şi pe bolnavi să conlucreze împreună cu medicul, să-i întărească în răbdare ca să iasă câştigaţi sufleteşte din încercarea lor şi, dacă este voia Sa şi spre folosul sufletului lor, să-i elibereze din boală.

Incercare până la sfârşit

Intrebarea unui medic:

- Părinte, de ce să ne luptăm cu cei grav bolnavi, ca de pildă, cu oameni ce au suferit comoţii cerebrale şi au devenit ca nişte făpturi “fără de viaţă”, sau cu bolnavii de cancer?

- Fiule, mi-a plăcut totdeauna lucrarea medicinii ca ştiinţă ce luptă împotriva morţii şi încearcă să prelungească viaţa…

Nu ştim dacă nu se dezmeticeşte cineva şi-şi vine întru sine şi se pocăieşte. Pe de altă parte, casnicii lui, care-l îngrijesc şi suferă cu el, se folosesc prin răbdarea ce o fac, înţeleg deşertăciunea celor lumeşti, filozofează asupra vieţii şi a morţii, li se dă prilejul să înveţe, să sufere şi să iubească… Foarte mult se folosesc de prelungirea vieţii bolnavului lor.

Infirmierul a rezolvat problema

El însuşi a povestit următoarea întâmplare:

- Cam cu 20 de ani în urmă, un fiu duhovnicesc al meu s-a lovit la ochi. I-a apărut o inflamaţie şi a intrat de urgenţă în Clinica Oftalmologică a Universităţii. După ce l-a consultat, medicul-profesor i-a spus că starea lui e gravă – oftalmie – şi că trebuia operat de urgenţă ochiul ca să se prevină pericolul inflamării şi a celuilalt ochi şi al răspândirii inflamaţiei şi la creier, cu toată acoperirea cu antibiotice.

După ce a plecat profesorul cu suita sa, un oarecare infirmier, ce a fost de faţă la consultaţie, i-a spus confidenţial că problema nu este atât de urgentă şi că ar putea aştepta câteva zile, poate că tratamentul medical ce i-l va face să tămăduiască ochiul.

Tânărul se afla în dilemă. Atunci m-a chemat să merg în grabă la el. Mi-a expus problema şi mi-a spus: “Aştept răspunsul Sfinţiei Voastre. Dar nici nu vreau să rămân cu un ochi”.

Mă aflam într-o situaţie dificilă. I-am spus că eu nu pot lua nici o hotărâre, deoarece nu sunt medic. Acela însă insista. Inaintea insistenţei lui am recomandat să se cheme un medic oftalmolog evlavios, cunoscut al meu, şi în acelaşi timp să facem rugăciune fierbinte toţi împreună ca să-l lumineze Dumnezeu şi orice ne va spune, aceea să facem.

A venit medicul, l-a examinat şi a fost de acord cu părerea infirmierului, şi nu cu a profesorului.

Cu toată supărarea profesorului, am aşteptat încă o zi, când într-adevăr situaţia s-a îmbunătăţit. S-a evitat astfel operaţia şi ochiul a fost salvat, cu toate că şi-a pierdut vederea. Mai târziu când ştiinţa a avansat i s-a făcut o intervenţie şi şi-a recâştigat vederea”.

Sursa: graiulortodox.wordpress.com

10 remedii naturale împotriva tusei

10 remedii naturale împotriva tusei

Tusea este metoda prin care organismul elimină materiale străine sau secreții mucoase din plămâni și gât și este un simptom comun atunci când căile respiratorii devin foarte strâmte. Tusea este cauzată în general de infecții,  alergii, astm, schimbări ale vremii, inflamația laringelui sau a faringelui și de fumat .

Iată câteva modalități prin care poți trata tusea chiar la tine acasă.

1. Mănâncă o felie de lămâie pe care ai adăugat în prealabil puțină sare și puțin piper și repetă acest tratament ori de câte ori simți nevoia. Efectul este unul instantaneu.

2. Înghite o linguriță de miere amestecată cu un vârf de cuțit de piper alb . Folosirea de 3 ori pe zi, timp de 5 zile a acestui tratament va vindeca tusea.

3. Încearcă să mănânci usturoi de două ori pe săptămână. De obicei 3 căței de usturoi la o masă sunt suficienți.

4. Amestecă un vârf de cuțit de piper roșu cu aceeași cantitate de ghimbir măcinat, cu o linguriță de oțet de mere , o lingură de miere și două linguri de apă. Se consumă câte o linguriță din amestecul obținut, ori de câte ori intervine tusea.

5. Dacă vrei un sirop de tuse excelent, dă pe cea mai fina răzătoare o ceapă mică, stoarce-i sucul și apoi amestecă-l cu două linguri de miere. Se consumă de trei ori pe zi. Chiar dacă gustul este mai greu de suportat, rezultatele te vor mulțumi.

6. Toarnă o lingură de măghiran uscat într-o cană cu apă fierbinte, lasă la infuzat 15 minute, iar apoi consumă ceaiul cald. Se bea de trei ori pe zi.

7. În 300 ml de apă fierbinte adaugă 5 picături de ulei esențial de eucalipt și 5 picături de ulei esențial de mentă sau ienupăr și inhalează aburul rezultat pentru aproximativ 7 minute, dupa care bagă-te în pat într-o cameră călduroasă, dar bine aerisită în prealabil.

8. Mănâncă struguri în cantități mari. Aceștia actionează ca un expectorant asupra plămânilor și îndepărtează tusea. Dacă dorești, poți face un suc de struguri în care să adaugi o linguriță de miere.

9. Realizează un amestec  din 3 linguri de ulei de măsline încălzit (suportabil pentru piele) și o picătură de ulei esențial de eucalipt. Masează pieptul cu acest amestec și apoi acoperă-te cu o plapumă.

10. Masează zona din scobitura sternului timp de cel puțin trei minute în sensul acelor de ceasornic. Repetă operațiunea de două ori pe zi, timp de 10 zile.

Sursa: sanatate.acasa.ro

Urzicile, medicamente naturale de neegalat

Urzicile, medicamente naturale de neegalat

Urzica este una dintre cele mai vechi plante din flora spontană, care creşte pretutindeni, dar care este mult subapreciată de către cei ce o calcă în picioare.
Este de subliniat că o cură de urzici, timp de cel puţin 30 de zile, în fiecare primăvară şi toamnă, poate fi mai eficientă decât orice alt tratament pentru fortificarea, vitaminizarea şi mineralizarea organismului, precum şi pentru eliminarea toxinelor acumulate în corp pe parcursul întregii ierni.

După consumul de urzici, apare o senzaţie de energie, vitalitate şi bună stare fizică şi intelectuală.

Cunoscută încă din antichitate, ca plantă alimentară, medicinală şi textilă, urzica a fost utilizată la toate popoarele Europei, inclusiv de vechii greci, latini şi geto-daci. Din acea perioadă, urzica era cunoscută sub denumirea de „buruiana lui Mart“, fiind asemuită cu Marte, zeul războiului, datorită proprietăţilor agresive ale perişorilor urzicanţi de pe frunze şi tulpini.

Considerată ca o plantă sacră, urzica vie se consumă pe toată durata Postului Mare, în mod obligatoriu în ziua Dochiei, în săptămâna Patimilor şi în Sâmbăta Paştelui. Mult timp s-a crezut că urzica poate să apere de trăznet şi, de aceea, se purta la gât, ca amuletă protectoare, într-o bucată de pânză, în ziua de Sfântul Gheorghe sau pe vreme de furtună. Tot la Sfântul Gheorghe se practica urzicatul, cu convingerea că cel sorcovit cu urzici va fi sprinten, iute, harnic şi îndemânatic la lucru în decursul întregului an. Între Sfântul Gheorghe şi Armindeni se practica bătaia corpului cu urzici, aplicate, în special, persoanelor suferinde de reumatism şi copiilor anemici, cu semne de rahitism. Metoda era neplăcută, dar medicina populară a considerat-o foarte eficientă. De asemenea, pentru ca vitele să nu se îmbolnăvească, se îngropau, în faţa grajdului, câteva urzici fără rădăcini.

În Joia Mare, se considera că are loc „nunta urzicilor“, ceea ce însemna înflorirea lor. După „nuntă“, respectiv după înflorire, miraculoasele urzicuţe încetează de a mai fi atât de bune de mâncat în salate.

În scopuri alimentare, se recoltează partea aeriană a plantulelor tinere, imediat după răsărire, sau numai frunzele adunate cu mănuşa, prin strujire, până la înflorire. Valorificarea se face în stare proaspătă, în diferite mâncăruri, sau în stare uscată, ţinute la umbră, în strat subţire, în încăperi bine aerisite, după care se păstrează în săculeţi de pânză.

În scopuri medicinale se recoltează plantele în întregime (frunze, herba, rădăcini, seminţe), întrucât toate organele vegetale au proprietăţi terapeutice. Recoltarea se poate prelungi până în luna octombrie. Se lasă să se ofilească pentru a pierde proprietăţile urzicante şi apoi se usucă la umbră. Rădăcinile se smulg din sol primăvara şi toamna, se spală şi se usucă la soare sau în locuri bine aerisite.

Proprietăţile terapeutice ale urzicilor

Sunt rezultatul acestui complex de principii active existente în toate organele plantei:

- antianemice, energizante, vitaminizante, mineralizante, depurative (în curăţarea sângelui de toxine), tonice, antirahitice;

- în afecţiunile digestive, are efecte hepatoprotectoare, antimicrobiene, gastrosecretoare, antidiareice, antihemoragice, aperitive, antihelmintice;

- la nivelul aparatului respirator, are proprietăţi expectorante, emoliente, antitusive, antiastmatice, antibronşitice, antiinflamatoare;

- pentru sănătatea rinichilor, are acţiuni diuretice şi este drenor al excesului de uree, creatinină şi acid uric;

- în afecţiunile cardiovasculare, este activator al circulaţiei sângelui, vasoconstrictor şi fluidizant al sângelui;

- în metabolismul general, este un bun hipoglicemiant (antidiabetic), anticelulitic, antireumatismal, imunostimulator;

- în aplicaţii externe, prezintă acţiuni astringente, antiseptice, cicatrizante, epitelizante, hemostatice, revulsive, rubefiante, antiseboreice, dezodorizante, insecticide.

Cura cu urzici, indicată la orice vârstă

O cură susţinută de urzici, luate sub diferite forme, are acţiuni favorabile pe o paletă largă de afecţiuni maladive: digestive, genitale, renale, pulmonare, cardiovasculare, reumatismale.

În boli digestive previne şi combate:

- gastritele hiperacide cauzate de abuzul de tutun şi cafea, ulcerele gastrice şi duodenale, previne cancerul gastric, stimularea secreţiilor gastrice, pancreatice şi intestinale;

- hepatite, litiază biliară, ciroză şi ascită;

- atonie digestivă (indigestii), constipaţii uşoare (o linguriţă cu pulbere de rădăcini, luată cu 15 minute înainte de mese), diaree rebele sau provocată în caz de tuberculoză, dizenterie, enterite acute şi cronice;

- combate hemoragiile digestive uşoare (se iau 4-6 linguri cu pulbere de frunze uscate, într-o zi);

- inhibă dezvoltarea unor agenţi patogeni şi a paraziţilor intestinali.

În boli genitale are efecte în:

- prevenirea şi combaterea hemoragiilor uterine după naşteri (urzică, asociată cu traista-ciobanului şi răchitan), hipermenoree (menstre abundente şi neregulate), dismenoree, leucoree („poala albă“, tratată cu suc din frunze proaspete - câte ˝ pahar dimineaţa şi seara, în cure de 10 zile, consecutiv), vaginită atrofică;

- tulburări de menopauză;

- sterilitate feminină şi masculină (pulbere din seminţe de urzici - 1 linguriţă de 3 ori pe zi).

În afecţiuni renale, preparatele din urzică au eficacitate în:

- calculoză renală, infecţie renală;

- retenţie urinară, uremie (infuzie din frunze, rădăcini de urzică, consumând un litru ceai pe zi, în locul apei potabile), reducerea procentului de uree, acid uric şi creatinină;

- cistite, enurezis (incontinenţă urinară);

- prostatită şi hiperplazia benignă a prostatei (tinctură - 20 de picături de 3 ori pe zi, în cure de 3-4 săptămâni);

- gută, cu provocarea diurezei datorită prezenţei flavonoidelor.

În afecţiuni pulmonare, intervine eficient pentru:

- bronşite şi astm bronşic, fluidificarea secreţiilor bronşice (datorită mucilagiilor);

- tuse seacă şi convulsivă, răceli frecvente, dureri de piept;

- pneumonie, năduşeli, hemoptizie, tuberculoză (decoct din rădăcini şi frunze de urzică cu miere şi fagure alb, în cure de 1-2 luni, sau pulbere din frunze uscate, luate cu miere, în proporţii egale).

În boli cardiovasculare, tinctura de urzici este eficientă în arterite şi ca masaj în zona inimii. La dereglările de metabolism (diabet zaharat, obezitate), sunt recomandate cure de 3 săptămâni, repetate în cursul anului, folosind amestec de urzici, teci de fasole şi frunze de dud şi nuc.

În reumatism degenerativ şi gutos, poliartroze, lumbago şi sciatică, se foloseşte tinctura de urzici (câte 20-30 de picături, de 3 ori pe zi), în cură de durată.

Pentru revigorarea organismelor debilitate, anemice, rahitice, convalescente şi la sportivii de performanţă, este recomandată o cură de 4 săptămâni cu infuzie din frunze de urzici (de 2-3 ori pe zi).

Piureul de urzici, eficient în bolile de piele

Preparatele din urzici au efecte deosebit de eficiente în vindecarea rănilor supurânde, varice, ulcere varicoase, gangrene, urticarie, psoriazis, eczeme cronice, arsuri, pecingine, licheni, bătături, unghii friabile şi casante, alergii dermatice, tumori şi cancer de piele. Se fac băi locale cu infuzie concentrată din frunze şi rădăcini (6-10 linguri, la un litru de apă clocotită), având efecte cicatrizante şi epitelizante. Se mai pot aplica frunze proaspete strivite cu puţină sare şi cataplasme cu piure din urzici pentru diverse boli de piele, inclusiv înţepături de albine, viespi şi bondari.

În reumatisme, lumbago, poliartroze şi sciatică se mai aplică, încă, tratamentul moştenit de la grecii şi latinii antici care consta din flagelări (loviri) repetate de 10-12 ori cu mănunchiuri de urzici proaspete pe locurile dureroase, având efecte puternic revulsive, analgezice, antiinflamatoare şi de activare a circulaţiei sângelui. Aceleaşi proceduri se aplică în caz de paralizii şi apoplexii. După flagelare, pacientul nu are voie să vină în contact cu apa rece şi va sta în repaus, bine învelit. Efectul benefic al urzicării este explicat prin eliberare de histamină şi serotonină, ambele cu rol în atenuarea senzaţiei de durere.

Prin combinare cu tratamente interne, în cure de câteva luni, urzica intervine în osteoporoză prin capacitatea de refacere a cartilajelor subţiate, mai ales la femei, după menopauză. Acţiunea se datorează bogăţiei plantelor în vitamine şi săruri minerale, îndeosebi, siliciu.

Extractul de urzică întăreşte rădăcina părului

Urzica intră în compoziţia pastei de dinţi, a şampoanelor şi în tincturi cu efecte contra căderii părului, favorizând refacerea podoabei capilare pierdute.

Este foarte valoros decoctul din 3-5 linguri cu frunze uscate la un litru de apă, la care se adaugă rădăcini de urzică şi de brusture, herba de cimbrişor, flori de lavandă, frunze de mesteacăn şi nuc, conuri de hamei, cu adăugarea câtorva linguri de oţet.

Se introduce în băi săptămânale pe cap, pentru întărirea rădăcinii părului, degresarea firului gras şi pentru combaterea alopeciei, seboreei şi a mătreţei. Acelaşi amestec se utilizează şi în prepararea unei tincturi (100 g de plantă la un litru de alcool de 400, care se macerează timp de 8-14 zile). Se fac masaje la rădăcina părului la intervale de 2-3 zile, pentru activarea creşterii, urmate de periaje energice cu o perie aspră pe pielea capului. În amestec se pot introduce frunze de merişor, flori şi seminţe proaspete de călţunaşi.

Salatele de urzici curăţă sângele

Datorită conţinutului ridicat în substanţe proteice, vitamine şi săruri minerale, urzicile tinere se folosesc, cu mare succes, în cure alimentare de primăvară, timp de minimum o lună de zile, sub diferite forme de preparate culinare (salate, supe, ciorbe, mâncăruri cu carne, piure, pilaf, chiftele cu cartofi, umplutură pentru plăcinte, sucuri).

Salatele se prepară numai din urzici, frecate cu sare, pentru a nu mai fi vezicante, sau în asociere cu frunze de păpădie şi lăptucă (în părţi egale), cu puţin ulei şi zeamă de lămâie. Se pot pregăti: salată de urzici cu ou; 150 g frunze urzici proaspete se spală, se opăresc 5 minute, se scurg, se taie mărunt şi se amestecă cu puţin oţet de mere şi cu sare, eventual cu 20 g smântână. Aceste salate au efecte miraculoase de primenire a sângelui, prin curăţire de toxine şi prin revigorarea şi vitaminizarea organismelor anemice şi debilitate la ieşirea din iarnă. Efectul revigorant este datorat stimulării proceselor de producere a globulelor roşii (hematii), a leucocitelor şi a trombocitelor.

Supa de urzici se prepară din frunze tinere, care se fierb în apă cu sare, se toacă mărunt, se înăbuşă în puţin unt, se adaugă apă (din cea în care s-a fiert), se îngroaşă cu făină, mărar şi câteva felii de cartof şi se mai dă în clocot.

Sucul de frunze se obţine prin presare puternică sau la mixer. Se diluează de cinci ori cu apă şi se bea zilnic o cantitate de 100-500 ml, dimineaţa, pe stomacul gol, şi cu 30 minute înainte de mese, într-o cură de 3-4 săptămâni. Are efecte diuretice în boli de rinichi şi de vezică urinară, elimină excesul de acid uric din sânge şi are eficienţă evidentă în hemoragii uterine sau nazale (câte 200 ml înainte de mesele principale), hemoptizii pulmonare, diabet zaharat (cure prelungite cu câte 500 ml, zilnic, fracţionat în reprize), cancere şi în prevenirea formării tumorilor maligne. Sucul poate fi adăugat la toate reţetele de sucuri prescrise persoanelor anemice şi la femeile cu pierderi mari de sânge menstrual.

Siropul de urzică se prepară din suc proaspăt, fiert în amestec cu o parte egală de zahăr, până la consistenţa siropoasă.

Bucate de post şi de dulce

Pilaful de urzici se obţine din urzici fierte şi tocate puse într-o cratiţă în care s-au prăjit în ulei 1-2 linguri de orez şi o ceapă tăiată mărunt; se adaugă puţină zeamă de la fiertul urzicilor, se sărează şi se ţine la cuptor timp de 20-30 minute. Se serveşte rece.

Chiftelele de urzică se obţin din urzici crude sau opărite, tocate mărunt, care se amestecă cu o cantitate dublă de cartofi raşi, un ou proaspăt, puţine frunze de coada-şoricelului, o ceapă tăiată mărunt şi sare. Urmează prăjirea în ulei, eventual adăugând câteva bucăţele de salam sau şuncă.

Budinca de urzici se prepară din piureul răcorit care se amestecă cu 3 gălbenuşuri de ou; se mestecă continuu şi se adaugă albuşurile bătute spumă (eventual şi puţină şuncă tăiată în cuburi mici). Se potriveşte de sare şi se toarnă compoziţia într-o formă de budincă unsă cu ulei sau unt. Se ţine la cuptor 40-50 minute, într-un vas cu apă şi se răstoarnă pe farfurie, adăugând puţină brânză rasă.

Plăcinta cu urzici se prepară din urzici fierte şi tocate mărunt, amestecate cu unt, brânză telemea, sare, piper şi ouă fierte tari şi zdrobite; compoziţia se aşază pe foi de aluat, se rulează şi se pun la cuptor într-o tavă unsă.

 Sursa: doxologia.ro