Sfinte Ierarhe Nectarie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi.

Sfinte Ierarhe Nectarie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi.
"Înainte de a-ţi trimite crucea pe care o duci, Dumnezeu a privit-o cu ochii Săi cei preafrumoşi, a examinat-o cu raţiunea Sa dumnezeiască, a verificat-o cu dreptatea Sa neajunsă, a încălzit-o în inima Sa cea plină de iubire, a cântărit-o în mâinile Sale pline de afecţiune, ca nu cumva să fie mai grea decât poţi duce. Şi după ce a măsurat curajul tău, a binecuvântat-o şi ţi-a pus-o pe umeri. Deci o poţi duce. Ţine-o bine, şi urcă de pe Golgota spre Înviere!"

sâmbătă, 6 iulie 2013

CELE 12 TREPTE ALE PACATULUI

CELE 12 TREPTE ALE PACATULUI

Pentru a ajunge la săvîrşirea păcatului, este drum în 12 trepte, prin care ajunge omul să facă păcatul.
 
 
 
Treapta I: Nu facem fapta bună.
Treapta II: Facem fapta bună cu un scop rău.
Treapta III: Atacul gîndului simplu (Momeala) al păcatului, („Ce frumoasă-i femeia cutare ! Ce bună ar fi băutura, aurul acela !").
Treapta IV: Însoţirea cu gîndul păcatului („Dacă ai face ?" zice diavolul).
Treapta V: Lupta pînă la moarte, te lupţi între da şi nu.
Treapta VI: Învoirea ("Da, am să-l fac, ce plăcut este, ce desfătare, ce frumos !").
Treapta VII: Păcatul cu mintea (Îl vezi păcatul, vezi cum curveşti şi simţi plăcerea, vezi beţia, vezi aurul este în mîna ta). Imaginaţia-podul dracilor.
Treapta VIII: Căderea cu lucru (Curveşti cu fapta, bei, furi, omori).
Treapta IX: Obiceiul păcatului, te obişnuieşti cu el, este plăcut şi uşor de făcut, dracul ţi-l oferă la preţ de nimic.
Treapta X: Deprinderea păcatului (Devine a doua natură păcatul, este treapta cea mai grea, se pare că nu
vei putea trăi fără acest păcat, îl faci foarte des).
Treapta XI: Deznădejdea ("Vezi ce ai făcut ?" - zice diavolul - "acum iadul este al tău, vezi ce om de
nimic eşti, mai rău ca animalele, ce rost mai are să trăieşti ?").
Treapta XII: Sinuciderea, te omori singur - aceasta este calea sigură a iadului !
Pentru a evita căderea de la prima treaptă, trebuie să facem binele şi să-L punem pe Iisus Hristos mereu înaintea ochilor, că de nu, apoi ne pun dracii urîţeniile lor.
Razboiul cel nevăzut
Învrăjbirea lăuntrică
- cu sine însuşi
- cu Dumnezeu
Învrăjbirea dinafară
- cu semenii
- cu toată firea.
Războiul diavolului cu sufletul
* Războiul cu inima:
Prin mînia aprinsă: Uciderea, sodomia, asuprirea săracilor, păcatele acestea strigătoare la cer, împotriva aproapelui, împietresc inima.
Prin poftă: Iubirea de arginţi, lăcomia, lenea, desfrînarea - cele 7 căpetenii ale păcatelor împotriva noastră înşine.
Prin iuţime: Zavistia (invidia) - învîrtoşesc inima.
* Războiul cu mintea:
O întunecă: Mîndria, deznădejdea, sinuciderea - păcatele împotriva Duhului Sfînt.
O aprinde: Erezia (starea împotriva adevărului).
O surpă: Nebunia.
Războiul merge aşa:
Cu mintea: Momeala - asupreala - unirea; Cu inima: este lupta; cu voinţa: este învoiala, cu trupul: împlinirea cu lucrul, deprinderea, patima (viciul). Cu sufletul: Deznădejdea, erezia, nebunia, sinuciderea. Acesta este războiul diavolului, iar biruinţa este a lui Hristos şi a noastră.
Omul, el însuşi, de întinde mîinile formează o cruce, capul cu trupul pînă la picioare este bara verticală, iar mîinile, bara orizontală.
de Arhimandrit CLEOPA ILIE

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu