Sfinte Ierarhe Nectarie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi.

Sfinte Ierarhe Nectarie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi.
"Înainte de a-ţi trimite crucea pe care o duci, Dumnezeu a privit-o cu ochii Săi cei preafrumoşi, a examinat-o cu raţiunea Sa dumnezeiască, a verificat-o cu dreptatea Sa neajunsă, a încălzit-o în inima Sa cea plină de iubire, a cântărit-o în mâinile Sale pline de afecţiune, ca nu cumva să fie mai grea decât poţi duce. Şi după ce a măsurat curajul tău, a binecuvântat-o şi ţi-a pus-o pe umeri. Deci o poţi duce. Ţine-o bine, şi urcă de pe Golgota spre Înviere!"

duminică, 28 aprilie 2013



Saptamana Patimilor
Saptamana Patimilor exprima perioada de la Florii pana in Sambata cea Mare inclusiv. Conform randuielilor canonice, in aceasta saptamana se ajuneaza pana spre seara. Caracteristica esentiala a acestei saptamani sunt Deniile.
Luni, in Saptamana Patimilor, se face pomenirea patriarhului Iosif, vandut de fratii sai cu treizeci de arginti. El este o preinchipuire a lui Hristos, care a fost vandut de Iuda. Acuzat de desfranare, ajunge in temnita. In urma talmacirii unor visuri, este scos din inchisoare si pus administrator peste tot Egiptul. Stapanirea lui Iosif peste Egipt era o prefigurare a biruintei lui Hristos asupra pacatelor lumii.
Tot in aceasta zi se face pomenire si de smochinul neroditor, blestemat de Hristos sa se usuce pentru ca nu avea rod. E o pilda data omului, din care trebuie sa retina, ca Dumnezeu este atat iubire cat si dreptate. Deci, la judecata de apoi, El nu doar va rasplati, ci va si pedepsi pe cei ce nu au rodit.
Incepand cu Denia de duminica seara, se canta pana in Sfanta si Marea Joi urmatorul tropar:
"Iata mirele vine in miezul noptii si fericita este sluga pe care va afla-o priveghind; iar netrebnica e cea pe care o va gasi lenevindu-se. Vezi dar, suflete al meu, cu somnul sa nu te ingreuiezi, ca sa nu te dai mortii si afara din Imparatie sa te incui, ci te desteapta strigand: Sfant, Sfant, Sfant esti Dumnezeul nostru, pentru Nascatoarea de Dumnezeu, miluieste-ne pe noi".
Marti se face pomenirea celor zece fecioare. Este o pilda care are menirea sa ne tine treaza datoria de a trai permanent in Hristos. Numai asa vom avea raspuns bun la judecata finala, caci prin implinirea voii divine, Hristos ia chip in noi. Concluzia acestei pilde este ca Hristos, trebuie sa Se regaseasca in fiecare dintre noi in orice moment. Din pilda retinem ca cinci fecioare au avut doar candela fara ulei, iar celelalte cinci au avut si candela si ulei. Candela fara ulei reprezinta relizarea de sine in totala nepasare de ceilalti. Candela cu ulei reprezinta evlavia insotita de milostenie.
In Miercurea Saptamanii Sfintelor Patimiri se face pomenirea femeii pacatoase care a spalat cu lacrimi si a uns cu mir picioarele Mantuitorului, inainte de Patima Sa, ca simbol al pocaintei si indreptarii omului pacatos. "Doamne", zicem noi catre Hristos, "femeia care cazuse in pacate multe, simtind dumnezeirea Ta", deci, fiind miscata de harul dumnezeiesc spre cunoasterea cea mai presus de intelegere, "a luat randuiala de mironosita". A facut ceea ce doreau sa faca femeile mironosite dupa inmormantarea Mantuitorului. A anticipat inmormantarea lui Hristos si pregatirea Lui cu miresme, "aducand mir de mult pret". A fost mistuita de dorinta de a i se dezlega pacatele: "Dezleaga-mi pacatele mele, asa cum eu mi-am dezlegat parul".
Joia Patimilor este inchinata amintirii a patru evenimente deosebite din viata Mantuitorului: spalarea picioarelor ucenicilor, ca pilda de smerenie, Cina cea de Taina la care Mantuitorul a instituit Taina Sfintei Euharistii, rugaciunea arhiereasca si inceputul patimilor prin vinderea Domnului. Dupa ce a savarsit Cina cea de Taina, Mantuitorul le da ucenicilor o noua porunca: "Sa va iubiti unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, asa si voi sa va iubiti unul pe altul. Intru aceasta vor cunoaste toti ca sunteti ucenicii Mei, daca veti avea dragoste unii fata de altii." Nu intamplator in fata Sfantului Potir, noi spunem Mantuitorului: "Nu-ti voi da sarutare ca Iuda, nu voi spune Taina Ta vrajmasilor Tai; ci, ca talharul marturisindu-ma, strig Tie: Pomeneste-ma, Doamne, intru imparatia Ta".
In Vinerea Mare se face pomenirea de sfintele, infricosatoarele si mantuitoarele Patimi ale Mantuitorului si de marturisirea talharului celui recunoscator care a dobandit raiul. Patimirile Domnului sunt numite sfinte, mantuitoare si infricosatoare. Sfinte pentru ca Cel ce sufera este Fiul lui Dumnezeu, mantuitoare pentru ca Cel ce patimeste nu este un simplu om si infricosatoare caci toata faptura s-a schimbat la rastignirea lui Hristos: " Soarele s-a intunecat, pamantul s-a cutremurat si multi din morminte au inviat".
In Sfanta si Marea Sambata praznuim ingroparea lui Hristos cu trupul si pogorarea la iad cu dumnezeirea pentru a ridica din stricaciune la viata vesnica pe cei din veac adormiti.
Astfel, noi zicem: "Cand Te-ai pogorat la moarte Cela ce esti fara de moarte, atunci iadul l-ai omorat cu stralucirea dumnezeirii. Iar cand ai inviat pe cei morti din cele de dedesubt, toate puterile ceresti au strigat: Datatorule de viata, Hristoase Dumnezeul nostru, marire Tie". Randuiala Bisericii noastre este ca indata dupa ce se spun cu cantare cuvintele in care facem prohodirea Mantuitorului nostru Iisus Hristos, indata dupa aceea se pomeneste Invierea.
Ajunsi in Ziua Sfintei Invieri, Biserica ne cere:
"In Ziua Invierii sa ne luminam cu praznuirea si unii pe altii sa ne imbratisam, si sa le zicem frati si celor ce ne urasc pe noi si asa sa strigam: Hristos a inviat din morti cu moartea pe moarte calcand si celor din morminte viata daruindu-le".
Sa luam aminte la cum petrecem aceste zile, ca la finalul lor sa avem putere sa raspundem chemarilor Sfantului Ioan Gura de Aur:
"Toti sa va ospatati din ospatul credintei, toti sa luati bogatia bunatatii. Nimeni sa nu planga pentru saracie, ca s-a aratat imparatia cea de obste, nimeni sa nu se tanguiasca pentru pacate ca iertare din mormant a rasarit. Nimeni sa nu se teama de moarte ca ne-a izbavit pe noi moartea Mantuitorului. A stins-o pe ea Cel ce a fost tinut de aceea, pradat-a iadul Cel ce s-a pogorat la iad. Si aceasta mai inainte apucand Isaia a strigat: Iadul, zice, s-a amarat intampinandu-Te pe Tine jos, s-a amarat ca s-a stricat, s-a amarat ca s-a batjocorit, s-a amarat ca s-a omorat, s-a amarat ca s-a legat. A luat trup si de Dumnezeu s-a lovit, a luat pamant si s-a intampinat cu cerul, a luat ce a vazut si a cazut intru ce n-a vazut. Unde-ti este moarte boldul? Unde-ti este iadule biruinta? Inviat-a Hristos si tu te-ai surpat. Inviat-a Hristos si au cazut dracii. Inviat-a Hristos si se bucura ingerii. Inviat-a Hristos si viata vietuieste. Inviat-a Hristos si nici un mort nu este in mormant. Ca Hristos inviind din morti incepatura celor adormiti S-a facut. A aceluia este slava si stapanirea in vecii vecilor. Amin".

Triodul - Duminica Floriilor si Marea Luni

"La sarbatorile mari ale Bisericii nu participa numai oamenii, ci si cerul si pamantul si cele de pe pamant si cele din cer si cele de sub pamant si cele de deasupra cerurilor. 
Iar sarbatoarea de astazi vine, de fapt, sa ne aduca aminte tuturor care sunt faptele noastre cu care Il intampinam pe Hristos Domnul in aceasta duminica a Floriilor. Domnul iese din Betania, se indreapta spre Ierusalim si oamenii vin sa Il vada pe Cel care l-a inviat pe Lazar. Si noi stim ca L-a inviat pe Lazar, ba mai mult, noi, oameni ai veacului XXI, stim ca a inviat si El! Cu ce sa-L intampinam noi pe Iisus Hristos? Care sunt florile multumirii noastre la intampinarea Lui, astazi, in DUminica Floriilor? De cele mai multe ori, uitam ca Hristos Domnul este Cel care ne-a daruit viata si cautam implinirea noastra in tot felul de minuni, in loc s-o cautam in adevaratul Adevar, care este Hristos Domnul. 
E minunata Duminica de astazi si pentru aceea ca o data cu Domnul in ierusalim intra si Apostolii, si femeile mironosite, dar in acelasi timp, este dureroasa Duminica de azi, pentru ca multimea care striga azi "Osana, Fiul lui Dumnezeu! Bine este cuvantat Cel ce vine intru numele Domnului!" poarta inlauntrul sau si pe cei care vor striga numai peste cateva zile: "Rastigneste-L, rastigneste-L!" Intra Apostolii in Ierusalim, dar intra si tradatorul. Il intampina cu bucurie pe Domnul cei care-L vor intrista numai cateva zile mai apoi.....

Iata ca exemplul acesta al lui Lazar cel inviat din morti ar trebui sa ne puna pe fiecare dintre noi pe ganduri, pentru ca si noi inviati fiind, vom avea doua sanse: fie sa ne asezam cu Lazar la masa, Mariile si Martele slujindu-ne dupa invierea noastra, fie sa pierim si sa ne asemanam celor care azi striga: "Osana! Fiul lui Dumnezeu" iar maine Il injura, Il scuipa si Il calca in picioare. Pentru a confirma ca am dreptate si ca astazi casa noastra si familia noastra si Biserica noastra este Ierusalimul in care intra Hristos, imi vin in ajutor cuvintele Triodului de astazi: 

"Veniti astazi si noi, tot Israelul cel nou, Biserica cea din neamuri, sa strigam cu prorocul Zaharia: Bucura-te foarte, fata Sionului, veseleste-te, fata Ierusalimului, ca iata, Imparatul Tau vine la tin bland si mantuind, calare pe manzul de asin, fiul celui de sub jug. Praznuieste ca si pruncii, tinand in maini stalpari de lauda! Osana celui dintru inaltime! Bine este cuvantat cel ce vine intru numele Domnului, imparatul lui Israel!"
Sau: 

"Insemnandu-ne noua mai inainte cinstita Invierea Ta, ai sculat, Bunule, din mormant cu porunca Ta, pe prietenul Tau Lazar, fiind moert fara suflare de patru zile si mirosind greu. Pentru aceasta si pe manz incalecand spre inchipuire, Te-ai purtat, ca si intr-o caruta, pe pagani aratand, Mantuitorule! Pentru aceea si lauda aduce Tie Israelul cel iubit, din gurile celor ce sug si ale pruncilor celor fara de rautate, care Te-au vazut pe Tine, Hristoase, intrand in sfanta cetate, mai inainte de Pasti cu sase zile!"

Hristos Domnul mai face o minune astazi, inaintand in Ierusalim: ii uneste laolalta pe toti. Ierusalimul iese in intampinarea Domnului, multime mare, unindu-i pe toti care poate in ziua aceea vor fi avut orice alte treburi. Ce lectie ne da Domnul prin aceasta? Faptul ca atunci cand vine Hristos in viata ta, trebuie sa le lasi pe toate celelaltze si sa te pregatesti, cu stalpari de finic si cu bucurie, sa IL intampini, strigand si bucurandu-te de venirea Lui. Nu ni se spune ca in multime erau negustori sau dascali sau ca erau, stiu eu, orice fel de lucratori. Ni se atrage atentia ca erau multi copii - si cei curati se bucura de Cel Curat cu inima - si ni se spune ca era multime mare care capata identitate pentru ca Hristos Domnul merge catre ea, nu pentru ca multimea ar fi avut identitate. 

Domnul vine astazi sau de azi incepand, intra in linie dreapta spre Patima. Manzul se va transforma in Cruce. Hainele pe care oamenii le vor arunca inaintea intrarii Domnului in Ierusalim, pe care, inaintea Lui, se vor transforma in dezbracari de haine in Vinerea cea mare a Patimilor. Osana-ul de astazi se va transforma in Rastigneste-L de Vineri. Bucuria aceasta se va transforma in nebunie, intr-o dureroasa nebunie, oamenii neidentificand in Iisus Hristos pe Domnul si Dumnezeul cel Intrupat, ci pe Unul, care, iata, a mai facut o minune care sa ne mai bucure pe fiecare dintre noi in parte si daca tot a facut El atatea minuni, haideti sa ne permitem sa ii strigam: Daca esti Tu Dumnezeu, mantuieste-Te pe Tine!" 
......

N-are nevoie de noi sa ii strigam Osana, Fiul lui David! altundeva in afara de templu. Repet, Evanghelia de la Matei ne spune ca pruncii strigau in templu: Osana, Fiul lui David, nu aiurea, nu pe strazi, nu in colturi indoielnice, nu in locasuri facute alandalA... Osana, fiul lui David, bine este cuvantat Cel ce vine intru numele Domnului! pentru ca spusese Domnul Hristos ca El nu vine in numele Lui, ci in numele Tatalui Care L-a trimis. Cu alte cuvinte, Duminica de astazi este binecuvantarea pe care noi o adresam cerului ca ni L-a trimis pe Fiul Sau; PE Iisus Hristos, Domnul si Dumnezeul nostru. "

Meditatie in Sfanta zi de Luni

"Dar o data incepand ultimele zile ale Postului, descoperim ca primele trei zile, luni, marti si miercuri au, in interiorul derularii lor liturgice a Saptamanii Sfinte, un scop bine definit: ele situeaza sarbatorile in perspectiva sfarsitului. Ne reamintim sensul eshatologic al Pastelui, ce se vadeste a fi inceput si sfarsit de viata. Este tocmai acea dezlegare a dramei care este drama Postului. Este o ridicare de voal. Fastul adancit in taina sporeste si, fara indoiala, marcheaza constiintele noastre, ale fiecaruia dintre noi in parte. Simtim si vedem ca se intampla ceva deosebit....

De aceea, Postul cel Mare este totdeauna postul care urmeaza si care ne va obliga mereu si mereu la ceva mai mult din partea noastra. Intr-o falsificare de valori, totul a devenit comemorare: comemoram o nastere, o persoana, o moarte etc... De aceea, ideea aceasta a comemorarii s-a transformat si s-a transmis si in actele liturgice, rationalizate si transformate in idei, inlantuiri de simboluri lipsite de vlaga duhovniceasca. Tot ce nu poate fi cuprins intr-un adevar intelectual este clasificat drept poezie, adica ceva ce poate sa nu fie bagat in seama la un moment dat. Aceasta cand extremei supraintelectuale nu ii consuna in plan liturgic o alta, ultrapietista, care transforma Liturghia si liturgicul in general in planul personal al pietatii, doar in lacrima, in plans, in bataie cu pumnul in piept si altele. 
Liturgicul in general si mai ales Sfanta Liturghie nu e nici comemorare de idei, nici reducere la rugaciune personala. In general, Biserica nu face celebrare la rugaciune personala. In general, Biserica nu face celebrare de idei. Comemorarea se transforma in celebrare liturgica, cand oamenii se strang si se impartasesc unii de altii si, impreuna, de Dumnezeu, depasind izolarea lor si separarea lor fireasca, reactionand ca un singur trup, ca o singura fiinta, la un eveniment dat. Se releva astfel sensul si misiunea celebrarii, acela de a transcende evenimentul, de a-l ridica spre Imparatia lui Dumnezeu. Biserica se transforma astfel in ceea ce face viu si prezent: memorialul lui Iisus Hristos. Zilele se releva in aceasta sapatamana ca un permanent prezent sau ca un permanent continuu, ca acel indubitabil astazi liturgic, cu conotatii largi si extrem de bine infipte in realitatea gandirii Sf. Parinti......
Aducerea aminte este deci cea mai minunata si in acelasi timp cea mai tragica dintre toate facultatile umane... e o prezenta a fiintei absente, astfel incat, cu cat il facem prezent pe cel de care ne amintim, cu atat mai puternica e suferinta pe care o simtim din cauza absentei lui, Doar in Hristos aducerea aminte a redevenit putere de a umple timpul distrus, distrus prin pacat si prin moarte, prin ura si prin uitare. Tocmai aceasta aducere aminte ca putere asupra timpului si a distrugerii lui se afla chiar in inima celebrarii liturgice, a acelui astazi liturgic. Cu siguranta Fecioara nu naste astazi, nimeni astazi nu mai sta in fata lui Pillat, acestea apartin trecutului. Dar astazi putem sa ne amintim toate aceste fapte si Biserica este, inainte de toate, darul trecutului care priveste spre viitor. Astazi putem sa ne amintim darul si puterea acestei aduceri aminte care transforma fapta trecutului in eveniment cu deschidere eterna. Biserica intra din nou in eveniment. Pastele nu mai e, asadar, o simpla comemorare frumoasa si solemna a unui eveniment trecut. Este insusi evenimentul exprimat, daruit noua, evenimentul eficient intotdeauna, care descopera ca lumea noastra, timpul nostru si viata noastra sunt la sfarsitul lor si care anunta inceputul vietii noastre. 
Aceasta orientare spre a doua Venire este prezenta in textul Triodului si devine mai pregnanta o data cu inceputul zilei de Luni cand in toate manastirile se canta atunci cand se cheama la rugaciunea de la mizezul noptii:

"Iata, Mirele vine in miezul noptii si fericita este sluga pe care o va afla priveghind, iar nevrednica este iarasi cea pe care o va afla lenevindu-se. Vezi dar, suflete al meu, cu somnul sa nu te ingreunezi, ca sa nu te dai mortii si afara de Imparatie sa te incui!"...........

"Cinstitele Patimi au rasarit lumii in aceasta zi ca niste lumini de mantuire. Ca Hristos merge sa patimeasca din bunatatea Sa. Cel ce cuprinde toate cu palma primeste a Se rastigni pe lemn ca sa mantuiasca pe om."

Lumina mantuirii ne releva insa o alta dimensiune a acestei zile de Luni, zi ca toate celelalte, dar neasemanandu-se cu niciuna dintre ele, pentru ca, dupa a doua stihologie la Utrenia Deniei de Duminica, se canta aceasta cantare: "Judecatorule cel navazut, cum te-ai vazut cu trup si mergi sa fii ucis de oamenii faradelegii, judecand judecata noastra cu patima Ta!" Pomenirea pe care o cuprinde Sinaxarul zilei face referire la Iosif cel cu bun chip si curat si la pilda smochinului neroditor, ca de altfel, si textul Evangheliei de azi. Daca prima imagine este aceea a lui Iosif ce fuge de pacat, pentru ca mai apoi sa se faca daruitor de grau, cea de-a doua imagine, a smochinului neroditor, are dubla semnificatie. Prima o vadeste insusi Sinaxarul: Smochin de roade duhovniceasti lipsit pe Sinagoga Hristos a vadit.Hristos o blastama si o usuca, boala ei departe sa se duca. Iar cea de-a doua, de mai mare adancime duhovniceasca, este relavanta la o alta cantare, care zice: 

"Temandu-ne, fratilor, de pedeapsa smochinului celui uscat pentru nerodire, sa aducem roade vrednice de pocainta lui Hristos, Celui ce ne da mare mila" ca si "Sa nu te ajunga, suflete, vina smochinului - auziti, vina smochinului - si te nevoieste sa rodesti roade bune din brazdele inimii, aducandu-le lui Hristos, Facatorul Tau, in pocainta."
Daca, asadar, primul sens este acela al unei Biserici ce si-a pierdut valoarea eclesiologica, cazul Sinagogii, cel de-al doilea sens este cel care ne cheama acum, chiar intr-al 11-lea ceas, la un efort propriu de rodire, de a iesi asadar, din vina smochinului. 
Aceasta vina a smochinului este pusa in contrast cu foamea de mantuire omeneasca a Mantuitorului - Isidor Pelusiotul, o zice Sinaxarul, vede in smochin pomul care a dat frunzele cu care primii cazuti ai omenirii si-au ascuns rusinea dezgolirii - acestei rusini, asadar, nerusinare a smochinului i se opune foamea de viata mantuitoare a Mantuitorului Hristos. Iata ce zice cantarea: 
"Flamanzit-a de mantuire omeneasca Hristos, Dumnezeul meu, El, Care este Painea vietii. pentru aceasta a venit la smochin, adica la adunarea neroditoare, care e acoperita cu frunzele legii. Daca a vazut-o, a blestemat-o. "
Si aceasta ne releva sensul cantarii, luminandei de astazi, care, incepand din aceasta zi, se canta in intreaga Saptamana a Patimilor: "Camara Ta, Mantuitorule, o vad impodobita. / si imbracaminte nu am, ca sa intru intr-insa. / Lumineaza-mi haina sufletului meu, / Datatorule de lumina si ma mantuieste."

Transformarea duhovniceasca necesara este evidenta. Adunarea sau, altfel spus, adunarea liturgica se transforma din pastratoare si talcuitoare a legii vechi, cum era Sinagoga, in camara distinsa, in care se pastreaza spre mantuire roadele duhovnicesti cele adevarate si mai cu seama paharul la care Hristos ne indeamna: "Uitandu-va la Mine, sa nu ganditi cu mandrie, ci sa va plecati spre cele smerite. Beti paharul meu, pe care Eu il beau si veti fi slaviti cu Mine intru Imparatia Tatalui Meu.".....
Dar intrarea in camara cea de taina a Mantuitorului, imbracarea in haina de lumina ne cere sa ne cercetam acum, fara durere, ca sa nu ne cercetam in iad, cu durere. Pentru ca Domnul sa gaseasca in noi odihna si saturarea de foamea mantuirii. 

Spre intarire, Triodul ne da si textul a doua mari treceri, a doua mari "paste" sa le numim, si anume, textul de la Iesire1, 10-20 si de la Iov, 1, 1, doua paremii, cum le numeste Biserica, care, dupa ce arata amareala robiei, arata si faptul ca exista mereu oameni care fac voia Domnului: moasele egiptene care nu ucid pe pruncii israeliti si Iov care rezista incercarilor lui satan. Dar de fiecare data se arata si voia lui Dumnezeu in acesti oameni si ajutorul pe care Domnul il da, ajutor in functie de care fiecare dintre noi vom fi judecati de catre Judecatorul pe care, iata, Lunea Patimilor ni-L arata ca vine tuturor spre scoatere la Judecata. 

Lunea aceasta ne mai descopera insa alte doua aspecte care se consituie in cadre ale reintegrarii noastre in viata lui Hristos Domnul: "Apropiatu-a-sau noua Pastile mari si dumnezeiesti." precum si " Mergand Domnul spre Patima cea de bunavoie, a zis apostolilor pe cale: Iata, ne suim in Ierusalim si se va da Fiul Omului precum scrie pentru Dansul. Sa venim dar si noi cu ganduri curate sa mergem impreuna cu Dansul si impreuna sa ne rastignim si sa ne omoram pentru Dansul, dinspre desfatarile lumesti. Sa vietuim cu Dansul si sa-L auzim pe El zicand: De acum nu ma mai sui in Ierusalimul cel pamantesc ca sa patimesc, ci Ma voi sui la Tatal meu si Tatal vostru, la Dumnezeul meu si Dumnezeul vostru si impreuna va voi inalta pe voi la Ierusalimul cel de sus, in Imparatia cerurilor."
Iata, asadar, sensul zilei de astazi: Aici, acum, calatorim in Dumnezeu si nu printre reguli. Percepem deja cum linistea mortilor ii apasa pe cei vii, cum Hristos increstineaza moartea. Ea nu mai e o intrusa, si o mare initiatoare, daca vreti..."

(EXTRASE DIN pr. C. NECULA - "Cantare de biruinta cantand... predici la duminicile de peste an, pp. 106-122).

Acatistul Intrarii Domnului in Ierusalim

Rugaciunile incepatoare, apoi:
Condacul 1:
Alesule Împărat al Sionului de Sus, Blândule Biruitor şi Dreptule Izbăvitor, Cel ce întru cele de sus eşti purtat de Heruvimi şi cântat de Serafimi, Te vedem acum pe mânz de asin intrând in Ierusalim, la patima cea de voie. Pentru acesta ne închinăm coborârii Tale celei negrăite şi cu stâlpări şi ramuri de copaci, Te întâmpinăm în smerenie si cu pruncii Îti cântăm: Binecuvântat esti Cel ce vii intru numele Domnului! Osana întru cei de sus!
Icosul 1:
Cetele Arhanghelilor şi ale îngerilor au văzut, cu frică şi cu cutremur din înăltimile ceresti, intrarea Ta în Ierusalim, la patima cea de bună voie, Hristoase Mântuitorule. În chip nevăzut Te-au urmat cu Apostolii şi cu pruncii evreilor au cântat: “Osana întru cei de Sus” si au zis unele ca acestea:
Binecuvântat eşti, Doamne Dumnezeul nostru, că ai cercetat şi ai săvârsit mântuirea poporului Tău.
Binecuvântat esti, Stăpâne Hristoase că ai venit si ai dăruit prin Cruce mântuire a fiilor Tăi.
Binecuvântat esti, Cel ce ai venit să-l chemi pe Adam din adâncurile iadului.
Binecuvântat eşti, Cel ce ai venit să slobozeşti pe Eva din mâhnirea cea de demult.
Binecuvântat eşti, Cel ce ai binevestit pace lui Israel şi mântuire neamurilor.
Binecuvântat eşti, Cel ce ai vestit Noul Legământ prin curgerea Sângelui Tău.
Binecuvântat esti, Cel ce vii întru numele Domnului! Osana întru cei de sus!
Condacul 2:
Văzându-Te Marta şi Maria pe Tine, Iisuse, că ai venit iarăşi în Betania cu şase zile înainte de Paşti, Ţi-au gătit cină mare, iar Lazăr, fiind unul din cei ce şedeau la masă, Marta cu sârguinţă Iţi slujea, Dătătorule a toate, Maria, însă, partea cea bună si-a ales, fiindu-Ti recunoscătoare pentru învierea fratelui ei si luând o litră cu mir de nard curat, de mare pret, Ti-a uns preacuratele Tale picioare şi le-a şters cu părul capului ei şi cu iubire, din preaplinul inimii Ţi-a cântat: Aliluia.
Icosul 2:
Intelesul cel greu de pătruns al venirii Tale la patima cea de voie neputând să-l priceapă, Iuda, care, voind să Te vândă, s-a tulburat văzând că Maria Îti unge cu mir picioarele Tale, Doamne, a zis: De ce s-a făcut această risipă? Mirul acesta se putea vinde cu trei sute de dinari si să fie dati săracilor. Dar el a zis aceasta, nu pentru că avea grijă de săraci, ci pentru că era fur. Tu însă Doamne, stiind că în curând vei suferi moarte, ai îndreptăţit această femeie, zicând: “Să o lăsăm, că pentru ziua îngropării Mele l-a păstrat”. Pentru aceasta, cinstind venirea Ta la patima cea de bunavoie, Îţi cântăm aşa:
Binecuvântat esti, Doamne, ca la cina ai fost gătit de Maria pentru îngropare.
Binecuvântat eşti, Iisuse, că ai fost osândit la moarte de către Iuda, în sufletul lui, încă fiind în Betania.
Binecuvântat esti, Cel ce ai venit în Betania, în casa păcii, ca să primeşti ungere cu mir de la Maria.
Binecuvântat esti, Cel ce ai venit la Ierusalim, la patima de bunăvoie, ca să vestesti lumii întregi iubirea.
Binecuvântat eşti, Cel ce pe Lazăr l-ai sculat din morti, ca venirea Ta să fie cu putere.
Binecuvântat eşti, Cel ce Însuţi Te-ai sculat din mormânt, ca intrarea Ta să fie cu tărie.
Binecuvântat eşti, Cel ce vii întru numele Domnului! Osana întru cei de sus!
Condacul 3:
Având cu adevărat putere Dumnezeiască, Stăpâne Hristoase, foarte de ai plecat din Betania
apropiindu-Te de Betfaghe, ai trimis pe doi din ucenicii Tăi, zicând: Mergeţi in satul dinaintea voastră şi acolo veţi găsi un asin şi un mânz legat, pe care nimeni dintre oameni n-a şezut vreodată. Si dezlegându-I să Mi-l aduceti. Si dacă va întreba cineva: Pentru ce îl dezlegaţi?, veţi zice că Domnului îi trebuieste si să cântati: Aliluia.
Icosul 3:
Plecând ucenicii au adus asinul şi mânzul şi şi-au pus hainele peste acesta. Tu, însă, Dumnezeu fiind, purtat de Heruvimi, pentru noi, te-ai aşezat pe mânzul asinei si, ca un Impărat blând cu pace ai săvârşit intrarea în cetatea Părintelui Tău David. Pentru aceasta si noi Te întâmpinăm cu aceste laude:
Binecuvântat esti, Cel ce împreună cu Tatăl, întru cele înalte şezi pe tron dar ai binevoit să stai şi pe mânzul asinei.
Binecuvântat eşti, Cel ce în ceruri eşti închinat de Puterile Înalte, iar pe pământ ai primit închinare de la prunci.
Binecuvântat eşti, Cel ce împărăteşti cu tărie veacurile si ai venit cu slavă în Ierusalim. Binecuvântat eşti, Cel ce priveşti la cei smeriti si cu blândete ai venit Întru ale Tale. Binecuvântat eşti, Cel ce şezând pe asin necuvântător, ai vrut să dezlegi necuvântarea cea de demult.
Binecuvântat eşti, Cel ce întru cele de jos primind micşorarea, sus, în ceruri, ai şezut împreună cu Tatăl şi cu Duhul.
Binecuvântat eşti, Cel ce vii întru numele Domnului! Osana întru cei tie sus!
Condacul 4:
Furtună de gânduri îndoite imi tulbură mintea cum voi putea cânta cu vrednicie taina coborârii Tale, Doamne, că, având tron Cerul, ai şezut pe mânzul asinei, ca să-l cauţi pe om, vrând să dezlegi necuvântarea lui cea mai dinainte, ca să se plinească cele spuse de Zaharia, proorocul, care zice: Bucură-Te foarte, fiica Sionului, veseleste-Te fiica Ierusalimului, căci iată Împăratul Tău vine la Tine drept biruitor; smerit şi călare pe asin, pe mânzul asinei”. Pentru aceasta preaslăvim intrarea Ta cu pace, călare pe mânz, în Ierusalim şi din adâncul sufletului Îti cântăm: Aliluia.
Icosul 4:
Auzind multimile care au venit la prăznuire, că Tu, Doamne, intri în Ierusalim, s-au adunat împreună şi îşi aşterneau hainele lor pe cale, alţii tăiau ramuri de copaci şi mergând în urma Ta cântau: Osana, fiul lui David! Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului! Binecuvântată este Împărătia ce vine întru numele Domnului şi tatălui nostru David! Osana, întru cei de sus! Pentru aceasta si noi în această zi de înainte prăznuire, purtând semnele Învierii Tale, ramuri de copaci, ca unui Biruitor al mortii iti cântăm:
Binecuvântat eşti, Împăratul lui Israel, Care ai venit să cauţi Împărăţie care nu este din lumea aceasta.
Binecuvântat eşti, Fiul lui David, Cel ce nu ai vrut să frângi trestia plecată.
Binecuvântat eşti, Păstorul cel Bun, care ai venit să cauţi oaia cea pierdută.
Binecuvântat eşti, Mielule fără răutate, care ai voit să Te aduci jertfă pe Tine însuti.
Binecuvântat eşti, Stăpâne al făpturii, care ai fost întâmpinat cu iubire de zidirea Ta.
Binecuvântat eşti, împăratul Slavei, care ai fost întâmpinat de ucenici cu slavă împărătească şi proslăvit de prunci.
Binecuvântat eşti, Cel ce vii întru numele Domnului! Osana întru cei de sus!
Condacul 5:
Fiind din veac îmbrăcat în frumusete si tărie Dumnezeiască, Doamne ai venit cu slavă în Sion si Te-ai urcat pe muntele Măslinilor, ca să se împlinească proorocia, lui Naum: Iată, ca pe munţi sunt picioarele celui ce binevesteşte, ale celui ce vesteşte pacea! Prăznuieste Iuda sărbătorile Tale si împlineşte făgăduinţele Tale! Şi să se împlinească iarăşi, altă proorocie a părintelui Tău David: Văzut-au Dumnezeule, alaiul Tău, alaiul Dumnezeului Meu, celui întru sfinţi. Când însă Te-ai apropiat de poalele muntelui Măslinilor, mulţimea ucenicilor a începu să se bucure să laude pe Dumnezeu cu mare glas, proslăvindu-Te îndoit pentru minunile ce le-a văzut la Tine zicând: Binecuvântat este Împăratul Cel ce vine întru numele Domnului!
Pace, pe pământ şi slavă întru cei de sus! Pentru aceasta şi noi astăzi, ca un Nou Israel, ca o limbă a bisericii bucurându-ne cântăm: Aliluia.
Icosul 5:
Văzând fariseii că bucuria poporului se inmulţeşte foarte şi ucenicii Tai strigă cu mare glas, mâniindu-se pe Tine, Cel ce Te-ai coborât din munte, Ti-au zis: învaţătorule, opreşte-i pe ucenicii Tai. Tu, insă, Doamne, le-ai răspuns: dacă aceştia vor tăcea, atunci pietrele vor vorbi, aşa cum a proorocit profetul Avacum, zicând: Căci piatra cea din zid strigă şi grinda din capriorii casei îi răspunde. Pentru aceasta şi noi având sufletele si inimile reci precum piatra, totusi, dupa cuvântul Tău nu încetăm a Te lăuda asa:
Binecuvântat esti, Doamne Dumnezeul nostru, căci ai venit la Ierusalim să mântuieşti pe cei păcătoşi.
Binecuvântat eşti, Hristoase Mântuitorul nostru, Cel ce ai vestit credincioşilor Tăi, că eşti aproape de noi.
Binecuvântat eşti, Fiul Tatălui, Cel ce ai venit ca prin Jertfa Crucii Tale să împaci cele cereşti cu cele pământesti.
Binecuvântat eşti, Fiul Omului, Cel ce ai venit să vesteşti lumii întregi marea iubire a Tatălui Ceresc.
Binecuvântat esti, Împărate al Celor ce împărătesc, că impărătia Ta este impărătie vesnică.
Binecuvântat eşti, Stăpâne al Stăpânitorilor, că împărăţia Ta este in tot neamul.
Binecuvântat esti, Cel ce vii întru Numele Domnului! Osana întru cei de sus!
Condacul 6:
Propovăduitorii puterii Tale Dumnezeieşti, Doamne, fiind cu Tine în Betania, au mărturisit în Ierusalim că pe Lazăr din mormânt l-ai ridicat. Pentru aceasta şi poporul Te-a întâmpinat, auzind că ai săvârşit această minune. Si oamenii grăiau unul către altul: de ce aşteptăm şi nu ieşim întru întâmpinarea Fiului lui David, cu stâlpări si cu ramuri de finic, ca să se împlinească Scriptura: Mă voi urca în finic să rup ramurile lui, pentru că Acesta este finicul dreptăţii şi despre El a grăit David: Dreptul ca finicul va înflori. Si aşa, cu ramuri în mâini Ţi-a cântat poporul: Osana, dar cu toate acestea, mai apoi, cu săbii şi cu ciomege au iesit la Tine, ca la un tâlhar, că nu stiau să cinte: Aliluia.
Icosul 6:
Strălucind în toată slava si frumusetea, când Te-ai apropiat de cetatea lui Dumnezeu, Sionul, cetatea Marelui Împărat, ai văzut, Doamne, de pe înăltimileEleonului, toate clădirile templului si alte zidiri ale cetăţii că erau frumoase foarte. Atunci ai plâns pentru sfânta cetate, Doamne, precum plânge un tată iubitor pentru fiii săi si cu lacrimi ai zis: Dacă ai fi cunoscut si tu măcar în ziua aceasta cele ce sunt spre pacea ta! Dar acum ascunse sunt de ochii tăi. Si îndată ai mai zis că vor veni peste tine zile, când dusmanii tăi vor săpa şanţ în jurul tău şi te vor împresura şi te vor strâmtora din toate părtile. Si te vor face una cu pământul cu fiii tăi, şi nu vor lăsa piatră pe piatră pentru că nu ai cunoscut vremea cercetării tale. Iar noi, văzându-Te ca un Bun Păstor, care se întristează pentru oile sale, Îţi cântăm:
Binecuvântat esti, Păstorule ce1 Mare, care ai venit să cauţi oaia cea pierdută.
Binecuvântat esti, Arhiereule al bunătăţilor ce vor să fie, care ai binevoit să pătimeşti pentru neputinţele noastre.
Binecuvântat eşti, Mijlocitorul Legământului celui nou, care ai dorit să mântuieşti din veşnica moarte pe oamenii cei căzuti.
Binecuvântat esti, Judecătorule Atotdrept, pentru că Drept eşti şi drepte sunt judecăţile Tale.
Binecuvântat esti, Mântuitorule Atotmilostiv, pentru că milostiv ai fost si cu mila Ta umpli tot pământul.
Binecuvântat esti, Cel ce vii întru numele Domnului! Osana, întru cei ,tie sus!
Condacul 7:
Vrând să izbăvesti neamul omenesc din robia vrăjmaşului, Iisuse, ai venit la Ierusalim, ca să se împlineasca Scriptura care zice: S-a arătat Domnul dumnezeilor în Sion. Si intrând acolo, s-a cutremurat tot oraşul, iar unii, ieşind în întâmpinarea Ta, au strigat cu glas mare: Osana, Fiul lui David, altii, mirându-se, s-au întrebat: Cine este acesta? O, nebunilor bătrâni si falsilor învătători! Toate casele cetăţii propovăduiesc minunile Tale. Toată Iudeea este plină de binefacerile Tale, iar ei se întreabă: Cine este acesta? Lazăr abia a înviat si nu văd cine l-a scos din moarte? Abia a iesit din curtea lui Iair si nu văd cine este Cel ce a înviat pe fiica acestuia şi nu vor să-Ti cânte ca unui Dumnezeu: Aliluia
Icosul 7:
Minunat Te-ai arătat, Iisuse, când ai intrat cu slavă în Ierusalim si îndată, ca un Arhiereu, ai cercetat templu sfânt. În casa Tatălui Tău ai venit cu putere, ca să se împlinească cele spuse de sfântul prooroc Avacum: Dar Domnl este în templul Său cel sfânt, pământul întreg să tacă înaintea Lui; si îndată ai izgonit pe cei ce vindeau si cumparau acolo, zicând: Casa Mea, casă de rugăciune este; dar voi aţi făcut din ea peşteră de tâlhari. Ca să se împlinească o altă Scriptură: Râvna casei Tale m-a mâncat. Iar noi, înfricosându-ne de mânia Ta cea dreaptă, Doamne , Te rugăm să locuiesti în casa Ta in toate zilele vieţii noastre, să privim frumuseţea Ta şi, cercetând biserica Ta cea sfântă, să Te Slăvim asa:
Binecuvântat eşti, Cel ce în ceruri, nu locuieşti în biserici făcute de mâini omeneşti, dar în biserică pământeasca ai intrat cu slavă.
Binecuvântat eşti, Cel ce locasul slavei Tale iubindu-l pe pământ, biserica ai întărit-o în faţa grijilor lumesti.
Binecuvântat eşti, Doamne al puterilor, căci ai iubit sălaşul Tău, mai mult decât sălaşul păcătoşilor.
Binecuvântat eşti, Împăratul slavei că mai bună este o zi în locaşurile Tale, decât o mie în locasurile păcătoşilor.
Binecuvântat eşti, Cel mare în Sion pentru că sfânt şi înfricoşător este numele Tău.
Binecuvântat eşti, Cel ce locuieşti în Ierusalim, că sfântă este biserica Ta si minunat esti întru dreptatea Ta.
Binecuvântat esti, Cel ce vii întru numele Domnului! Osana, întru cei de sus!
Condacul 8:
Mare şi preaslăvită minune ai săvârsit Hristoase, când, pe neaşteptate ai intrat în biserica Ta şi acolo pe schiopii si orbii ce au venit la Tine i-ai vindecat ca un Dătător de lumină si Doctor milostiv, că adevărul merge înaintea Ta, precum a grăit David si astfel ai izvorât tuturor, în aceasta mare zi de înainte prăznuire, bucurie, adevăr, lumină şi viaţă, cum a spus mai înainte proorocul Sofonie: Bucură-Te foarte, fiica Sionului, că Domnul a înlăturat judecăţile rostite împotriva ta. Domnul este în mijlocul tău şi nu vei mai vedea nici o nenorocite. Domnul
Dumnezeul Tău este cu tine si te va înnoi, spune Domnul: şi voi mântui pe cel strâmtorat şi pe cel lepădat îl voi primi. Pentru aceasta şi noi, veselindu-ne în această zi de sărbătoare, îţi cântăm: Aliluia.
Icosul 8:
Totul ai fost iubire, Preadulce Iisuse, pentru aceasta Îţi aduce laudă preaiubitul Israel din gura celor ce sug şi a pruncilor fără răutate, în timp ce batrânii si învătătorii hulesc pe Dumnezeu, întrebând cine este Acesta. Pruncii teologhisesc, cântându-Ţi: Osana Fiul lui David, şi cu stâlpări şi cu ramuri de copaci Te întâmpină în templu, prevestind astfel învierea Ta din morti. Învredniceşte-ne şi pe noi, cei stăpâniţi de mândrie, să fim precum pruncii, fără răutate, că a unora ca acestia este Împărăţia Cerurilor, ca din inimă curată, împreună cu dânşii să-Ti aducem aceste laude:
Binecuvântat esti, Cel cântat întru cele de Sus de Serafimi, dar care ai primit cântare de la pruncii cei fără de răutate.
Binecuvântat esti, Cel purtat întru cele înalte de Heruvimi, dar de inimile curate eşti purtat ca un Dumnezeu pe pământ.
Binecuvântat esti, Cel ce ai venit să ridici cortul cel căzut al lui David, pentru ca iarăsi să luminezi cortul cel lăuntric al sufletelor noastre.
Binecuvântat eşti, Cel ce casa Ta ai făcut-o casă de rugăciune, pentru ca pe noi, cei ce aveam sufletele peşteri stricate de tâlhari, să ne faci iarăşi casă curată a Duhului Sfânt.
Binecuvântat eşti, Cel ce în ceruri esti slujit de mii şi mii de îngeri şi mulţimile toate stau înaintea Ta.
Binecuvântat esti, că multimile de copii Ţi-au cântat pe pământ şi popoarele Te-au întâmpinat.
Binecuvântat eşti, Cel ce vii întru numele Domnului! Osana, întru cei se sus,!
Condacul 9:
Multimea toată de cărturari si arhierei, văzând, Iisuse, minunile pe care le-ai săvârşit în templu şi pe copii cântând: Osana, Fiul lui David, s-au tulburat şi Ţi-au zis: Auzi ce spun aceştia? Tu, însă, le-ai zis: Au niciodata nu aţi auzit că din gura copiilor şi a celor ce sug Ţi-ai pregătit Lauda? Noi, însă, mirându-ne de împietrirea si cruzimea inimilor lor, cântăm, precum copiii întru nevinovăţia inimii, cântarea îngerească: Aliluia.
Icosul 9:
Ritorii cei mult grăitori nu pot să-Ti aducă multumire vrednică pentru micsorarea Ta cea negrăită, Hristoase căci acum de bunăvoie ai venit la Ierusalim, ca să rabzi crucea; pentru aceasta ai ascuns celor inţelepti Dumnezeirea Ta şi ai descoperit-o pruncilor care cu inimă curată, au simţit mai mult decât părintii lor, că Tu eşti cu adevărat Hristos. Învredniceşte-ne si pe noi să mărturisim cu suflete curate si buze neîntinate, Dumnezeiască Slava Ta si să-Ti cântăm aşa:
Binecuvântat eşti, Cel ce prin cuvintele Tale ai luminat şi ai înţelepţit pe prunci, luminează şi înţelepţeşte gândurile şi inimile noastre.
Binecuvântat esti, Cel ce prin sa minunilor Tale ai mărturisi Dumnezeirea Ta, deschide si ochii nostri să pricepem minunile din legea Ta.
Binecuvântat eşti, Cel ce ai păstorit pe Israel, păstoreşte-ne şi pe noi întru blandetea duhului la loc cu verdeată.
Binecuvântat eşti, Cel ce ai păzit pe Iacob, sălăsluieste-ne întru curătia inimii la loc cu ape linistite.
Binecuvântat eşti, Împăratul păcii, strălucească adevărul Tău în toate zilele până se va lua luna.
Binecuvântat eşti, Soare al Dreptătii, să lumineze lumina Ta cât va străluci soarele.
Binecuvântat esti, Cel ce vii întru numele Domnului! Osana, întru cei sus!
Condacul 10:
Vrând să mântuieşti neamurile Hristoase Dumnezeul nostru, ai ales pe unii dintre elinii care au venit să inchine la praznic, ca să Te vadă pe Tine. Pentru aceasta venind ei la FiIip au grăit: Vrem să-L vedem pe Iisus. Acela împreună cu Andrei, Ţi-au Spus Tie. Tu, însă le-ai răspuns ca nu a venit incă ceasul, ca să se preaslăveasca intru aceasta Fiul Omului. Întru ale Tale, ai venit si ai Tăi nu Te-au primit şi la moarte Te-au osândit. Şi grăuntele de grâu nu aduce roadă, daca nu moare sub brazdă; astfel şi Tu, prin moartea Ta, ai adus multă roadă întru neamuri, ca să se împlinească cele spuse mai înainte de Isaia proorocul că Te-ai aratat celor ce nu Te caută. Pentru aceasta veniti, neamuri, şi vedeţi astăzi pe Împăratul Cerului, Care şade pe tron înalt, Care a intrat in Ierusalim, stand pe mânzul asinei, ca toti cu o singura gură şi o singura inima sa-I cantam: Aliluia.
Icosul 10:
Tu esti Împăratul Cel Veşnic, blând, drept, biruitor Mângâietorul nostru! Tu ai venit la Ierusalim în aceasta zi, şezând pe un blând mânz de asin, să potoleşti iuţimea cea de cal a pamântenilor. Pentru aceasta blândetea Ta să fie chibzuită povaţă pentru toti oamenii si să cunoască ei că Tu Te uiti la cel blând, la cel tăcut şi la cel se teme de cuvintele Tale. Pentru asta vor preface săbiile în fiare de pluguri şi lăncile lor în cosoare şi nici un neam nu va mai ridica sabia împotriva altuia. Noi însă, fiind blânzi duhul şi smeriţi cu cugetul, Îl primim cu bunăcuviinţă pe Stăpânul Cel Preablând, care a venit să frângă mândria celui viclean si întru blândetea duhului Îi cântăm:
Binecuvântat esti, Cel ce Te-ai urcat în Sion, ca să binevesteşti pace lui Israel.
Binecuvântat eşti, Cel ce ai propovaduit Ierusalimului, ca să vestesti mantuire neamurilor. Binecuvântat esti, Cel ce ai venit sa binevestesti celor sărmani anul placut Domnului si să vindeci pe toţi cei zdrobiti cu inima.
Binecuvântat esti, Cel ce ai venit sa vestesti robilor dezrobirea si să-i slobozeşti întru bucurie pe toţi cei apăsati.
Binecuvântat eşti, că ai adunat pe cei împovăraţi de păcate, precum closca puii sub aripi, ca să-i mântuieşti prin Cruce.
Binecuvântat esti, Cel ce ai venit la îngropare, ca un grăunte de grâu căzut în pământ, ca să-i înnoieşti prin înviere pe cei căzuţi în adâncurile iadului.
Binecuvântat eşti, Cel ce vii întru numele Domnului! Osana, întru cei de sus!
Condacul 11:
Cântare de umilinţă Osana Îti aducem cu pruncii cei nevinovaţi, Hristoase, si cântându-Ti: Dumnezeu este Domnul şi s-a arătat nouă, îţi gătim sfantă, curată şi duhovnicească prăznuire cu stâlpări şi ramuri de copaci, pentru că ai intrat din nou în templul cel lăuntric al sufletelor noastre asa cum ai făgăduit zicând: Nu vă voi lăsa orfani, ci iarăsi voi veni la voi. Căci cine Mă iubeşte pe Mine şi Eu îl voi iubi pe el şi Mă voi arăta lui. Si Tatăl meu îl va iubi şi vom veni la el, şi vom locui împreună cu el. Fie binecuvântata intrarea Ta! Vino şi Te aşează pe tronul mintii noastre, asa cum ai stat pe mânzul asinei, şi împărăţeşte peste inimile noastre şi dezleagă toată necuvântarea patimilor noastre, ca precum copiii cei de demult, cu stâlparile pururea înflorite ale curătiei, sa-Ti cântăm iarăsi: Aliluia.
Icosul 11:
Astăzi dumnezeiescul templu s-a luminat cu lumină cerească, când l-ai cercetat, Hristoase, şi l-ai curăţat de vânzătorii cei lumesti, si împreună cu el s-a luminat întreaga sfântă cetate, aşa cum mai înainte a spus Isaia: din Sion va ieşi legea şi slava Domnului din Ierusalim, că ai venit spre patima si ai adus lumină si bucurie si iubire prin Crucea Ta, Hristoase. De aceea ai
spus ucenicilor Tăi înainte de patimă: Încă puţin timp este lumina cu voi, mergeti cât aveti lumină, ca întunericuI să nu vă cuprindă. Credeţi în lumină ca să fiti fiii luminii. Aceasta ai spus-o, Doamne, pentru ca în timpul patimilor Tale lumina credinţei să nu se stingă în ucenicii Tăi şi să nu umbIe în întunericul necredinţei, nestiind pe unde merg, iar toţi cei ce cred în Tine să-Ti cânte:
Binecuvântat esti, Iisuse, Soarele Dreptăţii, Cel proslăvit şi pururea fericit de credinciosii Tăi.
Binecuvântat esti, Lumină lină si neînserată, că ai venit si ai intrat în Ierusalim.
Binecuvântat esti, Hristoase Lumina lumii, că lumea vicleană Te urăste.
Binecuvântat eşti, Cel ce locuiesti intru lumina cea neînserată, care ai venit să luminezi lumea cu strălucirea Învierii Tale.
Binecuvântat eşti, Lumina cea preadulce şi pururea vie ce Te-ai arătat în Sion, ca să luminezi întunericul sufletului meu.
Binecuvântat eşti, Sfeşnic prealuminos şi arzător, care iarăsi aprinzi sfesnicu1 cel stins al meu.
Binecuvântat eşti, Cel ce vii întru numele Domnului! Osana, întru cei sus!
Condacul 12:
Harul Tău dă-ni-1 nouă, Iisuse, precum l-ai dat, mai înainte, pruncilor evreiesti care Ti-au cântat “Osana” si au cunoscut Dumnezeirea Ta. Şi acum în aceste preacinstite zile, fii iarăsi aproape de noi, Doamne, mai ales de cei ce cheamă numele Tau in duhul, blândetii si al păcii, al smereniei şi al iubirii: Învredniceşte-ne şi pe noi sa simtim harul venirii Tale, ca pacea
Dumnezeiască, ce întrece toată mintea, să cerceteze inimile noastre şi astfel luminând sufletele noastre intru umilintă si cu veselie să-Ti cântăm cântarea: Aliluia.
Icosul 12:
Cântând venirea de voie la IerusaIim, spre patimă şi coborârea Ta cea negrăită, ne închinăm, Hristoase, cinstitei Crucii Tale şi bucurandu-ne cu pruncii evreieşti Te întâmpinăm cu stâlpări şi ramuri de copaci gatindu-Ti prăznuire. Te proslăvim şi credem ca
Tu cu adevărat Mesia, Hristos, Cel ce ai venit si iarăsi vei veni să judeci vii si mortii. Nu vei veni pe mânz de asin, ci ca un Împărat al împăraţilor si Domn al celor ce stăpânesc, al cărui nume este “Cuvântul lui Dumnezeu” urmându-Ti nu copiii, ci toată oastea cerească cântând cu glas de tunet: Aliluia, mântuirea, cinstea, şi puterea si slava este a Domnului nostru, ca a împărăţit Domnul Cel Atotputernic. Cei ce aşteptăm această venire slăvita si coborârea Ta din Sionul Ceresc, de la Dumnezeu, proslăvim în Sionul pamântesc venirea Ta către jertfa pentru toată lumea, cântându- Ţi aşa:
Binecuvântat esti, Fiul Tatălui, Cel ce l-ai încununat pe om cu slavă şi acum vii să Te încununezi cu coroană de spini, pentru ca să faci roditoare firea noastră cea purtătoare de spini.
Binecuvântat esti, Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridici păcatele lumii, si prin Sângele Tău ne faci pe noi, cei căzuti, mai albi decât zăpada.
Binecuvântat esti, Mire al sufletelor si al trupurilor noastre, cel ce ai iesit din palatul Tău, pentru ca nimeni să nu se ascundă de iubirea Ta.
Binecuvântat esti, Păstorul Cel Bun, care ai intrat acum în staulul oilor, pentru ca nimeni să nu le ia din mâinile Tale.
Binecuvântat eşti, Învăţătorul nostru Care nu ai încetat să Te rogi pentru Sion până la jertfirea Ta pe cruce ca pe prietenii Tăi să-i mângâi la Cina cu cuvântul si cu iubirea.
Binecuvântat esti, Mântuitorul nostru, Care, în pătimirea Ta, ai binevoit să Te îmbraci în veşmânt roşu, ca pe noi să ne îmbraci în veşmântul mântuirii si cu haina veseliei să ne împodobesti.
Binecuvântat eşti, Cel ce vii întru numele Domnului! Osana, întru cei de sus!
Condacul 13:
O, Iisuse Hristoase, Mielul lui Dumnezeu, Care mai înainte de veci Te-ai gătit spre jertfire, acum vii la Ierusalim spre patima cea de bună voie. Primeşte această puţină rugăciune a noastră, adusă cu stâlpări şi ramuri de fapte bune, ca în aceste preacinstite zile să umblăm pe urmele preacuratelor Tale picioare şi în liniştea şi blândeţea duhului, în umilinţă şi în curătia inimii să fim cu Tine în toate zilele călătoriei noastre pământeşti. Învredniceşte-ne să ne împărtăşim, fară de osândă, de bucuria Sfintei Tale Învieri, aici pe pământ, iar după intrarea în Ierusalimul Ceresc să ne unim cu Tine în veci si să cântăm împreună cu toti Sfintii cântarea îngerească: Aliluia. (de trei ori).
Apoi se zice: Icosul 1 si Condacul 1.
RUGĂCIUNE
Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru Cel ce esti întru cele înalte cu Tatăl şi eşti purtat pe arip de Heruvimi si cântat de Serafimi, care în zilele venirii Tale în trup ai binevoit pentru a noastră mântuire a sedea pe mânzul asinei şi ai primit binecuvântarea pruncilor, ai venit în Sfânta Cetate a Ierusalimului, mai înainte cu sase zile de patima cea de bunăvoie, ca să mântuiesti lumea prin Cruce, prin îngroparea şi Învierea Ta! Şi precum atunci oamenii, care şedeau in întuneric si în umbra mortii, având ramuri de copaci şi stâlpări de finic Te-au întâmpinat pe Tine, Fiul lui David, mărturisindu-Te, aşa şi pe noi, care acum în această zi de înainte prăznuire, purtând în mâini stâlpări şi ramuri de copaci, păzeşte-ne şi ne mântuieste. Si precum acele popoare si copiii Ti-au adus Osana, învredniceste-ne şi pe noi să Te slăvim în psalmi şi cântări duhovniceşti, cu suflete curate şi buze neîntinate, în aceste zile ale patimilor Tale şi să dobândim, fără de osândă, a ne împărtăsi de bucuria Sfintei Învierii Tale si să cântăm si să proslăvim Dumnezeirea Ta, împreună cu Cel fără de început al Tău Părinte si cu Preasfântul si Bunul si de viaţă Făcătorul Tău Duh, acum şi purnrea şi în vecii, vecilor. Amin.

Preluat de pe http://www.sarbatori-crestine.ro/rugaciuni/acatiste-catre-dumnezeu/acatistul-intrarii-domnului-in-ierusalim/

Cuvant , balsam pentru minte si suflet !





Iubirea şi iertarea pot schimba orice suflet 

Într-o casă sărăcăcioasă trăia odată o tânără de o frumuseţe răpitoare, împreună cu tatăl ei; frumuseţea exterioară era însă umbrită de cea interioară. Tânăra avea un suflet curat, inocent, plin de iubire pentru Dumnezeu, pentru semenii ei şi nu se trudea pentru a-şi menţine frumuseţea exterioară, pentru ea contând doar sufletul omului.


Spre deosebire de fiica sa, tatăl era un om morocănos, căruia nu îi convenea niciodată nimic şi era mereu pus pe ceartă. Văzând credinţa fetei, adesea izbucnea hulindu-l pe Dumnezeu sau bătându-şi joc de comportamentul singurei lui fiice. Într-o zi, înainte de a sosi vremea Sfintei Liturghii, fata gătea tocăniţă de legume. Nu terminase însă pregătirea ei, când toaca a bătut; neavând cui să îi lase în grijă tocăniţa, a lăsat-o şi a mers la biserică.

Vrăjmaşul diavol îi şopteşte viclean la ureche, îndemnând-o să plece înainte de terminarea slujbei.

- Eşti o fată săracă. Acele legume sunt unică hrană a ta şi a tatălui tău pe următoarele zile. Du-te acasă să vezi dacă nu cumva s-a prins mâncarea şi miroase urât... biserica nu pleacă nicăieri şi vei mai putea veni la slujbă şi altă dată.

Dându-şi seama de la cine vin gândurile, tânăra răspunde:

- Dumnezeu Care hrăneşte orice făptură a Sa va avea grijă şi de mâncarea mea.

După ce şi-a făcut semnul Sfintei Cruci, a ascultat cu atenţie slujba până la sfârşit. S-a întors acasă liniştită, cu pace în suflet dar când deschide uşa, minune mare: în loc de mirosul urât care ar fi fost normal din cauza mâncării arse, în aer plutea o mireasmă deosebită, nelumească. Uimită s-a întors în bucătărioară; ridicând ochii, vede un tânăr frumos, cu faţa strălucitoare şi cu o privire blândă care purta un veşmânt dumnezeiesc. Mâneca dreaptă îi era suflecată şi în mână ţinea o lingură cu care amestecă mâncarea. După puţin timp, minunatul bucătar gustă din mâncare iar apoi scoate din sânul său o batistă mică de unde ia nişte mirodenii şi le aruncă cruciş în oală.

Zâmbindu-i, îndată îşi desface aripile şi zboară spre Cer. Speriată, tânăra se întoarce spre răsărit şi începe să se roage lui Dumnezeu.

- Doamne, nevrednicia mea este mult prea mare... cine sunt eu pentru a-L trimite pe îngerul Tău să aibă grija mea? Îţi mulţumesc pentru iubirea Ta nemăsurată, îţi mulţumesc pentru purtarea Ta de grijă, îţi mulţumesc pentru că, deşi sunt o păcătoasă care nu merită să îţi fie fiică, m-ai primit în braţele Tale ocrotitoare.

În timp ce se ruga, se aud zgomote puternice afară; tatăl sosise acasă... o stare de nervozitate îl stăpânea determinându-l să urle şi să dea cu piciorul în tot ce îi ieşea în cale.

- Mi-e foame, vreau să mănânc! Se auzi vocea groasă şi impunătoare a bărbatului. Trânteşte uşa.

- Unde este mâncarea şi ce este cu mirosul acesta? Smerită, fata îi serveşte mâncarea fără să scoată nici o vorbă. Îndemnat de un gând rău, fără nici un motiv, tatăl izbucneşte când vede mâncarea din faţa lui.

- Eu nu mănânc o asemenea porcărie. Ridică vasul şi-l întoarce cu fața-n jos... vroia ca mâncarea să cadă pe podea, dar aceasta nu căzuse. Intrigat, aruncă cu putere farfuria în perete, dar în loc ca mâncarea să se împrăştie aceasta rămânea intactă la fel ca şi farfuria. Turbat de furie, o apucă strâns de braţe pe fiica lui:

- Ce ai făcut? Farmece?

- Eu.. eu...

- Ţi-am zis să nu te mai rogi Dumnezeului tău. Uite ce s-a întâmplat din vina ta. Precum o fiară, se îndreaptă spre camera fetei, dorind să rupă crucea ce se odihnea pe perete, însă când luă crucea în mână, o arsură cumplită îi cuprinde întreg trupul, făcându-l să se zvârcolească de durere. Tânăra, cu lacrimi în ochi, fuge în faţa singurei icoane pe care o avea, în afară de cruce, şi căzând în genunchi, se roagă duios.

- Dumnezeule, iartă-l, nu ştia ce face. Te rog, opreşte-i durerea sau dă-mi-o mie, dar nu îl lăsa să sufere aşa. Te rog, Doamne, fie-Ţi milă de el... suspinând uşor, continuă rugăciunea. Facă-se voia Ta şi iartă-mă pentru această îndrăzneală. Răspunsul îl primeşte îndată. O voce îi şoptea în suflet şi în minte să ia crucea care căzuse alături de tatăl ei şi să-l atingă cu ea. Fata a urmat vocea lui Dumnezeu şi durerea tatălui ei a dispărut. Fără a scoate vreo vorbă, acesta se ridică şi pleacă, lăsându-şi fată singură în cameră micuţă. După vreo două ore, se întoarce... ochii îi erau înlăcrimaţi iar în mână ţinea o micuţă icoană pe care o cumpărase din banii care îşi pusese în gând, înainte să-i cheltuiască pe băutură. Fata, care rămăsese în acelaşi loc, aşteptându-şi tatăl, îl priveşte uimită.

- Primeşte această iconiţă, fetiţa mea. Primeşte-mi şi iertarea.

- Nu am pentru ce să te iert, tăticule. Mulţumesc! Zise, îmbrăţişându-l bucuroasă.

- Vino în bucătărie, nu ai mâncat nimic. Mâncarea îşi păstrase dumnezeiasca mireasmă. Gustând din ea, o dulceaţă nespusă îi cuprinde, toate simţurile lor preschimbându-se şi dobândind ceva dumnezeiesc.

Iubirea şi iertarea sunt flori ale sufletului iar dacă ai aceste flori, poţi alunga iarna cumplită care îngheaţă multe inimi înveninându-le cu trufie, mâhnire, cruzime şi ură.

Dumnezeu să ne dea puterea de a ne scoate inimile din iarnă grea şi să sădim în ele florile atât de necesare udate de ploaia credinţei.! Să credem cu toată fiinţa noastră în Dumnezeu care toate le poate câte le voieşte.

"Iar Iisus le-a răspuns: Pentru puţina voastră credinţă. Căci adevărat grăiesc vouă: Dacă veţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo, şi se va muta; şi nimic nu va fi vouă cu neputinţă” (Matei 17, 21)

(Mihaela Gligan)
 


10 lucruri importante care trebuie făcute până la sfârşitul Postului Mare 

Ne-a rămas doar o săptămână din Postul Mare şi cea a Patimilor - acea săptămână, pentru care ne-am pregătit atât de mult şi în care se va face pomenirea ultimelor zile ale lui Hristos pe pământ, calea sa către Răstignire și Învierea Lui.


Perioada Postului a trecut ca deobicei foarte repede şi înainte de terminarea ei ar fi cazul să ne oprim din agitația necontenită a vieţii pe care o ducem pentru a îndeplini cel puțin o parte din ceea ce ne-am propus să facem şi în acest post. În aceste ultime zile ale Postului Mare ar trebui să ne mai mobilizăm. Lista de lucruri pe care ar trebui să le finisăm poate fi aproximativ următoarea.

1. Să ne rugăm Domnului să ne vedem şi conştientizăm propriile păcate şi să ne pregătim pentru o mărturisire detaliată, cerându-I duhovnicului să poată găsi timp pentru ea.

2. Să mergem la Liturghia Darurilor înainte Sfinţite care se săvârşeşte miercurea și vinerea şi să ne împărtăşim la ea.

3. Să începem a ne citi pravila de rugăciune în întregime, sau cel puțin un pic să o mărim pe cea care obişnuim să o facem. Sau să încercăm să ne rugăm cu mai multă atenție decât de obicei.

4. Să citim cel puțin una din Evanghelii. În perioada Postului Mare este binevenit să se citească toate cele patru Evanghelii, dar dacă nu s-a reuşit, atunci cel puțin pentru una trebuie să găsim timp pentru a o reciti.

5. Să finisăm toate problemele urgente pe care tot le-am amânat pentru a ne elibera Joia și Vinerea Mare din timpul Săptămânii Patimilor.

6. Să ne vizităm rudele și să acordăm mai multă atenție celor de acasă – macar şi pentru ca fără grabă și cu dragoste să le vorbim și să-i ascultăm.

7. Să ne îndeplenim cel puţin una din promisiunile pe care le facem - pentru cineva să puie în sfârşit tabloul pe perete, sau să facă ordinea în dulapuri sau altceva pe care ne-o tot promitem de săptămâni și o tot amânăm.

8. Să ne limităm comunicarea de pe internet prin propria voință, sau prin programe speciale, care vor monitoriza timpul petrecut pe un anumit site – minimizându-l cel puțin pentru aceste două săptămâni rămase.

9. Să ne cerem iertare și să se împăcăm cu cei pe care i-am supărat sau nedreptăţit.

10. Să participăm la o acţiune de caritate – fie şi printr-o sumă de bani sau timp - cel mai important este de a face primul pas spre cei care au nevoie de ajutorul nostru. 

Marele praznic al Floriilor
Duminică vom sărbători Intrarea Domnului în Ierusalim. Praznicul Floriilor are o importanță deosebită pentru creștini.

Praznicul Împărătesc al Floriilor este prima sărbătoare importantă din cursul anului bisericesc cu dată schimbătoare. Ea ne amintește de intrarea triumfală a Mântuitorului în Ierusalim și primirea care I-a fost făcută de către locuitorii Ierusalimului.
Aceasta sărbătoare se mai numea și Duminica aspiranților la Botez. În această zi catehumenii mergeau să ia binecuvântare de la episcop și primeau textul simbolului de credință pentru a-l învăța. Tot în această zi, împărații creștini acordau grațieri.

Pentru prima dată această sărbătoare este amintită cu ținere în secolul al IV-lea al Bisericii creștine și sunt reținute două cuvântări ale Sfântului Epifanie. În această zi catehumenii care se pregăteau pentru primirea Sfântului Botez veneau cu multă solemnitate la episcopul locului, iar acesta îi primea pentru că urma să le dea un certificat care să îi încuviințeze că pot fi botezați și le dădea să se pregătească învățând pe de rost Crezul Bisericii Ortodoxe. 

Biserica vede în aceasta sărbătoare înaintarea Mântuitorului Iisus Hristos spre jertfa de pe Cruce.

Odată cu intrarea în Ierusalim Mântuitorul începe perioada și săptămâna Sfintelor Pătimiri. De altfel și Biserica noastră Ortodoxă intră în săptămâna Sfintelor Pătimiri când deniile ce se săvârșesc sunt de o frumusețe deosebită.
De praznicul Intrării Domnului în Ierusalim se oficiază Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur iar credincioșii pot consuma pește.

Blog la sfarsit de saptamana !


GHETSEMANI

de Zorica Latcu (1917-1990)

Picioarele spalate de plansul Magdalenii
Se fransera. Sub raza divinei milostenii
Iisus cazu in ruga cu fata-nsangerata
Si greu in pacea noptii rosti cuvantul: Tata,
Iti simt durerea sfanta si grija parinteasca,
Ma doare mila calda ce vrea sa ma-nveleasca,
Ma tulbura iubirea si jalea de Parinte.
Cand sangele va curge prinos al jertfei sfinte,
Cand urletul multimii va cere de la Tine
Sa osandesti pe Domnul luminilor depline,
Cand voi sorbi pe Cruce buretele cu fiere,
Cand Fiul Tau cadea-va sub bici fara putere,
Cand sfarticandu-mi trupul in drumul alb de tara
Voi duce spre Golgota cereasca mea povara,
Parinte-al meu, in mila sa nu-ti uiti legamantul,
Ma lasa cu durerea sa mantuiesc pamantul.
Sa nu-ti aduni blestemul si fulgerele toate,
Ca sa opresti mania neputincioasei gloate;
Nu-i pedepsi pre dansii cu ploaie de pucioasa,
In marea Ta iubire ma uita si ma lasa,
Ma lasa, Doamne-al milei, sa nu-ti mai simt iubirea,
Sa stiu ca nu-mi ajunge la Tine tanguirea.
Te-mbraca azi in haina lucirilor de stele
Cu bucuria sfanta a invierii mele.
Ca sa nu stiu cat suferi in lumile-ti senine,
Parinte, fa sa treaca paharul de la mine.
Iisus ridica fruntea si-ncepe sa coboare.
O aripa de inger l-atinse cu racoare.
 Părintele Iustin Pârvu : “Luptă-te, suflete, ca să primeşti acest har!”

Este Har...

- să iubeşti fără să fii iubit…
- să slujeşti fără să fii preţuit…
- să dăruieşti fără să ţi se mulţumească…
- să te jertfeşti şi fără să ţi se recunoască…
- să ierţi fără să fii iertat…
- să-l susţii pe cel care te-a lepădat…
- să rămâi liniştit, deşi eşti nedreptăţit…
- să crezi deşi nu vezi faţă în faţă…
- să crezi deşi nu eşti deplin lămurit…
- să investeşti clădind fără speranţe…
- să taci pentru a nu face rau aproapelui…
- să vorbeşti de dragul adevărului…
- să înduri fără să murmuri, fără să cârteşti….
- totul să-ţi aparţină, dar tu de toate bucuros sa te lipseşti… Luptă-te, suflete, ca să primeşti acest har!
 

DAŢI PIATRA LA O PARTE!
„«Daţi piatra la o parte!» a zis Iisus. Marta, sora mortului, I-a zis: «Doamne, miroase greu, căci este mort de patru zile.»“(Ioan 11, 39)



Inima împietrită este cea mai mare şi cea mai vrăjmaşă piedică în calea oricărei învieri şi în calea oricărei mântuiri.
Dacă nu poţi să mergi la fratele tău sau la vecinul tău, dacă nu-l poţi iubi şi ierta, dacă nu poţi face nici un bine cuiva – atunci, vinovată este numai inima ta, care s-a împietrit faţă de acela căruia îi eşti dator toate acestea!
Poate că, faţă de toţi ceilalţi, inima ta este moale, caldă, simţitoare, dar în partea dinspre acela căruia nu-i mai poţi face bine, inima ta ţi s-a împietrit! Atunci, dă piatra la o parte!
Dacă nu poţi asculta Cuvântul cel Sfânt al lui Dumnezeu, cu o inimă primitoare, smerită şi înfrânată, dacă nu poţi simţi dragoste fierbinte de Hristos şi dacă nu poţi urma cu temere sfântă toate îndemnurile Duhului Sfânt, atunci asta este din pricina împietririi inimii tale (Rom. 2, 5)… Atunci cutremură-te şi începe să plângi, până ţi se va da piatra la o parte.
Ia seama, cât se mai zice «astăzi», despietreşte-ţi inima şi primeşte-L pe Domnul Iisus Hristos acum!
Şi primeşte cu ascultare sfatul şi chemarea fraţilor!
Deschide-ţi inima ta astăzi, până când nu este prea târziu şi până când nu te vor îngropa neascultarea şi păcatul în vreo peşteră în care vei pieri pe vecii vecilor! (Evrei 3, 13).
Dacă nu poţi primi sfaturile frăţeşti, lacrimile lor şi îndemnurile, mustrările mântuitoare şi chemările stăruitoare la îndreptare – atunci asta este un semn rău de împietrire a inimii.
Dacă respingi tot ce-ţi vine de la Domnul prin fraţii tăi, spre a te face ca să părăseşti păcatul în care trăieşti şi să părăseşti calea rătăcirii pe care înaintezi – atunci, vai ţie şi inimii tale, dacă nu dai piatra asta la o parte!
Dacă la toate îndemnurile bune tu poţi rămâne nepăsă-tor şi nemişcat – de vină este numai inima ta mândră şi neascultătoare, robită şi orbită de împietrirea rătăcirii.
O, ce viitor grozav o aşteaptă pe o astfel de inimă împietrită! Căci, adesea, cu o astfel de piatră, omul trufaş nu mai vine niciodată la Hristos, fiindcă nu vrea să se mai pocăiască.
O inimă care sfătuieşte rău sau la împotrivire,
o inimă care e plină de trufie, de încăpăţânare sau de nepăsare şi de porniri desfrânate, trupeşte sau sufleteşte,
sau de neruşinare şi de îndărătnicie – niciodată nu poate ajunge decât rău.
Frate sau soră, care ai ajuns în această stare nefericită, cum să te mai zguduie Dumnezeu? Cum să mai fie mân-tuire pentru tine, dacă nu te despietreşti?
Dacă nu asculţi nici Cuvântul Domnului, nici pe fraţii tăi, trimişii Domnului, pe cine vrei să mai asculţi? (Luca 16, 31).
Cine ar mai învia din morţi mai înalt decât Hristos, Care îţi porunceşte să-ţi dai piatra la o parte, ca să te mai poată învia?
Sau decât acei pe care Hristos i-a înviat şi i-a despietrit, pe care tu îi cunoşti că au fost fraţii tăi, iar acuma nu-i as-culţi!
Dragă frate, dragă suflete, în oricare din aceste stări de împietrire s-ar găsi inima ta, te rog, în numele Domnului, dă piatra la o parte! Dă chiar astăzi la o parte piatra care te împiedică să vii la Domnul, să te predai Lui, să te hotărăşti pentru El!
Dă chiar acum la o parte piatra despărţirii de fraţi, ori-care ar fi aceasta – şi vino la adunarea lor!
Dacă o piatră te împiedică să mergi la fratele tău, la veci-nul tău, la de-aproapele tău…,
dacă o neînţelegere, o altă învăţătură, o ură de vreun fel, o pizmă veche sau nouă te-au rupt de cineva de un timp îndelungat – sau numai de ieri, dă chiar acum această piatră la o parte şi mergi, cerân-du-ţi iertare sau dându-i tu iertare.
Niciodată nu-i mai fericită inima ca după o împăcare şi o iertare adevărată!
Sau dacă, din partea Domnului şi a Lucrării Sale, fraţi iubiţi te cheamă şi te opresc cu lacrimi de la un păcat sau de la o dezbinare – dă-ţi piatra inimii la o parte şi ascultă-i!
Niciodată când am ascultat de fraţi n-am ajuns rău şi n-am regretat nici unii, dar când n-am ascultat, totdeauna am cules numai dureri şi nenorociri, căci neascultarea totdeauna duce la rău.
Să luăm bine seama la aceste îndrumări, până când vremea salvării n-a trecut!
Căci şi mântuirea îşi are o vreme a ei. Dacă trece, totul e zadarnic!



O Mare şi Bun Dumnezeul nostru,
fii binecuvântat pentru mila Ta îndelungă şi pentru chemările Tale stăruitoare pe care le-ai avut faţă de toţi cei a căror inimă învârtoşată de nepăsare a ajuns împie-trită şi nesimţitoare!
Tu, al Cărui foc ceresc poate să topească şi să moaie orice piatră, moaie şi topeşte toate inimile trufaşe ori necredincioase, ori nehotărâte şi fă-le să asculte chiar acum chemarea mântuirii şi să Ţi se predea Ţie, spre mântuirea lor.
Moaie şi topeşte, Doamne Iisuse, inimile pe care duş-măniile, certurile, dezbinările, mâniile şi lăcomiile le-au împietrit faţă de ai lor şi nu mai merg, de ani de zile, unii la alţii.
Fă-i ca să se poată smulge şi să poată merge cu dra-gostea şi iertarea lor la cei cu care sunt certaţi – sau cu smerenie şi mărturisire sinceră.
Moaie şi topeşte, Doamne Iisuse, împietrirea inimilor neascultătoare, care, amăgite şi biruite de diferite păcate, se abat spre credinţe străine şi nu ţin seama de sfatul frăţesc.
Moaie-le şi le topeşte, Doamne Iisuse, până când nu vor fi zdrobite de pedeapsa Judecăţii Tale drepte şi muiate de focul cel veşnic.
Amin.

Doamne ajuta!

 

SÂMBĂTA SFÂNTULUI ŞI DREPTULUI LAZĂR

SFÂNTUL ŞI DREPTUL LAZĂR, cununa drepţilor, vasul în care s-a lucrat minunea învierii din prăpăstiile morţii, icoana iubirii de oameni a Ziditorului, cel ce a răsărit din mormânt, urmând raza glasului dumnezeiesc şi mai înainte arătând ca-ntr-o oglindă a minunii ieşirea din mormânt a Soarelui dreptăţii, sub acoperământul rugăciunilor sale să facă să răsară şi din cămara inimii noastre razele gândurilor dumnezeieşti, urmând chipul bucuriei oricărei minuni a învierii întru Hristos. SFÂNTUL ŞI DREPTUL LAZĂR gustat-a cu trupul putreziciunea morţii, dar a fost dezlegat de Însuşi Hristos din legăturile morţii, iar acum moaştele sale izvorâtoare de nestricăciune ni le dăruieşte spre vindecarea de patimile omorâtoare de suflete. Cu rugăciunile tale, Sfinte Lazăr, îmblânzeşte mânia Stăpânului cea slobozită asupra noastră pentru zacerea în umbra morţii sufleteşti aduse de patimi, ca înviind noi din mormântul păcatelor să ne învrednicim a vieţui curat, ca împreună cu tine să fim sălăşuiţi şi noi, nevrednicii, în corturile drepţilor.Sfinte Lazăr, cel ce te-ai învrednicit de înfricoşătoarea minune a învierii din morţi, mai înainte de Învierea Stăpânului, roagă-te Acestuia să ne învieze şi pe noi din mormântul păcatului, ca să-I slujim Lui cu mulţumire. 

Binecuvântările Părintelui Tihon şi ale tuturor Sfinţilor cunoscuţi şi necunoscuţi să ne ajute în anii cei grei prin care trecem. Amin.



Adaug aici rugăciunea Stareţului, pe care a scris-o cu multă durere şi multe lacrimi şi a trimis-o sufletelor îndurerate din Rusia ca balsam din Grădina Maicii Domnului.
Slavă Golgotei lui Hristos
O, dumnezeiască Golgotă, sfinţită cu Sângele lui Hristos! Te rugăm, spune-ne nouă câte mii de păcătoşi ai curăţit cu harul lui Hristos, prin pocăinţa şi lacrimile lor, şi ai umplut cu ei cămara de nuntă a raiului? O, Hristoase împărate, cu dragostea Ta cea nespusă şi cu harul Tău ai umplut toate palatele cereşti cu păcătoşii care s-au pocăit. Tu şi aici jos pe toţi îi miluieşti şi îi mântuieşti, şi cine Iţi poate mulţumi cu vrednicie, chiar de ar avea minte îngerească? Păcătoşilor, veniţi degrab, Sfânta Golgotă este deschisă şi Hristos este Milostiv. Cădeţi înaintea Lui şi-I sărutaţi picioarele Lui cele sfinte.
Numai Acesta, ca un Milostiv, vă poate vindeca rănile voastre. O, ce fericiţi vom fi, când Multmilostivul Hristos ne va învrednici, cu multă smerenie şi frică de Dumnezeu şi cu lacrimi fierbinţi, să-I spălăm preacuratele Lui picioare şi să I le sărutăm cu dragoste! Atunci Milostivul Hristos va binevoi să ne spele păcatele noastre şi ne va deschide uşile raiului, unde, cu mare bucurie, împreună cu arhanghelii şi îngerii, cu heruvimii şi serafimii şi cu toţi Sfinţii vom slăvi veşnic pe Mântuitorul lumii, pe prea dulcele Iisus Hristos, Mielul Lui Dumnezeu, împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, Treimea Cea de o fiinţă şi nedespărţită.

Ieromonahul Tihon – Sfântul Munte



Iată Săptămâna Mare, haideţi să ne-mbrăţişăm,
haideţi să lăsăm dreptatea care credem c-o avem,
haideţi să luăm iubirea ce se pare c-am uitat,
haideţi să ne dăm iertarea cu sărut adevărat.
Trebuia de mult să ţinem seama de Cuvântul spus,
să vedem Ispititorul cum l-a biruit Iisus,
să-nţelegem că ispita cea mai grea e cea din rai
şi că cel mai greu te lepezi de dreptatea care-o ai.
Este Săptămâna Mare, iată, este Sfântul Post,
haideţi în genunchi cu toţii, să uităm de tot ce-a fost,
să ne-ntindem mâna păcii şi sărutul iubitor,
să iertăm, pentru-Nviere, toţi şi toate tuturor.
Vine Marea Înviere, Vine Paştele – Hristos,
să-L întâmpinăm cu suflet primenit şi credincios,
să ne înnoim fiinţa din străfunduri şi deplin,
să intrăm în Sărbătoare oameni noi, cu chip divin…

Bunul si Dragul Dumnezeu sa ne ajute sa ne innoim fiinta.
Doamne ajuta!
 


Iubirea şi iertarea pot schimba orice suflet 

Într-o casă sărăcăcioasă trăia odată o tânără de o frumuseţe răpitoare, împreună cu tatăl ei; frumuseţea exterioară era însă umbrită de cea interioară. Tânăra avea un suflet curat, inocent, plin de iubire pentru Dumnezeu, pentru semenii ei şi nu se trudea pentru a-şi menţine frumuseţea exterioară, pentru ea contând doar sufletul omului.


Spre deosebire de fiica sa, tatăl era un om morocănos, căruia nu îi convenea niciodată nimic şi era mereu pus pe ceartă. Văzând credinţa fetei, adesea izbucnea hulindu-l pe Dumnezeu sau bătându-şi joc de comportamentul singurei lui fiice. Într-o zi, înainte de a sosi vremea Sfintei Liturghii, fata gătea tocăniţă de legume. Nu terminase însă pregătirea ei, când toaca a bătut; neavând cui să îi lase în grijă tocăniţa, a lăsat-o şi a mers la biserică.

Vrăjmaşul diavol îi şopteşte viclean la ureche, îndemnând-o să plece înainte de terminarea slujbei.

- Eşti o fată săracă. Acele legume sunt unică hrană a ta şi a tatălui tău pe următoarele zile. Du-te acasă să vezi dacă nu cumva s-a prins mâncarea şi miroase urât... biserica nu pleacă nicăieri şi vei mai putea veni la slujbă şi altă dată.

Dându-şi seama de la cine vin gândurile, tânăra răspunde:

- Dumnezeu Care hrăneşte orice făptură a Sa va avea grijă şi de mâncarea mea.

După ce şi-a făcut semnul Sfintei Cruci, a ascultat cu atenţie slujba până la sfârşit. S-a întors acasă liniştită, cu pace în suflet dar când deschide uşa, minune mare: în loc de mirosul urât care ar fi fost normal din cauza mâncării arse, în aer plutea o mireasmă deosebită, nelumească. Uimită s-a întors în bucătărioară; ridicând ochii, vede un tânăr frumos, cu faţa strălucitoare şi cu o privire blândă care purta un veşmânt dumnezeiesc. Mâneca dreaptă îi era suflecată şi în mână ţinea o lingură cu care amestecă mâncarea. După puţin timp, minunatul bucătar gustă din mâncare iar apoi scoate din sânul său o batistă mică de unde ia nişte mirodenii şi le aruncă cruciş în oală.

Zâmbindu-i, îndată îşi desface aripile şi zboară spre Cer. Speriată, tânăra se întoarce spre răsărit şi începe să se roage lui Dumnezeu.

- Doamne, nevrednicia mea este mult prea mare... cine sunt eu pentru a-L trimite pe îngerul Tău să aibă grija mea? Îţi mulţumesc pentru iubirea Ta nemăsurată, îţi mulţumesc pentru purtarea Ta de grijă, îţi mulţumesc pentru că, deşi sunt o păcătoasă care nu merită să îţi fie fiică, m-ai primit în braţele Tale ocrotitoare.

În timp ce se ruga, se aud zgomote puternice afară; tatăl sosise acasă... o stare de nervozitate îl stăpânea determinându-l să urle şi să dea cu piciorul în tot ce îi ieşea în cale.

- Mi-e foame, vreau să mănânc! Se auzi vocea groasă şi impunătoare a bărbatului. Trânteşte uşa.

- Unde este mâncarea şi ce este cu mirosul acesta? Smerită, fata îi serveşte mâncarea fără să scoată nici o vorbă. Îndemnat de un gând rău, fără nici un motiv, tatăl izbucneşte când vede mâncarea din faţa lui.

- Eu nu mănânc o asemenea porcărie. Ridică vasul şi-l întoarce cu fața-n jos... vroia ca mâncarea să cadă pe podea, dar aceasta nu căzuse. Intrigat, aruncă cu putere farfuria în perete, dar în loc ca mâncarea să se împrăştie aceasta rămânea intactă la fel ca şi farfuria. Turbat de furie, o apucă strâns de braţe pe fiica lui:

- Ce ai făcut? Farmece?

- Eu.. eu...

- Ţi-am zis să nu te mai rogi Dumnezeului tău. Uite ce s-a întâmplat din vina ta. Precum o fiară, se îndreaptă spre camera fetei, dorind să rupă crucea ce se odihnea pe perete, însă când luă crucea în mână, o arsură cumplită îi cuprinde întreg trupul, făcându-l să se zvârcolească de durere. Tânăra, cu lacrimi în ochi, fuge în faţa singurei icoane pe care o avea, în afară de cruce, şi căzând în genunchi, se roagă duios.

- Dumnezeule, iartă-l, nu ştia ce face. Te rog, opreşte-i durerea sau dă-mi-o mie, dar nu îl lăsa să sufere aşa. Te rog, Doamne, fie-Ţi milă de el... suspinând uşor, continuă rugăciunea. Facă-se voia Ta şi iartă-mă pentru această îndrăzneală. Răspunsul îl primeşte îndată. O voce îi şoptea în suflet şi în minte să ia crucea care căzuse alături de tatăl ei şi să-l atingă cu ea. Fata a urmat vocea lui Dumnezeu şi durerea tatălui ei a dispărut. Fără a scoate vreo vorbă, acesta se ridică şi pleacă, lăsându-şi fată singură în cameră micuţă. După vreo două ore, se întoarce... ochii îi erau înlăcrimaţi iar în mână ţinea o micuţă icoană pe care o cumpărase din banii care îşi pusese în gând, înainte să-i cheltuiască pe băutură. Fata, care rămăsese în acelaşi loc, aşteptându-şi tatăl, îl priveşte uimită.

- Primeşte această iconiţă, fetiţa mea. Primeşte-mi şi iertarea.

- Nu am pentru ce să te iert, tăticule. Mulţumesc! Zise, îmbrăţişându-l bucuroasă.

- Vino în bucătărie, nu ai mâncat nimic. Mâncarea îşi păstrase dumnezeiasca mireasmă. Gustând din ea, o dulceaţă nespusă îi cuprinde, toate simţurile lor preschimbându-se şi dobândind ceva dumnezeiesc.

Iubirea şi iertarea sunt flori ale sufletului iar dacă ai aceste flori, poţi alunga iarna cumplită care îngheaţă multe inimi înveninându-le cu trufie, mâhnire, cruzime şi ură.

Dumnezeu să ne dea puterea de a ne scoate inimile din iarnă grea şi să sădim în ele florile atât de necesare udate de ploaia credinţei.! Să credem cu toată fiinţa noastră în Dumnezeu care toate le poate câte le voieşte.

"Iar Iisus le-a răspuns: Pentru puţina voastră credinţă. Căci adevărat grăiesc vouă: Dacă veţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo, şi se va muta; şi nimic nu va fi vouă cu neputinţă” (Matei 17, 21)

(Mihaela Gligan)