Sfinte Ierarhe Nectarie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi.

Sfinte Ierarhe Nectarie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi.
"Înainte de a-ţi trimite crucea pe care o duci, Dumnezeu a privit-o cu ochii Săi cei preafrumoşi, a examinat-o cu raţiunea Sa dumnezeiască, a verificat-o cu dreptatea Sa neajunsă, a încălzit-o în inima Sa cea plină de iubire, a cântărit-o în mâinile Sale pline de afecţiune, ca nu cumva să fie mai grea decât poţi duce. Şi după ce a măsurat curajul tău, a binecuvântat-o şi ţi-a pus-o pe umeri. Deci o poţi duce. Ţine-o bine, şi urcă de pe Golgota spre Înviere!"

miercuri, 10 iulie 2013

Masca sub care vieţuim

Masca sub care vieţuim

Se spune că oamenii sunt frumoşi în esenţa lor, asta pentru că au fost creaţi după chipul Divinităţii. Frumuseţea aceasta apare doar atunci când omul se lasă descoperit de ceea ce el numeşte frumos: un chip fad, o inimă ascunsă şi gânduri axate pe estetica socială.
Atunci când locuieşti cu un om suficient de mult timp, descoperi că esenţa lui nu se limitează în simpla formă pe care doreşte să o aibă, ci găseşti în el acel frumos cu care ai vrea să trăieşti etern. Afară, în chip, totul arată plăcut. Uneori ochii plâng, alteori buzele rostesc cuvinte pe care inima şi fiinţa nu le vor. Ce se află afară poate fi reflexia agoniei interioare. Uneori e doar abis, impunere şi stări ce nu par a fi esenţa fiinţei. 
Când locuieşti suficient de mult timp cu o persoană tu devii altfel. Te descoperi pe tine în umanitatea ei, găseşti bune faptele ei, ierţi uşor păcatul de a greşi în cuvinte pentru a lăsa liberă descoperirea a ceea ce ea este, frumosul.
Deşi iertările astea atât de uşoare pot părea deviante, cred că atunci când locuieşti suficient de mult timp cu o persoană în care ai investit, stângăciile se rezumă la câteva dezbateri uşor violente despre arhetipuri ale esenţei creaţiei.
Masca sub care vieţuim ne impune să fim oarecum brutali cu celălalt. Naşte în noi ideea de competiţie, de supravieţuire, de repugnanţă socială ca o disociere de la normele intimului nostru. Dincolo de totate chipurile, în noi există un frumos, există Ziguratul şi splendoarea unui perfect ştirbit.
Atunci când locuim suficient de mult timp cu o persoană, învăţăm că frumuseţea nu se rezumă la chipul plăcut (nici la tot ce rezultă din acesta), pentru că adâncul nostru este ceea ce ne defineşte ca oameni. Dincolo de cele o mie de chipuri pe care le îmbrăţişăm, există în noi frumuseţea care pare apusă acum în lumea tehnologizării mentale, există plăcerea de a simţi gustul vieţii prin altă formă, aceea a inimii.
Atunci când locuieşti suficient de mult cu o persoană vei învăţa să o apreciezi, să o iubeşti, dincolo de piedicile umanităţii, pentru că în oameni gândul veşniciei se găseşte în inimi, nu în ochii uneori negri de cărbune de creion.
Atunci când o persoană va alege să locuiască suficient de mult timp cu tine va găsi frumosul unui suflet născut din gândul veşniciei pentru o lume în care agonia pare ultima formă de iubire?
Dincolo de chip există iubire, dincolo de formă există sentiment, în noi există Lumina.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu