Sfinte Ierarhe Nectarie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi.

Sfinte Ierarhe Nectarie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi.
"Înainte de a-ţi trimite crucea pe care o duci, Dumnezeu a privit-o cu ochii Săi cei preafrumoşi, a examinat-o cu raţiunea Sa dumnezeiască, a verificat-o cu dreptatea Sa neajunsă, a încălzit-o în inima Sa cea plină de iubire, a cântărit-o în mâinile Sale pline de afecţiune, ca nu cumva să fie mai grea decât poţi duce. Şi după ce a măsurat curajul tău, a binecuvântat-o şi ţi-a pus-o pe umeri. Deci o poţi duce. Ţine-o bine, şi urcă de pe Golgota spre Înviere!"

sâmbătă, 30 iunie 2012


Ruga pentru iubire
  • Doamne, ajuta-ma sa fiu asa cum vrei tu, sa nu mai gandesc, sa nu mai spun, sa nu mai fac ce tie nu-ti este pe plac. Ajuta-ma sa cred ca m-ai iertat si fa sa nu mai cad in acelasi greseli. Ajuta-ma sa pot sa raspund cu iubire iubirii tale, ascultand de tine si daruind iubire in forma in care cei din jurul meu au nevoie de ea.
    Ajuta-ma sa pot intelege, iar atunci cand nu pot sa inteleg, sa accept.
    Ajuta-ma sa fiu pentru cei din jur mangaiere, ajutor, ca o ploaie de bunatate, ca o ploaie de vara, cu soare, o ploaie care sa aduca usurare, dar si prea plin de bucurie in sufletele celor care sufera. Ajuta-ma Doamne sa fiu, in lumea asta plina de dureri, o binecuvantare. Amin
  • Alte rugaciuni recomandate de Maria Bogdana
    Va recomand cu multa bucurie sa luati de pe internet “Rugaciunea a 3 bucurii”, “Rugaciune pentru indreptarea nedreptatilor”, “Ruga pentru o minune”, ” Rugaciune pentru momente grele”, “Rugaciune intima”, Psalmul 3, “Rugaciune pentru momente de cumpana”,  “Rugaciune pentru indeplinirea dorintelor”, “Rugaciunea la ceas de cumpana” etc.
    Psalmul 50 – pentru curatarea sufletului, Psalmul 18 - te protejeaza de atacurile dusmanilor, Pslmul 24 – te apara, Psalmul 28 te ajuta sa depasesti un atac! Totul se gaseste daca tastezi rugaciuni puternice, iar Psalmii pur si simplu sunt cautati dupa numerele lor. O alta rugaciune extraordinara este Rugaciunea Maicii Domnului ” Bucurie neasteptata”.

  • Rugaciune pe timp de criza

    Maria Bogdana a mai facut rost de o rugaciune de 9 zile, de la Schitul Darvari.
    “Trebuie spusa de 6 ori pe zi timp de 9 zile consecutive. 9 exemplare din aceasta rugaciune vor fi depuse zilinic intr-o biserica – rugaciunea se va indeplini la sfarsitul zilei a 9-a. Nu dat gres niciodata! Este extrem de buna pentru cei care au nevoie disperata de ajutor financiar, pentru cei care au restante de exemplu la intretinere mari, datorii la banci, pentru ca astea sunt vremurile. Dorinta trebuie spusa clar si sa fie numai una singura si bineinteles trebuie ceva pozitiv,nu alte lucruri”.
    vitraliu Darvari




    RUGACIUNE

    Inima Sfanta lui Iisus Hristos fie adorata si iubita in toate zilele, in toate timpurile pana la sfarsitul veacurilor, Amin! Inima Sfanta a lui Iisus Hristos fie laudata si slavita acum si pururea si in vecii vecilor. Amin! Binecuvantata fie inima lui Isus Hristos, Amin!

    Tatal Nostru

    Bucura-te Marie, cea plina de har, domnul este cu tine. Binecuvantata esti Tu intre femei si binecuvantat este rodul pantecelui tau, Isus! Sfanta Marie, maica lui Dumnezeu, roaga-te pentru noi pacatosii, acum si in ceasul mortii noastre, amin!

    Se spune dorinta, dar aveti grija sa nu fie o dorinta care sa aduca vreun prejudiciu altcuiva si nici sa nu fie impotriva a ceva ce Dumnezeu a creat (n.r.)

    Doamne ajuta!

    Dragostea

    Multi oameni fac confuzie grava intre dragoste (in sens de iubire) si posesiune. Daca vreti sa stiti masura in iubire raspundeti-va sincer la propozitiile de mai jos:
    Dragostea îndelung rabdă;
    Dragostea este binevoitoare,
    Dragostea nu pizmuieşte,
    Nu se laudă, nu se trufeşte. 
    Dragostea nu se poartă cu necuviinţă,
    Nu caută ale sale,
    Nu se aprinde de mânie,
    Nu gândeşte răul. 
    Nu se bucură de nedreptate,
    Ci se bucură de adevăr. 
    Toate le suferă, toate le crede,
    Toate le nădăjduieşte, toate le rabdă.
    Dragostea nu cade niciodată.
    [...]
    Frumoasa poezia? … Nu este poezie, sunt cuvintele Apostolului Pavel pe cand propovaduia invatatura lui Hristos in Epistola intaia catre corinteni (capitolul 13).
    La final ne spune:
    “Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea”.

    Sfantul Andrei

    Intr-o seara, am tamaiat iconele din casa si nu fac asta cu gandul sa alung demonii… ci mai degraba e un dar pe care il fac icoanelor, asa cum auzim la biserica “intru miros de buna mireasma”. La un moment dat mi-am dat seama ca am uitat una, o icoana in care nu am stiut niciodata cu precizie ce sfant e zugravit… M-am intors si i-am cerut iertare. Aveam un sentiment de culpa, dar era marunt in fata sentimentului de mila si iubire.
    La o zi dupa asta, am luat aparatul foto sa fac o poza prin casa si, uitandu-ma la ce am pozat, am ajuns la o imagine care m-a lasat cu gura cascata. Era icoana de mai jos.
    Sotul meu se trezise mai devreme si a surprins o lumina ciudata. El, care nu ar face o poza nici daca l-as ruga, a luat aparatul si a facut cateva poze. In toate apare lumina asta si nu poate fi o reflexie a lentilei pentru ca a fotografiat-o din mai multe unghiuri. Pentru el a ramas o enigma. Pentru mine a fost un raspuns!
    Ulterior am citit pe spatele icoanei ca este Sfantul Apostol Andrei, ca este o replica pe panza, care respecta proportiile si cromatica originalului, o icoana din Moldova, secolul  al XVII-lea. Este piesa 125 dintr-o serie limitata. Mai tarziu, sotul meu a facut o legatura importanta cu faptul ca de ceva vreme este foarte atras de cultura si credintele dacilor. Sfantul Apostol Andrei a crestinat poporul nostru inca de pe vremea dacilor!
    Am mai urmarit cum pica lumina dimineata, dar acea aura nu a mai aparut. Pentru mine a fost suficient. Am mai adaugat un sfant in buchetul iubirii de Dumnezeu! Sfintii intermediaza pentru noi si ne dau daruri pe care le-au facut si in viata. Singurul lucru care ma face sa ma indoiesc este faptul ca nu sunt vrednica sa primesc asemenea semne…
    P.S. Sper ca s-a inteles faptul ca icoana uitata la tamaiat e chiar aceasta.
    sursa-igalis.wordpress.com

    Expresia “nu prea e dus la biserica” are, fara indoiala, o conotatie negativa. Dar a nu fi dus la biserica in fapt, este o realitatea pe care o gasim in multe biserici unde vin oameni mai mult sau mai putin familiarizati cu regulile de comportament scrise din timpuri stravechi, iar asta poate aduce tulburare celor care chiar cauta liniste in casa lui Dumnezeu.
    Am auzit oameni care spun ca nu suporta sa mai mearga la biserica pentru ca se simt tulburati de ceea ce vad acolo. Pe mine personal, unii dintre cei ne-prea-dusi la biserica (in fapt), m-au certat, m-au impins, m-au calcat pe maini, m-au inghestuit, mi-au distras atentia de la slujba, mi-au furat painea sfintita de pe masa, dar… nu au reusit sa ma scoata din biserica si nici sa ma faca sa nu mai merg. Mi-a luat ceva timp sa invat sa nu ma mai tulbur de comportamentele neadecvate, dar dupa ce am izbandit, nimic nu ma mai tulbura si imi vad linistita de fericirea mea.
    Despre lumea care populeaza bisericile trebuie sa va zic un lucru important. In biserica nu intra doar viitori sfinti, ci si diavolul insusi! Si ala nu se opreste in naos sau pronaos, ci ajunge pana in altar si chiar pleaca cu tine acasa. Deci, de noi tine sa ii dam credit sau nu. „Agitatii” tineri sau batrani , femei sau barbati sunt si ei oameni ispititi sau pusi cumva sa ispiteasca. De aceea sunt cateva reguli stravechi pe care biserica le-a instituit, tocmai ca sa nu se mai tulbure oamenii:
    barbatii sa stea pe dreapta si femeile pe stanga ca sa nu se ispiteasca reciproc.
    Cand mergem la biserica, se presupune ca ne dam intalnire cu Dumnezeu, nu cu prietenii, nu potentialii parteneri, nu cu actualii parteneri… Biserica nu e loc de „intalnire” si nici de cautarea sortitului/sortitei. Nu e club, nu e spatiu de socializare si nici expozitie. Nu e podium pentru defileurile de moda, nu e loc de piosenie falsa, nu e loc public, ci e CASA LUI DUMNEZEU! Cine nu stie regulile, sa le invete si sa le respecte, iar cine NU VREA sa le respecte, sa mearga in continuare, dar sa fie constient de faptul ca spre osândă o face.
    O sa va povestesc cum mi s-a revelat faptul ca femeile nu au ce cauta pe partea barbatilor.
    Intr-o zi, am gasit loc in fata pe partea dreapta si m-am asezat in genunchi acolo cu bucuria ca nimic nu o sa ma tulbure, ca o sa vad si o sa aud toata slujba fara sa ma mai calce nimeni pe maini. Cu toate ca eram corect imbracata, am simtit la un moment dat o atingele usoara pe sold. Am crezut ca mi se pare, dar senzatia s-a repetat si atunci am intors brusc capul. Din „cadru”, ca o strafulgerare, tocmai se retragea o mana. Am ridicat ochii in ochii celui din spatele meu si am vazut un baiat de aproximativ 14 ani, speriat si fastacit, care imi evita panicat privirea. Gandurile mi s-au succedat rapid debutand cu „Ia uite, dom’le si in biserica sunt obsedati sexual”. Apoi… „bietul baiat, cred ca e oligofren sau ceva”… si am sfarsit cu… “asa-mi trebuie daca m-am asezat pe partea barbatilor, vina e a mea!” M-am intins pana la urechea lui si i-am spus: “te rog nu mai face asta, nu sunt suparata pe tine, dar nu o mai face”. Am simtit cum se rusineaza, dar se destinde, iar eu am avut pace tot restul slujbei. De atunci nu mai fac “miscarea hoata” cu pusul pe dreapta, mi-am luat lectia.
    Parintele Teofil – staretul Schitului Darvari
    - femeile sa fie imbracate decent si sa aiba capul acoperit;
    Incerc sa definesc cuvantul “decent”… Fusta nu este obligatorie, asa cum pantalonii nu sunt interzisi, dar trebuie vazut un pic ce fel de fusta si ce fel de pantaloni. Mai putin ispiteste o femeie in panatloni largi si cu fundul acoperit decat una imbracata in fusta scurta, crapata sau… transparenta.
    Imaginati-va ca o femeie cu fusta stramta si crapata se pune pe dreapta, intre barbati, si se asaza in genunchi cu fundul in sus (cum mai vezi pe alocuri…) Oare barbatii aia din spatele ei se mai gandesc la Dumnezeu sau la „capra” sexy din fata lor? Ok, poate s-au nimerit acolo niste sfinti si nu se uita deloc la ea, dar nevestele “sfintilor”, care s-au asezat regulamentar pe stanga, oare nu se tulbura stiind ca ele stau separat de sotii lor, iar o necunoscuta le face “joculete erotice” sub masca pioseniei ingenuncheate in rugaciune?
    De ce sa aiba capul acoperit? Pentru ca parul despletit e o podoaba care ispiteste, dar, mai mult de atat, este un fel de “antena” cu care isi imprastie gandurile (energiile), nu intotdeauna curate, asa cum vrajitoarele se despletesc cand fac ritualuri de magie ca sa aiba putere mai mare!
    - alta regula buna este sa nu intorci capul in biserica;
    Ati observat ce se intampla cand cineva priveste in spate? El vede pe toata lumea si este vazut de toata lumea. Care e problema? Distrage atentia celor care privesc spre altar, ii tulbura pe cei care (poate) plang sau au trairi intense, devine polul de interes pentru toti (lege a perceptiei care se numeste legea contrastelor si care spune ca “un stimul diferit de elementele campului perceptiv va fi discriminat mai repede”), deci persoana in cauza devine un soi de “vedeta”, de “buricul pamantului” si asta poate sa tulbure. Daca vreau sa vad asa ceva, ma duc la teatru, nu la biserica. Este un fel de intruziune in intimitatea celor care sunt acolo ca sa se roage. Nimanui nu ii place sa fie privit atunci cand cauta un pic de liniste, de pace si de trairi inalte.
    - cine vine mai tarziu la biserica sa stea mai in spate;
    Am observat ca tulburarea o fac mai ales cei care vin tarziu. Atunci ii apuca sa mearga la pupat icoane, la dus acatiste la altar, la fosnit pungile ca sa puna painea pe masa sau soptitul destul de tare a indicatiilor organizatorice atunci cand mai sunt cu cineva. In fond, lucrurile astea sunt normale, ca de-aia vin la biserica, dar sunt doua conditii de luat in calcul: sa le faca cu discretie sau sa nu le faca DELOC daca in momentul acela se citeste Evanghelia, se spune Crezul sau se canta Tatal Nostru. Mai sunt si alte momente cand agitatia unora aduce multa tulburare, dar ma opresc aici. Macar atat sa respecte, momentele cand ar fi cazul sa se aseze in genunchi… Vanzoleala trebuie evitata si in timpul predicii, pentru ca de acolo inveti si te inteleptesti, nu de la bucata de paine pe care ti-o da cineva de pomana dupa ce ti-a fosnit cu punga in urechi ca sa iti rupa bucata de pita…
    Odata am vazut o scena care m-a revoltat pana la lacrimi. O femeie supraponderala s-a straduit minute bune sa se aseze in genunchi la momentul citirii unei rugaciuni adresate Maicii Domnului, moment la care pana si preotii isi descopera capul si se asaza in genunchi in fata icoanei (Rugaciunea catre Nascatoarea de Dumnezeu a lui Pavel Monahul). Din spate a venit o cucoana bine imbracata (genul care are haina de blana si asteapta sa i se faca loc ca sa paseasca băţoasă spre altar cu valorosul ei  acatist…) Ajunsa in dreptul femeii supraponderale si blocata in intentia ei de a pluti pe „covorul rosu”, incepe sa o impinga cu piciorul pe biata femeie cerand imperativ: „Ridicati-va doamna, nu vedeti ca nu avem pe unde trece la altar?” O impingea in continuare cu piciorul ca atunci cand vrei sa dai la o parte un bolovan. Deja ma enervasem atat de tare incat imi venea sa ma ridic cat sunt de lunga, sa o iau de gulerul ei imblanit si sa o scot din biserica in suturi, dar am primit o lectie de smerenie de mi s-au umplut ochii de lacrimi. Femeia a incercat sa se ridice, dar ii era aproape imposibil fara ajutor si i-a raspuns cu voce rugatoare si un pic uimita: „Dar eu ma rog Maicutei Domnului”! Reactia aia cred ca ar fi inmuiat si un criminal. Nu stiu ce s-a mai intamplat cu „imblanita”, dar mie mi s-a umplut inima de iubire pentru femeia buna si numai pentru ea am mai avut ochi.
    Va dau un „hint”
    Ca sa nu va mai tulbure cei care nu prea stiu ce se face si ce nu se face la biserica, va sugerez  sa nu va uitati la ei. Daca, totusi, deranjul e mare, constientizati imediat ca este o ispita a celui rau de a va enerva, de a va face sa judecati semenii, de a va face sa uitati scopul cu care v-ati dus la biserica, de a va face sa nu mai auziti ce este important si, nu in ultima instanta, sa va scoata din biserica. In momentul acela incordati-va atentia la cuvintele preotului sau la cuvintele cantarilor de la strana. Daca nici acest lucru nu va reda imediat linistea, repetati in gand Rugaciunea Inimii pana linistea din suflet se reinstaureaza. O sa vedeti ca „hint-ul” meu functioneaza.
    Inca un sfat
    Nu ii judecati pe cei care se comporta neadecvat in biserica, ci bucurati-va pentru ei ca TOTUSI sunt acolo. Sa nu va indoiti de faptul ca in casa Domnului se intampla minuni si, poate, peste catva timp o sa ii vedeti pe acei oameni cu totul si cu totul schimbati. Are Dumnzeu grija sa ii invete, ca doar de-aia sunt acolo. Unii se comporta asa din rautatea pe care le-o insufla diavolul, altii din nestiinta, nu suntem noi in masura sa ii judecam. Mai bine invatati-i cu blandete ce ar trebui sa faca si asumati-va si eventualele esecuri. Nu toti se pot debarasa de orgoliu ca sa primeasca invatatura, dar macar incercati sa la faceti binele.
    Ca sa nu credeti ca vorbesc din imaginatie o sa ma automarturisesc cu privire la perioada cand nici eu nu stiam ce se face la biserica. Aveam chemare puternica in inima, dar nu stiam ca pot sminti oamenii cu nestiinta mea, asa ca ma duceam la biserica cum ma gaseam imbracata in alergatura cotidiana. Imi amintesc ca dupa o slujba ma asezasem in strana picior peste picior asteptand-o pe o doamna (inger) care ma mai instruia cu blandete si ma ducea la diferite biserici. Cand s-a intors de la altar a surprins exact scena urmatoare. Un barbat, mai in varsta a trecut pe langa mine si mi-a ars o palma peste genunchi spunand cu asprime: „stai ca la bar si te mai si imbraci in blugi ca sa smintesti barbatii”. Irina (ingerasul meu materializat in om) a avut o reactie de mama, a alergat la mine, mi-a pus mana pe genunchi despletindu-mi picioarele, dar ochii erau la barbatul cu pricina si gura spunea: „iertati-o, inca nu stie…” Afara, m-a intrebat „ Da chiar, tu nu ai pe acasa o fusta  mai lunga si niste pantofi cu talpa joasa”? M-am uitat la mine si m-am simtit de un ridicol imens, mi-a fost rusine tare pentru cat eram de neadecvata acelui cadru. Pe langa blugii mulati pe picioarele unei siluete sarita de 1,80 aveam si ghete cu tocuri de 12 cm. In mod si mai ridicol, pe cap aveam basma, legata şic in genul bandanelor… De-oadata, m-am simtit ca un nudist cu palarie intr-o manastire de calugari. Chiar acolo eram, la Schitul Darvari. Acum, dupa 12 ani, Schitul ala ma iubeste, se roaga pentru mine si imi daruieste pace sufleteasca la fiecare spovedanie. Daca se mai intampla sa am unghiile lacuite cu rosu, le ascund in palmele sotului meu, cu rusinea „nudistului” de acum 12 ani care se ascunde dupa unul imbracat… Rabdare, multi din cei care va tulbura acum vor fi ca mine.


    Aceasta rugaciune am primit-o de la prietena mea Monica si impreuna o dedicam celor care cauta si cred.
    Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, Cel Ce ai zis: „Cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu, si toate celelalte se vor adauga voua“, daruieste-mi toate cele de trebuinta pentru a merge pe calea mantuirii.
    In mainile Tale este viata mea si fara Tine nu pot cunoaste nici implinirea si nici bucuria cea adevarata. Stiind aceasta, avand dorinta de a purta crucea casatoriei, Te rog sa ma ajuti sa gasesc faptura potrivita alaturi de care sa infrunt marea vietii acesteia.
    Ajuta-ma, Doamne, ajuta-ma, cum numai Tu ma poti ajuta. De multe ori ispita singuratatii mi-a ranit inima, de multe ori diavolul deznadejdii a lovit in poarta sufletului meu. De atata durere inima mea s-a strans, si nu este nimeni care sa imi aline durerea.
    La Tine alerg, Doamne, nadejdea mea, intarirea mea, lumina vietii mele. Ajuta-ma sa am o familie bineplacuta Tie, o familie peste care sa se reverse multimea binecuvantarilor Tale.
    Fereste-ma, Doamne, de tot raul. Fereste-ma de o alegere gresita. Fereste-ma de minciuni, de rautate, de desfrau. Sa nu ma insele frumusetea cea degrab trecatoare, ci sa caut mai ales frumusetea sufleteasca. Sa nu ma orbeasca dragostea patimasa, nici sa nu ma biruie patimile si poftele.
    Tu stii, Doamne, nepriceperea si slabiciunea mintii mele. Izbaveste-ma prin harul Tau de neputintele care ma apasa.
    Vino in ajutorul meu, Iubitorule de oameni! Daruieste-mi intelepciune si rabdare. O, grea este crucea rabdarii, si greu imi este sa nu fiu covarsit de ea. Dar in Tine imi pun nadejdea.
    Ajuta-ma, Doamne, sa iubesc Biserica, sa starui in rugaciune si sa am ravna pentru implinirea poruncilor Tale. Sa ma spovedesc ori de cate ori umbra pacatului va tulbura mintea mea, mai inainte ca gandul murdar sa devina fapta. Daruieste-mi ca primind dezlegare de pacate sa-mi indrept viata dupa cum Iti este bineplacut Tie.
    Fa sa-mi fie mie familia cale de mantuire, cale de bucurie. Sa nu caut implinirea cea inselatoare cu care ma ademeneste aceasta lume, ci sa caut dragostea pe care ai binecuvantat-o la nunta din Cana Galileii.
    Sa imi fie familia prilej pentru a-Ti multumi in fiecare zi. Si la vreme potrivita, daruieste-mi, Doamne, copii credinciosi si sanatosi, care sa duca o viata curata si sfanta.
    Rugatori aduc pentru mine pe toti sfintii, pe mai marii cetelor ingeresti, pe Inaintemergatorul Tau, pe inteleptii Apostoli, si impreuna cu acestia pe Preacinstita si Preacurata Maica Ta, ale caror rugaciuni primeste-le, Milostive Hristoase al meu, pentru folosul meu si pentru mantuirea mea.
    Ca Tu Insuti esti, Bunule, sfintirea si luminarea sufletelor noastre si Tie dupa cuviinta, ca unui Dumnezeu si Stapan, toti slava Iti inaltam, in toate zilele. Amin
    Inca o rugaciune frumoasa si puternica pe care am primit-o de la Catalina:
    Rugaciunea tinerilor care vor sa se casatoreasca
    Doamne, Dumnezeule al milostivilor și a toată bunătatea, care plinești cererile celor ce Te cheamă cu credință, ascultă și nevrednica noastră rugăciune. Tu vezi că vrem să ne unim viețile prin căsătorie, Tu vezi dorirea inimilor noastre și știi dacă este bună sau este rea.
    Dacă este bineplăcut Ție să luăm asupra noastră crucea căsătoriei, ajută-ne să biruim toate piedicile cu care vrăjmașul ne necăjește. Ajută-ne Doamne, că la Tine este nădejdea noastră. Dăruiește-ne pace, dăruiește-ne liniște și sănătate sufletească și trupească. Ferește-ne de noroiul desfrîului, ferește-ne de căderea în poftele trupești. Luminează-ne mințile ca să nu fie întunecate de vrăjmaș. Curățește-ne Tu, ca să nu ne întineze păcatul. Întărește-ne să mergem pe calea cea îngustă, ocrotiți de Preacurata Ta Maică și de soborul tuturor Sfinților. Să avem o familie în care să strălucească făclia credinței și a virtuților, și pruncii noștri să fie călăuziți așa cum trebuie pentru a ajunge mădulare vrednice ale Bisericii Tale.
    Iar dacă Tu știi că din anumite pricini nu este mai de folos să părăsim vrerea noastră și să nu pornim împreună pe drumul căsătoriei, ajută-ne să înțelegem aceasta și să părăsim voia noastră fără a fi cuprinși de tulburare sau de deznădejde.
    Înaintea Ta, Doamne sunt viețile noastre. Rînduiește-ne cu ele precum știi că este mai bine pentru noi. Ca văzînd grija Ta să îți mulțumim și să Te lăudăm pînă la sfîrșitul zilelor noastre. Că Tu ești Dumnezeul nostru și Ție slavă îți înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfîntului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.


    "RUGACIUNI PENTRU SLABIT"

    Da, exista rugaciuni pentru orice, dar si pentru rugaciuni ai nevoie de vointa!

    Tine cele 4 posturi de peste an, posteste si miercurea si vinerea, fa 33 de metanii pe zi si vei vedea ca foamea aia necontrolata dispare. Atunci cand incepi sa iti hranesti sufletul cu iubire pentru Dumnezeu si credinta nu mai simti nevoia sa mananci compulsiv.

    De fapt postul asta e. O educare a vointei, o indreptare catre duh si infranare a trupului, o traire in sfera duhovniceasca si nu cea lumeasca. Sigur, ne e foame, dar foamea nu este decat o expresie a unei goliciuni interioare. Daca alegi sa umpli stomacul si nu inima, te ingrasi si ramai fixat in teluric. Daca alegi sa iti umpli sufletul, chiar si un colt de paine primit la biserica devine cea mai gustoasa mancare din lume. 

    Omul se hraneste si altfel decat cu mancare. De ce atunci cand suntem indragostiti ne dispare pofta de mancare? Pentru ca avem destula hrana in suflet! Indragosteste-te de Dumnezeu si nu o sa mai simti foame.

    Infranarea si credinta este calea cea mai sigura de a te simti indestulat. Si pentru inceput, straduieste-te sa tii posturile, roaga-te macar dimineata si seara, iar in zilele de harţi (adica atunci cand ai voie sa mananci orice), mananca “jumatate de sandwich”.
     Ia-o ca pe o metafora, sensul este sa mananci jumatate din cantitatea cu care ai fost obisnuit. Dupa o vreme stomacul se micsoreaza si nu te vei mai simti nesatul dupa o portie de bun simt.


    Cu drag,
    Igalis

    sursa-igalis.wordpress.com

    „M-aţi căutat?”…

    „M-aţi căutat?”… În fiecare zi auzim această întrebare duioasă, ca un clinchet de clopot cristalin. E glasul cel blând al Maicii Domnului, către orice muritor, e întrebarea care ne provoacă conştiinţele şi ne determină pe noi înşine la alte întrebări esenţiale vizând propria viaţă. Paradoxal, dar de când a plecat în „mânăstirea cerului” Maica Domnului nu a lăsat în urma sa nici o întrebare dureroasă, nici o căinţă fără speranţă, nici un suflet fără adevăr.


    La întrebarea: „M-aţi căutat?” desigur că răspundem stingheriţi, nesiguri, oscilând între tăcere şi cap plecat de ruşine în jos. Şi sfiala noastră pare a pleca deîndată pe cărările descurajării. Un impuls omenesc de moment ne aruncă în disperare. Dar, „nu”! Maica Domnului nu ne lasă. Nu acceptă doborârile noastre. E acolo lângă noi, în dreapta noastră spre a ne spune: „Nu, niciodată, să nu vă căiţi în deznădejde!” Şi apoi adaugă: „Eu sunt lângă voi! Mereu există început nou, speranţă şi înviere!”


    De două mi de ani Maica Domnului ne alungă inerţia falselor smeriri, ne întinde braţul din înecul părerilor greşite de sine şi ne aduce la limanul noilor începuturi. Splendoarea „mutării sale la cer” înseamnă coborârea raiului în inima noastră. E poate singura retragere care întregeşte. Pustiul stelelor se uneşte pustiul pământului.
    Şi pe acest pustiu încep să se sosească apele răspunsurilor certe. Muritorii primesc arvuna Împărăţieie, şansa de a o lua mereu de la capăt pe drumul mântuirii, curajul de se simţi iertaţi, înţeleşi şi iubiţi. 
    Născătoarea de Dumnezeu se roagă pentru noi şi cu îndrăznire îi spune Fiului Său: „Şi ei sunt ai mei! Acum şi pururi şi în vecii vecilor!” Atunci un glas din cer se aude: „Fie voia ta, Maica Mea! Fie Mie după cuvântul tău!”








    vineri, 29 iunie 2012


    Despre smerenie - Pr.Sofian Boghiu


    Foarte rare sunt fiintele care sa fie smerite cu adevarat.
    Smerenia autentica, spun Sfintii Parinti, este singura virtute care nu poate fi infectata sau umilita de diavol.

    Vrajmasul diavol, tatal minciunii si al mandriei, se amesteca in toate faptele bune si le deformeaza.
    Vrea cineva sa posteasca?
    I se sopteste de catre vrajmasul diavol ca, daca posteste, va slabi, nu va putea munci si nu va putea invata.
    Si ii fura postul.
    Vrea cineva sa se roage?
    Diavolul ii risipeste mintea, ii aduce somn si oboseala si astfel ii fura rugaciunea.
    Vrea cineva sa faca milostenie?
    Diavolul ii aduce frica de saracie, ii aduce zgarcenia si ura de saraci si asa este inselat de diavol, acest tata al minciunii, rapindu-i faptele bune.

    Ce este smerenia?


    Smerenia impreuna cu dragostea sunt puternice pentru ca izvorasc din insasi persoana Mantuitorului Hristos, Care ne indeamna:
    "Invatati-va de la Mine ca sunt bland si smerit cu inima si veti gasi odihna sufletelor voastre".

    Dumnezeu, pacea noastra, este insasi dragostea plina de smerenie, care ocroteste creatura Sa fata de dusmanul diavol, dusman de moarte al omului - asa cum este numit de Insusi Mantuitorul -, diavolul fiind ucigas de oameni dintru inceput.
    Fericit este, fratilor, cel ce are smerenie; smerenia nu se manie, nici nu poate sa manie pe cineva. Smerenia nu barfeste, nu osandeste pe nimeni, nu dispretuieste.

    Omul smerit nici in gand nu dispretuieste pe colegul sau.
    Si daca-l vede pe acesta gresind, intre patru ochi, ii atrage atentia cu grija ca sa nu-l jigneasca,; in acest fel cauta sa-l indrepte, sa-l ajute cu adevarat.

    Cate tulburari nu sunt in lume din cauza lipsei acestei smerenii, a acestei virtuti dumnezeiesti!
    Si cata pace, cata linistire ne aduce cu sine smerenia atunci cand corabia vietii noastre este cuprinsa de furtuna necazurilor si a durerilor!
    Nimic nu poate birui o asemenea virtute pentru ca orice lucru suparator i s-ar intampla celui smerit el se judeca indata pe sine si se invinovateste.Nu rabda sa fie invinovatit cineva din pricina sa, nu rabda sa fie aruncata vina asupra altcuiva. El isi ia raspunderea in cazul respectiv.
    Si asa trece prin viata netulburat, fara suparare si cu toata odihna.

    Exista doua smerenii, precum si doua mandrii.
    Cea dintai mandrie este cand cineva dispretuieste pe aproapele sau, socotindu-l ca fiind un om de nimic, iar pe sine ca fiind mai presus decat el.
    In cazul in care va continua cu acest dispret si, daca nu se va trezi repede si nu se va sargui sa scape de o asemenea patima, va veni incetul cu incetul si a doua mandrie prin care omul se trufeste si se impotriveste lui Dumnezeu si pune pe seama sa ispravile savarsite, nu pe seama lui Dumnezeu Care ne spune:
    "Fara Mine nu puteti face nimic".

    Sunt, de asemenea, si doua smerenii. Smerenia cea dintai consta in a socoti pe aproapele sau mai intelept decat sine si intrecandu-l pe el in toate; a se socoti pe sine mai prejos decat toti.

    Ce greu este acest lucru: a renunta la orgoliul nostru, la mandria noastra si a ne umili din toata inima! E foarte greu, dar foarte pretios inaintea lui Dumnezeu.
    Iar a doua smerenie consta in a pune pe seama lui Dumnezeu toate faptele noastre bune.
    Aceasta este smerenia desavarsita a sfintilor.
    Aceasta se naste in chip firesc in suflet prin implinirea poruncilor dumnezeiesti.

    " POVESTI DE DRAGOSTE . . . "



    Offff, cât de amară este suferinţa in dragoste!... mai amară decât fierea, şi cât de amar este eşecul în iubire...mai amar decât pelinul! Numai cei care au trecut prin asta cunosc gustul acestei dezamăgiri cumplite. Inima în două se rupe şi sufletul tremură din toate incheieturile atunci când dragostea îi este rănită. Şi din păcate din ce în ce mai multe suflete poartă aceste răni, de parcă iţi vine să şi spui că "Dragostea-i un război nedrept"


    Milioane de inimi zac invalide, adânc rănite şi neputinciose pe întreg pământul, şi mai rău de-atât că cele mai multe bat în pieptul tinerilor de astăzi.
    Iar dacă nu ar fi de-ajuns toate acestea, diavolul, ucigaş de oameni, atât aşteaptă ca să robească cu deznădejdea şi disperarea inima cazută la pământ, pentru a arunca-o în focul cel veşnic prin poarta sinuciderii fizice şi sufleteşti.  Da!  există şi sinucidere sufletească.

    Întotdeauna când eşti rănit în dragoste ai tendinţa să-ţi pierzi încrederea în oameni, şi de durere cei mai mulţi fac greşeala de a-şi pune lacăt pe inimă, fără să se mai gândească la Hristos. Ani de zile din viaţă, mulţi işi poartă sufletul în spate ca un cadavru, fără a mai fi în stare să zâmbească,  să se dăruiască şi... să iubească. Aceasta este sinuciderea spirituală, când stai ca o frunză purtată în vânt, căutând afecţiunea doar pentru a evita singurătatea şi plictiseala. Păcat, pentru că dacă nu ar fi fost Hristos atunci chiar ar avea sens să te întrebi de ce să iubeşti, dar pentru că Hristos a biruit suferinţa pe cruce, lucrurile stau cu totul altfel.

    După multe "De ce tocmai eu?" spuse fără răspuns, se întâmplă ca inima să se smerească şi în sfârşit să se roage sincer Domnului. Atunci apare şi raspunsul la cauza tuturor suferinţelor tale: "Pentru că ai încercat să iubeşti în afara lui Hristos". Dumnezeu este însăşi iubirea, şi pentru că mulţi dintre noi am vrut să iubim pătimaş, în afara poruncilor lui Dumnezeu...suferim. Suferim pentru că fiind făcuţi din iubire şi pentru iubire, totuşi trădăm iubirea. Suferim pentru că nu am vrut să ştim cum să iubim.
    Lăsând deoparte particularităţile fiecărei poveşti de dragoste, aproape toate au câteva lucruri comune ce duc la suferinţă şi eşec:

    În centrul relaţiei cu cel pe care îl iubim nu se află Dumnezeu, sau se află doar la modul teoretic. Iubirea fără Dumnezeu este trecatoare, defapt este nevrednică să poarte numele de iubire, intrucât iubirea are întotdeauna perspectiva veşniciei, şi a mântuirii. Fie şi dacă numai unul din cei doi nu-l primeste pe Dumnezeu atunci totul nu este decât o povară. Pentru ca o iubire să dăinuiasca trebuie să urmăm modelul Sfintei Treimi, adică eu, Dumnezeu şi persoana pe care o iubesc. Pe scurt "adezivul" dintre două jumătăţi este Dumnezeu. Tot ce este în afara Lui piere.
    Se întâmplă să îl iubim pe cel după care suferim mai mult decât pe Dumnezeu."Iubeşte-l pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din toată puterea ta şi din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi." Aceasta este ordinea şi nu invers. Încercând să facem altfel ajungem iar să suferim.

    De cele mai multe ori îl iubim pe cel după care suferim într-un mod pătimaş, trăind în curvie şi (sau) preacurvie. Dragostea trupească înainte de căsătorie nu are niciodată binecuvântarea lui Dumnezeu. Mulţi tineri trăiesc astăzi în concubinaj, refuzând responsabilitaţile vieţii de familie şi încearcă să "fure" doar plăcerile, dar pentu asta mai devreme sau mai tarziu regretă amarnic.
    O altă cauză ce duce la despărţiri sau divorţuri sunt avorturile. Aceste blestemate crime, crima propriilor copii, care sunt rodul dragostei fie ea şi pătimaşă, se întorc împotriva noastră, pentru că atunci când iţi ucizi propriul copil dai în temelia dragostei.

    Dar primul pas greşit pe care îl facem este că nu ne rugăm la Dumnezeu să ne scoată în cale jumatatea. Oooo! cât de important este să ne rugăm Domnului ca să ne rânduiască viitorul soţ (viitoarea soţie)! Dumnezeu este Stăpânul inimilor şi El singur ştie cel mai bine care ne este jumătatea. Trebuie doar să ne smerim şi să cerem. Mulţi dintre noi, cei tineri, nu suntem conştieţi de acest lucru...atât de simplu.
    Circulă o vorbă că timpul vindecă rănile dar nu este adevărat. Mulţi tineri rămân cu sechele şi pornesc la drum nevindecaţi, făcându-şi şi mai mult rău, inclusiv persoanei pe care vor să o iubească.
    Inima nu o vindecă decât Dumnezeu, şi o vindecă desăvârşit, numai să vrem. Aşadar, pentu a putea porni pe drumul căsătoriei, trebuie să cerem vindecare de la Domnul, pentru că bolnavi şi şchiopătând cu inima nu ajungem departe, iar la prima încercare mai grea ne prăbuşim.

    Pentru toţi cei care au suferit şi suferă din dragoste, arătând stăruitor către Hristos, aş scrijeli pe largul cerului "Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre".
    "Doamne Iisuse Hristoase,  nădejdea, iubirea şi iertarea noastră, revenindu-mi în fire ca fiul risipitor, strig din stăfundul inimii mele şi din toata puterea mea: Nu mă lăsa Doamne, nu mă lăsa! Vindecă-mi durerea cea grea a sufletului şi amarul inimii căci zac neputincios la pământ şi n-am putere să mă mai ridic. Tu singur eşti doctorul inimilor şi sufletelor noastre şi doar la Tine găsesc vindecare pentru rana cea rea a iubirii nedrepte. Inima flămândă de iubire am hranit-o cu păcat şi cenuşa iluziilor, incât zac acum în lacrimi multe şi întristare grea. Dar nu-mi pierd nădejdea şi strig "Zideşte-mă din nou Doamne, zidirea ta căzută".  Imi cer iertare Doamne că, în nebunia mea, am încercat să iubesc in afara Ta şi-ţi multumesc pentru amarul pe care l-am gustat, căci m-a facut să mă întorc la Tine iar acum te rog stăruitor: Invaţă-mă Doamne să iubesc cu iubirea Ta şi, cu lacrimi de pocăinţă spălându-mi inima, să primesc dragostea. Amin.

    Turist si pelerin pe urmele Sfantului Apostol Pavel in Grecia (partea a III-a)

    Soarele sta sa apuna, iar Olympul s-a ascuns intr-o pacla deasa, ori, poate nori prevestitori de ploaie.Va fi chiar furtuna, pentru ca, iata, din cand in cand, Poseidon, zeul marilor, scapara fulgere in zig-zag peste golf.Marea e cenusie, dar inca linistita.O zapuseala ingreuneaza rasuflarea si glasul Apostolului e mai slab, mai departe...Deunazi l-au rugat sa le mai spuna inca despre Iisus cel inviat, despre invierea cea de obste, sa le intareasca nadejdea ca nici ei nu vor muri de tot...Iar el le-a zis doar atat:"...de credem ca Iisus a murit si a inviat, tot asa (sa credem) ca Dumnezeu, pe cei adormiti intru Iisus, ii va aduce impreuna cu El"(I Tesaloniceni 4-14).Asadar, doua sunt conditiile de implinit ca spaima de neantul unei morti definitive si totale sa dispara:sa credem in invierea lui Iisus si apoi, numai daca vom fi adormit intru Iisus (deci in credinta crestina) vom putea sa inviem si sa ne bucuram de privelistea Venirii Sale intru slava si marire.Dar, Apostolul le-a mai spus ceva, care i-a tulburat adanc:"(...)la glasul arhanghelului si intru trambita lui, Dumnezeu Se va pogori din cer si cei morti intru Iisus vor invia intai"(I Tesaloniceni 4, 16).Ochii il privesc pe Apostol si dincolo de el vad priveliste infricosatoare.Dar glasul lui, intarit, ii intoarce la clipa de fata:"Dupa aceea, noi cei vii, care vom fi ramas, vom fi rapiti impreuna cu ei, in nori, ca sa intampinam pe Domnul in vazduh si asa pururea vom fi cu Domnul"(I Tesaloniceni 4, 17).Un singur pronume personal si doua atribute infioara adunarea:"noi, cei vii", adica ei si Apostolul, care tocmai le vorbeste:"care vom fi ramas"...,"un viitor II" al verbului "a ramane" sapa adanc in pamantul virgin al credintei neofitilor.Asadar, clipa aceea este aproape?!Aproape de ei, de segmentul lor de viata pamanteasca, trecatoare...?Ar vrea sa-l mai iscodeasca pe Apostol, cand va fi ziua aceea si ce se cuvine sa faca ei, cum s-o intampine? Nu putini se gandesc ca nu se cade decat sa se pregateasca pentru ea, lasand toate grijile si indatoririle catre viata aceasta trecatoare, cat vor mai avea de zabovit intru ea pe pamant, si, traind doar in rugaciune, post si asteptare amortita...Dar astazi inteleg ca nu vor mai afla nimic in plus.Apostolul a ridicat mainile a binecuvantare si, urmat, ca de obicei, de Sila, Timotei si alti cativa frati alesi, se departeaza, indreptandu-se catre casa lui Iason.
    Norii de deasupra Olympului au coborat, pana s-au intalnit cu marea.Inca tematori de pedeapsa pentru pacatul tradarii vechii credinte elinii neofiti se furiseaza spre casele lor, fara a cuteza sa intoarca privirea inspre salasul idolilor parasiti.Un tunet puternic infioreaza palcurile de credinciosi risipiti pe ulitele cotite.In cateva clipe, o ploaie imbelsugata, dar cu grindina cat bobul de mazare, ii uda indata pana la piele.
    ...Urcam in autocarul care ne asteapta.Stropii mari si grei, abatuti asupra orasului, ne sperie.S-a inserat si luminile, in vale, pana la port, par un cer rasturnat pe pamant.De umezeala care ne invaluie, dar si de un fior interior, ne zgribulim in noi insine si intr-un prezent neinteles si potrivnic:"...iar despre ani si despre vremuri, fratilor,(...) voi insiva stiti bine ca ziua Domnului vine asa, ca un fur, noaptea...Voi, insa, fratilor nu sunteti in intuneric ca sa va apuce ziua aceea ca un fur..."(I Tesaloniceni 5, 1-2, 4)...Ei, cei de atunci, poate...Dar noi?!...

    "CAND SUNT SLAB ATUNCI SUNT TARE..."(Atena)

    "Iesit-a semanatorul sa samene samanta sa.Si pe cand semana el, una a cazut langa drum si a fost calcata in picioare[...]Si alta a cazut pe piatra;si daca a rasarit, s-a uscat, pentru ca nu avea umezeala [...]Samanta este cuvantul lui Dumnezeu,[...]Iar cea de pe piatra sunt aceia care primesc cu bucurie cuvantul cand il aud, dar acestia nu au radacina;[...]"
    Vesela, luminoasa, aglomerata, zgomotoasa - Atena se asterne la picioarele Acropolei si la poalele colinei Likabet ca o mantie alba.Vazuta din avion - daca vom fi ales aceasta varianta pentru pelerinajul nostru - Atena pare un oras "de zahar", din pricina cladirilor albe, indiferent de arhitectura sau inaltimea lor.Din fericire, zgarie-norii inca n-au sufocat-o, ivindu-se doar ici-colo, in anumite zone, ca niste colti stingheri. Albul stralucitor al constructiilor contrariaza, intrucat suntem informati ca Atena este unul dintre cele mai poluate orase ale Europei.Am aflat, insa, ca tencuiala cladirilor are o calitate speciala de a nu absorbi smogul carburantilor folositi la maximum in traficul rutier.
    Privita prin hubloul aeronavei, marea este de un albastru intens, de cerneala, si netulburata de nici un val.O nemiscare ca la inceputul lumii, iar pasarea gigantica, argintie, in care calatorim, "ne poarta", parca biblic, pe deasupra apelor...

                                                                                      *
    "Faptele Apostolilor" - aceasta minunata cronica si totodata jurnal de calatorie, atribuita de cercetatori, in unanimitate, Sfantului Evanghelist Luca - ne spun ca Sfantul Apostol Pavel ar fi strabatut distanta de la Bereea la Atena pe mare, considerandu-se traseul mai scurt decat pe uscat, mai putin obositor si mai ales ocrotindu-l pe Sfantul Apostol de furia iudeilor din acea localitate, unde, impreuna cu ucenicii sai Timotei si Sila, infiripasera o comunitate crestina puternica.
    Asadar, dupa ce a ocolit extremitatea sudica a Aticei - numita Cap Sounion - corabia a acostat in portul Pireu.
    Pasagerii, printre care se afla si Apostolul Pavel, au debarcat si au pornit pe drumul cel mai scurt spre Atena.

                                                                                       *
    Cap Sounion este si pentru vizitatorii de astazi ai Greciei un important obiectiv turistic, deoarece pe acest promontor se ofera privirii, in toata splendoarea, unul din cele mai impunatoare monumente ale antichitatii elene:templul lui Poseidon, zeul marii.Pentru corabierii acelor vremuri - apuse, dar nu uitate - maretul edificiu constituia si un important element orientativ.
    Cu miraculoasa putere a inchipuirii, incercam sa-l insotim si noi pe Sfantul Apostol Pavel, imbarcati pe o corabie din acea vreme, sa privim prin ochii lui si ai echipajului minunatul tablou al unui amurg de toamna, care-si prelinge ultimile raze pe canelurile fine ale coloanelor de marmura constituie adeseori un indicator sigur pentru navigatori.
    Istoria - sau legenda - relateaza ca, trecand de promontoriul Cap Sounion - in drum spre portul Pireu - corabierii isi atinteau privirile spre un alt reper:coiful de aur si varful de lance, aurit si el, al zeitei Atena Promachos(Razboinica), de pe Acropole, in latura de nord a Parthenonului atenian.
    Dar, din pacate, ochii nostri nu mai vad astazi, nimic din toate acestea, decat colina inalta, stancoasa, purtand, insa, - ca pe o coroana de valoare inestimabila - ramasitele inca superbe, fie si in neintregul lor!, ale templelor care o impodobeau, cu doua milenii si jumatate in urma, in toata splendoarea cu care a fost incununata epoca apogeului acestora, epoca legata de numele unui mare barbat politic  - Pericle! si caruia Atena ii datorase cea mai mare inflorire economica, politica si culturala (490-429 i. d.Hr.)
    ...Asadar, venind din Bereea, Apostolul neamurilor se indreapta spre Atena, unde ii va astepta pe ucenicii sai, Timotei si Sila, ramasi sa desavarseasca lucrarea inceputa acolo si, desigur, sa linisteasca spiritele tulburate de aceeasi indarjita opozitie a iudeilor.Se pare ca nici la Tesalonic si nici chiar la Filipi nu era liniste, astfel incat Apostolul ii trimisese, de asemeni, pe Sila si pe Timotei, la cetatile respective, in ajutorul tinerelor comunitati crestine proaspat constituie acolo.
    Ajuns in Atena, singur, Sfantul Apostol Pavel incepe prin a vizita - ca turist, am zice astazi - importantul centru de cultura, leagan al gandirii filosofice celei mai inalte, cu vestigiile trecutului sau glorios, care isi pierduse, insa, suprematia economica, in favoarea Corintului, acesta din urma cunoscand pe vremea aceea o impresionanta dezvoltare materiala, dar si decadere morala pe masura...
    Istoricii antichitatii presupun ca, la sosirea sa in Atena - deceniul cinci al primului mileniu crestin - Sfantul Apostol Pavel n-ar mai fi gasit decat o palida imagine a cetatii infloritoare din epoca lui Pericle.
    La acest gand, ochii nostri, inchipuirea noastra, mai ales se intristeaza, caci ceea ce mai vedem noi astazi este infinit mai putin...!Incat ne aducem aminte de expresia folosita de Platon pentru a-si defini propria conceptie despre realitatea lumii vazute, numind-o drept o "umbra a umbrelor"...Si totusi...
    (din cartea Adevarul fara plural..., de Lidia Popita Stoicescu)

    RUGACIUNE

    RUGACIUNE 





    Doamne, încă să nu-mi dai
    Frumusețile din rai.
    Și încă nu-mi dărui
    ... Ale slavei bucurii.
    Nu mă-ndemn încă să-ți cer
    Fericirile din cer.
    Până când, prin lume-ți duci
    Tu, povara sfintei Cruci,
    Până când însângerat
    Și lovit și înspinat,
    Treci pe calea cu dureri,
    Fericire cum să-Ți cer?
    Dă-mi, Stăpâne, Crucea Ta
    Și mă-nvață a o purta.
    Și în inimă, cu jale,
    Dă-mi durerea Maicii Tale
    Și în piept, cu frângere,
    Dă-mi a Maicii plângere.
    Dă-mi, Stăpâne, să-ți sărut
    Urma pașilor, în lut
    Și mai dă-mi, cu sârg, s-alerg
    Tălpile să Ți le șterg,
    Cu iubirea mea duioasă,
    Ca Femeia păcătoasă.

    (Pr.Teofil Paraian)

    miercuri, 27 iunie 2012


    POVESTI ADEVARATE

    La un părinte sporit a venit într-o zi o mândră de fată, frumoasă ca o brândusă de primăvară. Îmbrăcată după reviste,cu lanțuri de aur, brățări, cercei, zorzoane, machiată ca o păpușă de dans, plină de miresme senzuale. Și-i spunse bătrânului duhovnic cu un glas aproape poruncitor:

    -Părinte! Am venit să-mi faceți o dezlegare de cununie! Dar mă grăbesc că pierd autobuzul!
    Părintele se uită prelung la ea și-i spuse cu blândețe:
    -Fiica mea, nu există astfel de slujbe în rânduiala bisericii. Tu trebuie întâi de toate să te spovedești, să-ți spui păcatele ca să te eliberezi de tot ce-i nefolositor în tine.
     Apoi vom sta de vorbă și-ți voi explica voia lui Dumnzeu cu tine pe acest pământ. Și de la Facere și până astăzi îți voi povesti toate câte va trebui să știi. Numai să fie și voința ta.
    Fata împietrită în inima ei considera pe bătran doar o persoană care pentru bani îi va da tot ceea ce dorește. Și-i spuse:
    -Părinte eu n-am păcate că sunt tânără și am venit aici să-mi faceți o rugăciune să mă pot mărita cu cine vreau eu! N-am timp de spovedanii. Eu plătesc să-mi faceți rugăciunea, nu am venit nepregătită! Și arătă cu degetul spre buzunarul plin cu bani.
    Atunci bătranul îi spuse:
    -Spui că nu ai păcate! De ce atunci ceri ajutor la Dumnezeu? Căci Dumnezeu pe cei curați îi ajută în toate! Dar spune-mi te rog frumos, ai făcut până acum avorturi?
    După o clipă de tăcere răspunse un pic stresată:
    -Da, am vreo unsprezece! Dar ce părinte, așa-i viața! Nu le-am făcut c-am vrut, așa a fost situația! Nu astea-s problemele mele!
    Părintele s-a uitat cu durere în suflet la ea, și-a luat inima în dinți și-a hotărât să spargă inima de piatră a fetei și-i spuse:
    -Fiica mea! Ai fost vreodată într-o toaleta la vreun boier mare?
    -Da! Zise fata.
    -Ai văzut acolo, bideuri de porțelan, prosoape plușate, parfumuri, șampoane, creme scumpe, oglinzi mari de cristal, robineți de aur, lumini strălucitoare?
    -Da! Zise fata!
    -E, așa ești tu. Pe dinafară ești precum toaleta boierului, haine scumpe, parfumuri, machiaje, aur mult, de toate, dar în tine nimeni nu pune lucruri de preț, nu pune miere, nu pune făină, icoane, și altele, pentru ca e un loc de necinste, doar vine omul - plătește, își face nevoile și pleacă.
    Deci asta ești tu, o toaletă de boier, în care toată lumea vine își face nevoile, dar nu petrece mai mult.
    Mustrarea bătrânului însoțită în taină de rugăciunea inimii a avut efectul scontat.
    În timp ce plângea, fardurile se amestecau. Ștergându-se cu mâna, o parte din ruj s-a întins pe față iar acum figura ei era pocită ca a unui clown. 
    Părintele scoase atunci din buzunar o oglindă și-i dădu spunandu-i:
    -Uite fiica mea! Acum ești originală. Plângi fetiță că ai de ce. Zece suflete și-au găsit sfârșitul în pântecele tău. Trezește-te și vino la Iisus, Cel care te va izbăvi de toate!
    Astfel Bătrânul Călugăr cu rugăciunea în inimă, cu lacrimile în ochi și cu dragoste și înțelepciune a reușit să trezească la realitate pe tânăra fată. 
    Darul lui Dumnezeu a lucrat în inima ei și astfel a pus început bun în acea clipă cerând bătrânului s-o spovedească și s-o îndrume pentru ași schimba viața.

    DIN POVESTILE PARINTELUI CLEOPA

    Era un mare sihastru cu numele Pafnutie, pustnic având darul preotiei, desăvârsit în fapta bună si făcător de minuni. Odată acest mare sihastru a fost ispitit de gândul acesta: cu cine ar fi el asemenea la fapta bună si dacă mai este cineva dintre oameni care să-l întreacă pe el în lucrarea duhovnicească. Acesta poate a fost si un gând de mândrie, sau poate anume a venit acest gând în inima sa, ca Dumnezeu să-i arate lui tainele Sale, pe care el încă nu le cunostea.

    Deci zăbovind gândul acela în inima lui, el a alergat la Dumnezeu prin rugăciune si s-a rugat să-i descopere acest lucru, adică să-i arate cine ar fi asemenea lui cu vietuirea duhovnicească sau de este cineva care îl întrece. Si asa rugându-se el cu stăruintă către Preabunul Dumnezeu, a auzit un glas, zicându-i: "Pafnutie, încă nu ai ajuns în măsura cutărui cimpoias care cântă pe la nunti în orasul Alexandria".

    La auzirea acestor cuvinte, bătrânul sihastru a oftat, a suspinat din greu si s-a smerit foarte cu mintea si inima lui, zicându-si: "Dacă eu încă n-am ajuns la măsura acelui lăutar ce cântă pe la nunti si dacă acela este mai bun decât mine, apoi mare este puterea Mântuitorului meu. Nici n-am să mănânc si nici n-am să beau, până nu voi afla pe acel om minunat pe care mi l-a descoperit Domnul".

    Si asa bătrânul pustnic si-a luat toiagul său si a pornit spre orasul Alexandria. Ajungând el acolo cu multă osteneală, căuta pe acel cimpoias întrebând din om în om până ce l-a aflat în casa lui, pregătindu-se tocmai atunci să se ducă spre a cânta la o nuntă. Acela când a văzut pe bătrânul sfânt cu barba albă ca zăpada si cu haine vechi, pustnicesti pe el, a căzut în ge-nunchi înaintea lui si s-a închinat până la pământ. Apoi, ducându-l în casă după obiceiul locului, i-a spălat picioarele sale cu apă rece, căci era mare căl-dură si fierbinteală, si apoi i-a pus masa.

    Dar Sfântul Pafnutie i-a zis:

    - Mă jur pe Dumnezeul Cel viu că nu voi gusta din masa ta, nici nu mă voi odihni la tine până ce nu-mi vei spune viata ta si care sunt faptele tale bune.

    Iar cimpoiasul i-a spus:

    - Sfintite Părinte, ce viată si ce fapte bune cauti la mine, un lăutar care supără pe Dumnezeu cântând pe la nunti?

    Atunci sfântul sihastru i-a spus:

    - Te jur pe Dumnezeu să nu tii taina ascunsă de mine, căci eu nu de voie am venit aici, ci sunt trimis la tine de îngerul Domnului.

    Atunci cimpoiasul a spus:

    - Ce lucruri vrei să auzi de la mine, părinte sfinte, că eu în viata mea am fost căpetenie de tâlhari si nu este păcat pe care să nu-l fi făcut. Iar acum, după cum vezi, sunt lăutar si cânt pe la nunti. Deci ce fapte bune poti să afli la un asemenea om?

    Iar sfântul i-a zis:

    - Eu am venit aici nu ca să-mi spui faptele tale cele rele, ci pe cele bune. Vezi că te-am jurat cu numele Domnului si nu poti să tăinuiesti cele ce caut eu de la tine. Căci eu cu multă osteneală, cu foame si cu sete, din munti depărtati am venit până la tine ca să mă folosesc.

    Atunci cimpoiasul a chemat pe sotia sa si i-a zis:

    - Adu, te rog, un scaun pentru sfântul bătrân, că iată stă în picioare si se osteneste după atâta cale.

    După ce a stat bătrânul sihastru pe scaun, cim-poiesul a început a-i spune asa:

    - Părinte sfinte, eu păcătosul si necuratul nu sunt vrednic să primesc în casa mea un om asemenea sfintiei tale, căci multe răutăti am făcut în viata mea. Dar fiindcă m-ai jurat cu numele Domnului si fiindcă zici că ai avut vestire de la înger să vii la mine păcătosul cel cu totul nevrednic, apoi îti voi spune sfintiei tale si unele fapte bune pe care le-am făcut pe vremea când eram sef de tâlhari si aveam sub conducerea mea mai mult de 30 de hoti, asemenea mie. Si iată ce am a-ti povesti:

    Mergând noi odată călări pe cai si pe cămile pentru a mai prăda pe undeva - căci desi făceam prădăciuni mari si mai băteam pe unii, dar moarte de om n-am voit să fac niciodată -, deodată, mergând noi prin pustie, iată că întâlnim o fată foarte frumoasă la chip, care mergea pe o cărare. Cum au văzut-o tova-răsii mei, care erau si cam ametiti de vin, au vrut să o prindă si să o batjocorească. Iar aceea, văzându-se în această primejdie si cunoscând că eu sunt mai-marele lor, a alergat la mine cu lacrimi si s-a prins de picioarele mele rugându-se să nu o las pe mâna acelora ca să o batjocorească. Si mi-a spus:

    - Eu, domnule vătaf, am pierdut niste vite si acum am rătăcit pe aici căutându-le si iată că am căzut în mâinile voastre, dar vă rog foarte mult, pentru Dumnezeu, nu mă lăsati. Fie-vă milă de mine care nu am pe nimeni în pustia aceasta ca să mă ajute, decât pe Bunul Dumnezeu.

    Iar eu i-am zis:

    - Nu te teme, fată, că nu ti se va întâmpla nimic. Numai îti cer ca si tu în viata ta să te rogi lui Dumnezeu să facă milă cu mine si să mă scape de primejdie si de moarte năprasnică.

    Si asa am dat ordin la toti, ca nimeni să nu se atingă de ea, ci s-o lase să se ducă cu pace. Văzând biata fată că a scăpat din primejdie si de batjocură, mi-a sărutat picioarele si mi-a zis:

    - Să-ti dea Dumnezeu plată în ziua judecătii si să aibă milă de tine precum si tie ti-a fost milă de mine.

    Si zicând acestea, s-a dus în drumul ei...

    Mai trecând apoi câtiva ani de hotie, s-a întâmplat că am dat peste altă fată tânără si frumoasă lângă cetatea Alexandriei în pădure, care tinea în mână o funie lângă un copac si se pregătea să se spânzure. Îndată ce au văzut-o tovarăsii mei, au prins-o si voiau să-si bată joc de ea. Dar eu le-am spus:

    - Dati-i pace, să vedem ce are de gând.

    Si am întrebat-o:

    - Ce-i cu tine, fată?

    Iar ea a răspuns:

    - Văd că voi sunteti hoti. Deci vă rog pe voi să mă omorâti, aici, căci nu mai vreau să trăiesc. Iată, dacă nu soseati voi, cu funia asta eram gata să mă spânzur.

    - Dar de ce?

    - Un băiat de bun neam a vrut să mă ia în căsătorie. Dar acum nu mai vrea să mă ia pe mine pe motiv că sunt săracă; iar el are avere multă si de aceea vrea să ia pe o alta bogată, asemenea lui.

    - Si ce ti-a zis mirele tău?

    - Mi-a spus că dacă nu am o sută de galbeni de aur nu mă ia. Si eu am numai patru, că mama mea este văduvă si săracă.

    Atunci mie mi s-a făcut milă foarte tare de frumusetea si tineretea ei si am zis către tovarăsii mei:

    - Măi, dati fiecare dintre voi câte cinci galbeni.

    Iar eu i-am dato sută, si asa cu totii i-am făcut fetei 250 de galbeni pe care i-am dat în mână, zicându-i:

    - Du-te copilă cu Dumnezeu si să ai parte de o căsătorie fericită, numai ai grijă ca în rugăciunile tale să nu ne uiti nici pe noi!

    Atunci biata fată, văzând această întâmplare fe-ricită care i-a schimbat necazul în bucurie, a lăcrimat si a zis:

    - Să facă Dumnezeu milă cu voi, asa precum si voi m-ati miluit pe mine.

    Plecând ea, am zis către însotitorii mei de tâlhărie:

    - Vedeti, fratilor, că azi am avut fericita ocazie să scoatem un suflet de la moarte?

    Unii din ei au si plâns de bucurie, că i-am oprit a face rău unui suflet deznădăjduit de viată. Apoi am aflat că, ducându-se ea la Alexandria si vestind tânărului că are atâtia galbeni, acela o ruga să meargă după el, si asa s-au făcut toate după dorinta lor.

    Altădată, mergând noi prin văile muntilor, am găsit o altă femeie tânără, care abia se tinea pe picioa-re si plângea cu amar, că era gata să moară de foame.

    Si am întrebat-o:

    - Ce-i cu dumneata pe aici?

    Iar ea, căzând în genunchi, a început a spune asa:

    - Domnilor, nu vă cunosc, dar vă rog dacă aveti o bucătică de pâine, dati-mi, căci altfel mor de foame. Sunt sapte zile de când nu am gustat nimic, nici apă si nici hrană. Sotul meu este căpitan de vapor si a pierdut corabia într-o furtună, dar el a scăpat viu. Însă l-au condamnat la închisoare pe viată, învinuindu-l că n-a condus bine corabia si că de aceea a pierdut încărcătura în valoare de 5000 de galbeni. Si asa pe sotul meu l-au ridicat si toată averea noastră a fost luată. Încă si pe copiii nostri i-au luat. Iar eu de abia am scăpat cu fuga de n-am căzut în mâinile lor.

    Asa am venit în pustia aceasta rugându-mă lui Dumnezeu ca ori să mor aici, ori, de este voia Lui să mai trăiesc, să facă milă cu mine si, cu judecătile pe care le stie, să facă minune cu mine ca să scap cu zile si să nu mă închidă si pe mine pe toată viata. Asa m-am rugat, fiind hotărâtă mai bine să mor aici de foame si de sete, decât să merg în cetate, unde stiu ce mă asteaptă.

    Deci, văzând primejdia în care a căzut această familie, am zis către acea femeie necăjită:

    - Femeie, cât ai zis că a pierdut sotul tău?

    - Ca la 5000 de galbeni, a spus ea.

    - Hai cu noi!

    - Nu pot merge, căci, după cum vedeti, am slăbit foarte mult de foame si de sete.

    Atunci i-am dat să mănânce pâine si să bea apă. Iar după putină odihnă întărindu-se, încet-încet a mers cu noi până la pestera noastră tâlhărească. Însă ea foarte se temea, nestiind ce hotărâre vom lua asupra ei. Când am ajuns la pesteră, ea a căzut în genunchi la rugăciune către Dumnezeu, apoi a zis către noi:

    - Vă rog, fratilor, să vă fie milă de mine, căci vedeti în ce necaz sunt.

    Atunci eu i-am zis:

    - Femeie, eu sunt căpetenie peste banda aceasta de hoti. Priveste la vasul aceasta plin cu bani de aur. Ia-ti de aici 5000 de galbeni.

    Iar femeia uimită, neavând în ce-i pune, si-a luat basmaua de pe cap si, numărând banii, i-a pus în ea. Apoi i-am dat pâine să se hrănească si, scotând-o până aproape de cetate, ne-am despărtit de ea, spunându-i:

    - Du-te, femeie, si plăteste ceea ce datorati statului si scoate-ti sotul, copiii si averile voastre.

    Aceasta, sfinte părinte, a fost în viata mea a treia faptă bună făcută cu femeile. Altă dată, mergând cu ceata mea de tâlhari prin pustie ca să ne ascundem prăzile ce le făcusem, am întâlnit doi oameni, frati de mamă după spusa lor. Acesti oameni erau numai în cămasă, desculti, cu capetele goale si foarte tristi. Eu, văzându-i, i-am întrebat:

    - Unde mergeti voi asa prin pustia aceasta?

    Iar ei au zis:

    - Domnule, noi am avut sub paza noastră averea unui mare dregător împărătesc. Si fiind noi paznicii acelui aur, într-o noapte a venit o ceată de hoti, au spart casa dregătorului care tocmai atunci era plecat si au luat acea avutie în valoare de 10.000 de galbeni. Când a venit boierul a dat vina pe noi, spunând că am fost complici cu acei hoti la prădarea averii lui. Iar noi, văzând primejdia în care am căzut, am fugit, ca să nu ne ia în stăpânire si să ne pedepsească cu amare chinuri si închisoare.

    Atunci eu le-am spus:

    - Întoarceti-vă înapoi, căci pe boierul acela îl stiu eu (căci ei fuseseră hotii care l-au prădat) si o să-l facem să-si găsească toate lucrurile care i s-au furat, dar cu conditia să vă dea vouă pace.

    Ei au zis:

    - Noi, domnule, nu ne mai întoarcem, căci am auzit că acel boier vrea să ne piardă cu moartea.

    - Nu vă temeti, le-am zis. Haideti cu noi!

    Si asa ei au prins curaj si s-au întors. Iar când a înserat, ne-am dus cu ei la boier si i-am spus:

    - Stii cine te-a prădat?

    - Nu.

    - Noi, pe care ne vezi. Apoi am adăugat: Iată lucrurile tale si banii tăi. Ia-le si să stii că dacă vei pedepsi pe acesti oameni nevinovati, apoi vom veni când nici nu gândesti si îti vom lua si averea si viata.

    Si asa acela cu jurământ a făgăduit că nu-i va pedepsi pe acei oameni nevinovati, care adormiseră tocmai în vremea când noi am prădat pe acel boier.

    După o vreme, Sfinte Părinte Pafnutie, am căzut si noi în mâna stăpânitorilor, că asa este viata de tâlhar. Ceata s-a desfiintat si eu am fost bătut si schingiuit. Am dat înapoi pe cât am putut din cele furate si fiindcă nu făcusem în viata mea moarte de om, am scăpat cu 20 de ani închisoare. După o vreme a fost o oarecare gratiere si mi s-au mai scăzut din ani si asa am venit si eu la casa mea având vârsta de peste 50 de ani.

    Si văzând că nu am cu ce trăi, fiind foarte sărac, m-am apucat să cânt si eu din cimpoi pe la nunti, căci stiam bine să cânt din tineretile mele, ca să-mi câstig astfel pâinea cea de toate zilele. Si asa până azi îmi petrec zilele cu sotia mea, cu care, după ce am venit de la închisoare, m-am sfătuit să trăiesc în curătie, ca fratii, ea învoindu-se bucuroasă la acest lucru, fiind femeie cu frica lui Dumnezeu. La sfânta biserică mergem, din toată sărăcia noastră facem putină milostenie si, pe cât putem, ne rugăm si postim. Iată, sfinte părinte, aceasta este petrecerea noastră pe acest pământ.

    Atunci Sfântul Pafnutie a zis:

    - Frate, lasă cântările acestea lumesti care strică sufletele multora si hai cu mine la călugărie, iar pe sotia ta du-o la o mănăstire de călugărite.

    Auzind ei de la sfântul bătrân aceste cuvinte, cu mare bucurie s-au făgăduit să facă cele poruncite lor. Si nu după multă vreme, cimpoiasul Ioan - căci asa îi era numele - a venit în pustie la sfântul staret. Iar acesta l-a pus într-o pesteră aproape de el si l-a învătat cum să se roage, dându-i o Psaltire în mână spre a o citi ziua si noaptea. Iar hrana cea de trebuintă odată pe zi o primea de la bătrânul.

    Asa fericitul Ioan cimpoiasul a petrecut în sfânta pustnicie 15 ani, după care, văzându-si cu 40 de zile mai înainte sfârsitul, s-a mai spovedit o dată de tot ce gresise, s-a împărtăsit din mâna staretului celui sfânt cu Preacuratele Taine ale lui Hristos si, adormind în Domnul ca un fericit sihastru, s-a dus să se odihnească cu sfintii lui Dumnezeu întru desfătarea cea negrăită si vesnică.

    Parintele Cleopa