Moartea ne vorbeste despre iubire - Mitropolitul Antonie de Suroj
Moartea fiintelor dragi, apropiate noua, ne vorbeste de iubire si ne cere socoteala asupra felului de a iubi; cum iubim, pentru cata vreme, pentru totdeauna, profund sau superficial, gandindu-ne doar la noi sau uitand de noi pentru a iubi, pentru a ne gandi din toata fiinta numai la celalalt?...Va suna ceasul regasirilor...Cum vor fi aceste regasiri?Pentru cei care de-a lungul intregii vieti au ramas credinciosi unei prietenii, unei iubiri care deunazi le-a incalzit inimile, ele vor fi un izvor de bucurie.Dar ce va fi daca la vremea regasirii vom constata cu groaza ca pe aceasta fiinta, asa-zis iubita in timpul vietii sale, am lasat-o sa cada in uitare la scurt timp dupa moartea sa?Negandind decat la noi si despre noi, nu am fost in stare sa pastram fiinta iubita in memoria inimii, in singura memorie capabila sa reziste timpurilor, imbatranirii, sa ramana nestirbita in calea vanturilor si a mareelor.
Noi Il rugam pe Dumnezeu pentru vesnica pomenire a raposatilor nostri, ca sa nu-i dea uitarii.Iubirea lui Dumnezeu merge pana la jertfa de Sine.El iubeste pana la a muri pe Cruce, pana la lepadarea deplina de Sine.Iar noi Ii apartinem lui Hristos, si Dumnezeu ne cere sa iubim cu iubirea Lui, sa ne aducem aminte cu memoria Lui, sa fim pe pamant marturie vie a faptului ca putem sa nu ne temem ca vom fi uitati - pentru ca nu vom fi dati uitarii, sa fim marturie a faptului ca omul poate sa se piarda in intregime pe sine din iubire pentru aproapele sau, fara a inceta totusi sa fie viu - pentru ca Dumnzeu, ca si toti ceilalti, il va pastra in amintirea Lui.
Taina uimitoare a iubirii sta in aceea ca suntem chemati sa iubim tot atat de mult pe cat ne-a iubit Dumnezeu, adica sa ne punem viata pentru ceilalti pana la totala daruire.Aceasta ni s-ar putea parea infricosator.Si ne spunem:daca ma uit pe mine si daca nimeni nu se mai gandeste la mine, atunci nu este oare posibil sa dispar cu totul din lumea celor vii?Daca nimeni nu-si mai aminteste de mine , daca am sa cad in uitarea generala, ce se va intampla?Dumnezeu nu va uita, Maica Domnului nu va uita, Sfintii nu vor uita, ingerul nostru si ostile ceresti nu vor uita; chiar si cei pacatosi, lipsiti de statornicie si slabi, nu vor uita, ei care de-a lungul vietii nu au stiut sa iubeasca pana la capat, dar au stiut sa iubeasca avand inima sfasiata de durere (de durerea pierderii), fara a putea uita vreodata.
Nadejdea noastra in viata vesnica sta in aceea de a fi iubiti; e inutil deci sa fortam nota, impunandu-ne celor din jur si facand apel la cele traite impreuna, repetand acel nu uitati! nu uitati! amintindu-le nu numai faptele bune, dar si acele fapte susceptibile de a-i irita, doar ca sa nu fim uitati si sa scapam de sentimentul acesta infricosator de a nu exista, de a nu vedea viata scurgandu-se pe langa mine, de a nu fi decat o umbra, propria mea fantoma, pe care nimeni nu o vede, nu o aude, nu o cunoaste...Putem sa alungam aceasta teama.Nu vom fi lipsiti niciodata de aceasta iubire, de la care nici inaltimea, nici adancul, nici lungimea, nici largimea nu ne vor putea smulge, dupa cum spune Apostolul Pavel (Rom.8, 39). Nimeni nu este exclus de la iubirea dumnezeiasca.( din Viata, boala, moartea, Ed.Sf.Siluan,p.160-162)
Noi Il rugam pe Dumnezeu pentru vesnica pomenire a raposatilor nostri, ca sa nu-i dea uitarii.Iubirea lui Dumnezeu merge pana la jertfa de Sine.El iubeste pana la a muri pe Cruce, pana la lepadarea deplina de Sine.Iar noi Ii apartinem lui Hristos, si Dumnezeu ne cere sa iubim cu iubirea Lui, sa ne aducem aminte cu memoria Lui, sa fim pe pamant marturie vie a faptului ca putem sa nu ne temem ca vom fi uitati - pentru ca nu vom fi dati uitarii, sa fim marturie a faptului ca omul poate sa se piarda in intregime pe sine din iubire pentru aproapele sau, fara a inceta totusi sa fie viu - pentru ca Dumnzeu, ca si toti ceilalti, il va pastra in amintirea Lui.
Taina uimitoare a iubirii sta in aceea ca suntem chemati sa iubim tot atat de mult pe cat ne-a iubit Dumnezeu, adica sa ne punem viata pentru ceilalti pana la totala daruire.Aceasta ni s-ar putea parea infricosator.Si ne spunem:daca ma uit pe mine si daca nimeni nu se mai gandeste la mine, atunci nu este oare posibil sa dispar cu totul din lumea celor vii?Daca nimeni nu-si mai aminteste de mine , daca am sa cad in uitarea generala, ce se va intampla?Dumnezeu nu va uita, Maica Domnului nu va uita, Sfintii nu vor uita, ingerul nostru si ostile ceresti nu vor uita; chiar si cei pacatosi, lipsiti de statornicie si slabi, nu vor uita, ei care de-a lungul vietii nu au stiut sa iubeasca pana la capat, dar au stiut sa iubeasca avand inima sfasiata de durere (de durerea pierderii), fara a putea uita vreodata.
Nadejdea noastra in viata vesnica sta in aceea de a fi iubiti; e inutil deci sa fortam nota, impunandu-ne celor din jur si facand apel la cele traite impreuna, repetand acel nu uitati! nu uitati! amintindu-le nu numai faptele bune, dar si acele fapte susceptibile de a-i irita, doar ca sa nu fim uitati si sa scapam de sentimentul acesta infricosator de a nu exista, de a nu vedea viata scurgandu-se pe langa mine, de a nu fi decat o umbra, propria mea fantoma, pe care nimeni nu o vede, nu o aude, nu o cunoaste...Putem sa alungam aceasta teama.Nu vom fi lipsiti niciodata de aceasta iubire, de la care nici inaltimea, nici adancul, nici lungimea, nici largimea nu ne vor putea smulge, dupa cum spune Apostolul Pavel (Rom.8, 39). Nimeni nu este exclus de la iubirea dumnezeiasca.( din Viata, boala, moartea, Ed.Sf.Siluan,p.160-162)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu